Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘smerenie’

Mulţi creştini şi-au format o imagine eronată despre omul smerit. El este identificat adesea cu un om la locul lui. Un om care nu spune niciodată nimic ce ar putea să deranjeze pe cei din jurul său. Astfel, omul smerit nu intră în discuţii contradictorii, oricare ar fi miza, sub pretextul că acestea nu zidesc.

Omul smerit, în cultura populară, dă dreptate oricui, înţelege pe oricine şi cedează chiar şi atunci când nu e cazul. Spune „da”, de dragul păcii, pentru a nu tulbura apele, pentru a nu strica relaţiile şi pentru a nu aduce dezbinare. Nu judecă lucrurile şi situaţiile, întrucât, spune el, noi nu suntem chemaţi să judecăm.

Omul smerit e excesiv de amabil. Nu pune întrebări deranjante. Are grijă să spună doar lucruri care nu tulbură pe nimeni. E întotdeauna neutru în probleme (în special în problemele bisericii), încercând să împace pe toată lumea.

Omul smerit e lipsit de entuziasm, blazat, sobru.

Privind la Domnul Iisus, întruchiparea perfectă a Omului smerit, observăm un alt fel de smerenie, care nu seamănă cu imaginea conturată anterior.

Iisus spunea întotdeauna adevărul, chiar dacă acesta, în unele cazuri, deranja la culme auditoriul. Iisus nu era un om care să-şi vadă de ale Sale, ba chiar, ctitind evangheliile, ai spune că uneori se băga unde nu-i fierbea oala. Un exemplu evident în acest sens este acţiunea de răsturnare a meselor schimbătorilor de bani din templu.

Iisus nu a evitat disputele de dragul păcii („Să nu credeţi că am venit să aduc pacea pe pământ!). A fost provocator („nu vreţi şi voi să vă duceţi?”). A pus întrebări incomode („Botezul lui Ioan de unde venea? Din cer, sau dela oameni?”). Nu a coborât standardele pentru a fi popular ori pentru a-i mulţumi pe ceilalţi.

Iisus a iubit mult, dar în acelaşi timp a pretins mult („du-te de vinde tot ce ai… apoi vino, ia-ţi crucea şi urmează-Mă”). Nu a fost excesiv de amabil, mieros (a mustrat aspru pe farisei şi cărturari). A judecat lucruri şi situaţii.

Iisus nu a fost omul moale, lipsit de entuziasm, blazat („Căci râvna Casei Tale mă mănâncă!”).

Privind spre El, trebuie să începem a pricepe că smerenia nu înseamnă timiditate, moliciune, frică de opinia publică, pace artificială, infinită îngăduinţă, coborârea strandardelor, lipsă de vlagă, ignoranţă ori pasivitate.

Cred că ar trebui să redefinim smerenia prin raportare la Iisus Christos!

Aşa să ne ajute Domnul!

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat: