Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘religie’

Mark Twain este cel care a dat credinţei următoarea definiţie: “faith is believing what you know it ain’t so”. Mai pe româneşte, credinţa este ceea ce ţi se cere atunci când ştii că realitatea este exact pe dos.

Din nefericire mi-a fost dat să cunosc structuri bisericeşti în care acest tip de credinţă era promovat. Enoriaşii mormoni, de exemplu, nu au dreptul să puna sub lupă viaţa personală a profeţilor lor, toate detaliile ei picante fiind trecute sub tăcere. Motivul? “Sunt lucruri pe care nu putem să le înţelegem noi, cu mintea noastră omenească”, mi-a transmis un prieten din gruparea sus menţionată când l-am întrebat cum explică minciunile grosolane ale unor lideri de-ai lor, sau când i-am ridicat delicata situaţiune a revelaţiilor contradictorii date de Dumnezeu profeţilor mormoni.

E drept – asemenea lucruri sunt peste putinţa minţii omeneşti de a le pricepe, însă tocmai acest fapt le retează dreptul de a fi crezute. Nişte lideri religioşi care te îndeamna să nu minţi, dar ei mint, nu mai pot fi crezuţi. Şi un Dumnezeu atât de capricios, care se schimbă radical de la o revelaţie la alta, nici el nu poate fi crezut. Tocmai acest tip de credinţă, atacat şi de Mark Twain, nu poate fi nicidecum o virtute, ci dimpotrivă un viciu; este un exerciţiu pervers de imaginaţie, o mutilare a integrităţii intelectuale şi pătare a conştiinţei.

Însă, oare aceasta să fie credinţa promovată de către Scriptură? Dacă este aşa, înseamnă că şi acest Dumnezeu e la fel ca şi noi, având secrete murdare, pe care caută să le muşamalizeze. Să privim însă mai atent la atitudinea Bibliei faţă de adevăr şi realitate.

Când eram mic, am fost fascinat de povestirile istorice ale lui Dumitru Almaş. Am citit despre faptele vitejeşti şi calităţile morale excepţionale ale liderilor noştri de demult. Însă când am mai crescut, având mai multe informaţii şi din alte surse, mi-am dat seama că realitatea despre ei nu era tocmai cum îmi fusese zugrăvită în lecţiile de istorie din şcoală.

De asemenea, orice carte în care sunt redate rădăcinile unei religii, istoria fondatorilor sau profeţilor ei, în care se prezintă oamenii importanţi care au influenţat lumea, orice carte se întrece pe sine în elogierea acestor personaje. Toate întamplările sunt creionate subliniind puternic unele aspecte, ajungând uneori la vizibile exagerări, în încercarea de a ridica în slăvi acei oameni mari. Iar aspectele mai controversate sunt răstălmăcite, dându-li-se o justificare elogioasă, sau pur şi simplu sunt omise.

Însă Biblia, cartea care consemnează istoria poporului lui Dumnezeu, Israelul, nu face deloc parte din aceste categorii. Departe de a scrie cronici pline de patriotism despre liderii naţiunii, departe de a muşamaliza aspectele scandaloase ale vieţilor conducătorilor morali şi spirituali, Biblia dă dovadă de o neruşinată trecere în revistă a eşecurilor oamenilor pe care i-a folosit Dumnezeu: escrocul de Iacov – patriarh al lui Israel; David – “om după inima lui Dumnezeu” – curveşte şi ucide; poporul ales, Israelul, se răzvrăteşte împotriva lui Dumnezeu şi alege idolatria şi practicile monstruoase şi crude ale popoarelor păgâne – în Valea Ghe-Hinom evreii idolatri îşi aruncau copiii în braţele unei statui de aramă, încinse în foc, jertfindu-i pentru a îmbuna pe Moloh. Crime, sânge, imoralitate, violuri, incesturi, orgii constituie o parte a relatării biblice. Toate aceste aspecte dureroase ale istoriei ar fi trecute cu vederea  cu bucurie de orice istoric patriot. Însă Dumnezeu le include.

Biblia este de o onestitate debordantă. Biblia recunoaşte cinstit falimentele propriilor săi eroi, în afară de Unul Singur, în dreptul căruia nu are ce să recunoască, deoarece nu păcătuise şi nu greşise cu nimic. Însă tocmai acest Unul Singur, Isus Hristos, deşi inocent, sfârşeşte răstignit ca ultimul dintre tâlhari. Dumnezeu, cade pradă mâniei nebune a propriilor Sale creaturi. Această întâmplare ar trebui să facă să ne tremure buzele a indignare şi genunchii să ni se înmoaie de groază – unde este dreptatea? De ce trebuie să sufere inocenţii? De ce Inocentul şi Bunul nostru Mântuitor atârnă sfâşiat pe o cruce? Oare mai există vreun for suprem care să constate această nedreptate şi brutalitate strigătoare la cer?

Da, există! Unde? Tocmai la Cruce. Acolo dreptatea divină a lui Dumnezeu loveşte cu toată puterea în Isus Hristos, din cauza păcatului milenar pe care l-a luat asupra Sa. Isus plăteşte păcatul meu şi al tău. Isus se lasă pedepsit în locul meu pentru ca eu să pot fi socotit neprihanit. Hristos moare pentru a asigura răscumpărarea creaturilor Sale.

Credinţa promovată de Biblie nu este îmbrăţişarea unei realităţi măsluite, nu este nici măcar un salt în necunoscut. Credinţa cerută de Dumnezeu este un salt în braţele unui Dumnezeu cunoscut şi revelat nouă prin Isus Hristos, în braţele unui Dumnezeu demn de încredere. Credinţa nu este doar un exerciţiu magic al minţii, ci este o alipire a întregii fiinţe de un Dumnezeu bun, drept, sfânt şi milos.

Marcu Cristi

Anunțuri

Read Full Post »

Cuvintele de față s-au grămădit în mintea mea în urma descoperirii, în cartea lui Larry Crabb (Biserica adevărată), a unor versete biblice aparținând profetului Amos.

Iată textul cu pricina: 4. Căci așa vorbește Domnul către casa lui Israel: „Căutați-Mă, și veți trăi!

5. Nu căutați Betelul, nu vă duceți la Ghilgal și nu treceți la Beer-Șeba. Căci Ghilgalul va fi dus în robie, și Betelul va fi nimicit.

6. Căutați pe Domnul, și veti trai! …” Amos 5: 4-6

Se pare că poporul Israel din timpul profetului Amos, în ciuda constantei sale frecvențe la importantele centre religioase naționale (Betel, Beer-Șeba, Ghilgal), traversa o perioadă de profundă criză spirituală. Problema scoasă la iveală de către profet consta în faptul că oamenii vizitau locașurile de închinare ale vremii, fără gândul unei închinări veritabile în fața Dumnezeului Adevărat; participarea lor la activitățile religioase nu avea drept motivație căutarea lui Dumnezeu și a voii Lui, ci forma prin sine însăși un scop independent; religia era practicată de dragul religiei; Dumnezeu era uitat.

Într-o astfel de vreme, când tot ceea ce conta pentru evrei era mersul la Betel, Ghilgal și Beer-Șeba, mesajul lui Amos, venit din partea lui Dumnezeu, suna astfel: „Opriți-vă! Încetați să mai mergeți la Betel, Ghilgal ori Beer-Șeba! Prezența voastră în aceste locuri de închinare a devenit zadarnică, întrucât ați uitat adevăratul scop pentru care ar trebui să fiți acolo. Motivațiile voastre sunt greșite. Căuați pe Domnul și veți trăi!”

Privind înspre mine, cât și la creștinii din jurul meu (pentru a nu generaliza, mă refer la cei cunoscuți), întâlnirile noastre bisericești (formale sau informale) dovedesc adesea că ne asemănăm izbitor de mult cu poporul Israel din vremea profetului Amos, prin faptul că pierdem din vedere scopul esențial al adunării noastre laolaltă- căutarea lui Dumnezeu, și urmărim lucruri adiacente.

Așa se face că, în întâlnirile noastre, am ajuns să căutăm a ne simți bine, uitând de problemele noastre cotidiene, a socializa cu prietenii, a cânta imnuri înălțătoare din punct de vedere emoțional, a înălța rugăciuni frenetice, a asculta predici motivante sau chiar a ne liniști conștiința prin bifarea unei noi prezențe la programul duminical, întrucât ne-am simți vinovați rămânând acasă. Desigur, multe din aceste lucruri sunt bune… în măsura în care sunt subordonate adevăratului scop pentru care Dumnezeu s-ar aștepta să ne întânim: căutarea Sa.

Fiindcă am pierdut motivația reală ce trebuia să marcheze întâlnirile noastre, se întâmplă să plecăm, duminică de duminică de la programele bisericii, cu satisfacția că ne-am îndeplinit menirea și că am petrecut un timp bun, dar la fel de îndepărtați cu inima și viața de Dumnezeul Adevărat.

De aceea, mesajul profetului Amos este cât se poate de actual, amintindu-ne că Dumnezeu nu e mulțumit de mersul nostru rutinat la biserică, de căutarea noastră de programe frumoase cu predici bune și cântece sublime, de tânjirea după serile de tineret provocatoare de emoții intense, când din toate acestea lipsește cu desăvârșire căutarea după Dumnezeu, singurul lucru generator de viață sprituală adevărată (Zoe).

Probabil lipsa căutării lui Dumnezeu să fie cauza pentru care bisericile noastre (unele dintre ele) par/sunt lipsite de viață. Probabil lipsa căutării lui Dumnezeu să fie cauza unor vieți individuale lipsite de vlagă, putere și biruință în lumea spirituală. (E evident că, în lipsa unei căutări adevărate a Izvorului de Viață, vom suferi de absența vieții.)

În încheiere, consider că eu și cu tine ar trebui ca în fiecare întâlnire bisericească (formală sau informală) să răspundem cu onestitate la întrebarea: ce caut eu aici? Iar răspunsul să fie în modul cel mai sincer și real cu putință: dincolo de toate lucrurile bune, Îl caut pe Dumnezeu!

Read Full Post »

-Ce vă face să credeți că sunteți creștin, domnule?

-Păi, eu merg destul de des la biserică, băiete.

-E un lucru bun, domnule. Însă și musulmanii merg la moschee, evreii la sinagogă, iar hindușii la pagodă.

 

-Ce motive aveți să vă considerați creștin, domnule?

-Sunt un om bun. Nu fac rău celor din jur.

-De apreciat! Însă, oameni buni pot fi și ateii. Cunosc personal câteva cazuri.

 

-Ce vă face să credeți că sunteți creștin, domnule?

-Cunosc Cuvântul lui Dumnezeu. Îl citesc în fiecare dimineață.

-Aveți un obicei bun, domnule. Însă și fariseii din timpul lui Iisus citeau scripturile, ba chiar le cunoșteau mot a mot. Cu toate astea, L-au răstignit pe Iisus.

 

-Ce vă face să vă considerați creștin, domnule?

-Îl iubesc pe Iisus din toată inima mea și Îl urmez în fiecare zi.

-Dacă ce spuneți e adevărat, atunci nu mai încape îndoială că sunteți un creștin. Nimeni nu-L poate urma pe Iisus și nu-L poate iubi cu toată inima, decât dacă este creștin. Ceilalți Îl pot, cel mult, simpatiza.

Read Full Post »

Cu prilejul intrarii in saptamana patimilor pornesc la drum cu inima si mintea pe urmele Mantuitorului  incercand sa deslusesc tainele ultimelor Sale zile ca pamantean. In urmatoarele cuvinte ma voi stradui sa va scriu ceea ce Domnul mi-a descoperit prin indurarea Sa in timp ce gandeam la lucrurile petrecute intr-o zi de marti in urma cu aproximativ doua milenii.

Iisus Hristos se confrunta cu fariseii.

O confruntare neobisnuita: intre un Fiu de tamplar si elita religioasa din Israel. O cofruntare intre Viata din Dumnezeu pe care o emana Iisus si viata religioasa extravaganta pe care o traiau fariseii. O confruntare intre continut, esenta- in persoana Mantuitorului si traditie, forma fara fond- in persoana fariseilor. Intre Cel ce rostea cuvinte pline de putere (caci El ii invata ca unul care avea putere- Matei 7:29) si cei ce aveau vorbe goale. Intre Cel preocupat de oameni si cei preocupati de reguli. Intre inchinarea cu entuziasm (cuvant derivat din expresia greceasca en theos care inseamna in Dumnezeu) si inchinarea mecanica si monotona.

Cititi Matei 23.

In acest pasaj se vede ca in mod ciudat Iisus nu a fost deloc impresionat de excesul de viata religioasa al fariseilor, ci dimpotriva pare  lehametuit de preocuparile lor . Cuvintele aspre ale Mantuitorului adresate rabinilor vor fi fost o uimire pentru intregul auditoriu deoarece fariseii reprezentau standardul de moralitate absoluta pentru orice evreu: inaltau rugaciuni lungi, cunosteau sfintele scripturi, mergeau regulat la templu ori in sinagoga, dadeau zeciuala cu minutiozitate iesita din comun (pana la marar si chimen), faceau milostenii, realizau activitati de misionariat si ucenicizare.

Cu toate acestea aveau o problema fundamentala care le afecta in mod dramatic intregul sistem de credinte: le lipsea dragostea pentru Dumnezeu, Yahweh! Implineau mecanic si fara en-tuziasm normele unei religii din care Dumnezeu fusese demult exclus. Traiau corect, dar fara sens pentru ca Sensul fusese dat uitarii. Viata lor extrem de morala suna a gol pentru ca le lipsea Viata. Erau subjugati regulilor si formelor traind sub impulsul datoriei. Se ocupau cu cele sfinte, dar nu si cu Cel Sfant. Citeau cuvantul adevarului dar nu cunosteau Adevarul. Cautau aprecierile oamenilor cu pretul ignorantei aprecierilor venite din cer. Numarau cu sfintenie semintele de chimen uitand insa dreptatea, mila si credinciosia.

Erau oameni cazuti in ritual vaslind frenetic la o barca aflata demult pe uscat. Nu conta pentru ei ca se departau tot mai mult de mare. Singura lor datorie sfanta era vaslitul.

Ce tragic! Aveau o religie buna, corecta, impecabila…dar moarta! Inutila! Incapabila sa-i scape de pedeapsa gheenei!

Si cati azi din cei ce ne numim crestini nu ne asemanam lor?

Cati nu traim o religie fara Dumnezeu…

As vrea sa va spun ca ori de cate ori venim la biserica tarati de obisnuita, fara gand de a ne intalni cu Dumnezeu, ori de cate ori ne rugam manati de spiritul datoriei ca si cand am fi obligati sa purtam o povara nedorita, ori de cate ori cantam la cor laude de pe varful buzelor fara pic de entuziasm, ori de cate ori citim din Biblie fara dorinta de a-l cunoaste pe Domnul, ci doar ca sa rasuflam usurati ca am bifat inca o cerinta crestina, ori de cate ori ne chinuim fata purtand masti de oameni buni pentru a smulge cateva aprecieri de la ceilalti… suntem farisei!

Cand rugaciunea, Cuvantul, cantarea, mersul in biserica, milostenia, postul, ucenicia, zeciuala nu sunt pentru Domnul ori nu ne apropie de El, atunci suntem farisei. Avem o religie moarta. Suntem chimvale zanganitoare. Tobe sparte.

Cand implinim mecanic norme crestine suntem farisei.

Cand pierdem Sensul, Viata, Lumina…suntem farisei.

Cand crestinismul nostru e fara Christos suntem farisei.

…si vaslim frenetic in gol la barca noastra intepenita in nisip departe de ape. Vaslim pentru ca trebuie, pentru ca e bine ori pentru ca asa ne-au spus ai nostrii pe cand erau ei marinari adevarati. Si nimeni nu se intreba ce rost are sa mai vaslim daca suntem departe de ape si nu ne apropiem deloc de dansele…

Cum nimeni nu se intreaba ce rost are toata religia daca ea nu te apropie de Dumnezeu si nu te scapa de pedeapsa gheenei…

De fapt, eu cred ca sunt multi care isi vad barca vietii lor intepenita in nisip, dar asemenea fariseilor, sunt prea mandri sa recunoasca. Tin prea mult la imaginea lor ca sa se smereasca cerand ajutor si sa o ia de la capat, de data asta pe mare…

Alinn V. 13.04.2012

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: