Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘multumire’

Astăzi, în biserica din care fac parte, am celebrat, cu mic, cu mare, Sărbătoarea Roadelor. Atât pentru comunitatea noastră, cât și pentru ceilalți creștini (evanghelici) români care au serbat comunitar, evenimentul a reprezentat încă o ocazie de a ne ridica privirile spre cer și a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările de care ne face parte în fiecare zi, după îndemnul Scripturilor: „Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.” (1 Tesaloniceni 5:18)

A fi mulțumitor înseamnă mult mai mult decât a fi mulțumit.

Un om mulțumit se uită spre lucrurile de care dispune (multe sau puține, după caz), spunându-și mai apoi: „sunt fericit cu ceea ce am!„. El are sufletul împăcat, considerând că ceea ce posedă îi este suficient. A fi mulțumit nu presupune neapărat o relație cu Dumnezeu. Oamenii pot fi mulțumiți, respectiv se pot simți confortabil cu ceea ce au, fără ca atitudinea lor lăuntrică să aibă vreo legătură cu divinitatea.

A fi mulțumitori presupune însă mai mult decât a fi împăcați cu noi înșine vizavi de ceea ce avem.

Un om mulțumitor este acela care, după ce privește cu bucurie la toate lucrurile pe care le are (sănătate fizică și mentală, familie, prieteni, loc de muncă, bunuri materiale, binecuvântări spirituale), își îndreaptă gândul către Dumnezeu, rostind din inimă „Mulțumesc, Doamne!”, recunoscând astfel că de la El vin toate acestea.

Așadar, a fi mulțumitori presupune să ne întoarcem inimile spre Acela care ne binecuvântează cu tot felul de binecuvântări, conștienți fiind că „orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17).

Astfel, dacă citești acum aceste cuvinte, aș vrea să te îndemn să privești cu atenție spre binecuvântările de care ai parte, iar dincolo de acestea, la Dumnezeu care ți-a făcut parte de ele; pentru că, în realitate, nu ai niciun lucru care să nu fi fost primit de la El. Iar dacă tot ceea ce ai este din mâna Lui, se cuvine să-ți întorci inima spre El cu consecvență, spunându-i câte un sincer Mulțumesc!.

Nu fi un simplu om mulțumit cu ceea ce ai… și atât! Privește dincolo de lucruri, la Dătătorul lor și fii mulțumitor!

(Din episodul vindecării celor 10 leproși, când doar unul s-a întors să mulțumească Celui ce l-a vindecat, reiese nu doar că Domnului îi place să-I fim recunoscători, ci și faptul că Îi suntem datori cu recunoștință. De altfel, în primul capitol din Romani, Pavel, prezentând starea de păcat a omenirii, afirmă că decăderea morală începe cu lipsa mulțumirii.)

De altfel, îndemnul este pentru noi toți (inclusiv pentru autorul acestor cuvinte), iar el vine însoțit de rugăciunea: Doamne, ajută-ne să fim mereu oameni mulțumitori!

În final, vă las cu o întrebare: dacă ar fi să numiți un singur lucru pentru care sunteți mulțumitori, care ar fi acela?

Îmi propun să răspund și eu la această întrebare în următorul articol.

Read Full Post »

Scriu dupa vreme destul de indelungata asa ca va rog sa ma iertati daca am uitat cum se face. E lucru anevoios sa te apuci de treburi si lucruri peste care s-a asternut ceva praf. Insa, pana voi veti fi citit aceasta scurta indroducere, eu voi fi terminat de curatat unealta de lucru. Si uite ca incepe sa scrie…

E atata noroi in lumea asta. Nu e loc sub soare care sa fi ramas imaculat. Si mai ales in inima omului, acolo s-au cuibarit cele mai mari mizerii: uciderea, rautatea, ura, indiferenta, tradarea, mania, ipocrizia, minciuna, barfa, neincrederea, invidia, lasitatea, egoismul, avaritia, etc. Pe langa toate astea mai exista si suferinta, multa suferinta: spitale pline, boli incurabile, dureri insuportabile. Terra a devenit planeta cenusie. Nu mai e deloc albastra, deloc luminoasa. Sa fii orb si tot realizezi ca omenirea se scufunda incet dar sigur in propria ei mlastina. Peisajul e sinistru: cutremure, incalzire globala, razboaie, criza financiara. Aici traim.

Iar daca esti un om normal, in fiecare zi duci o lupta cumplita sa nu descurajezi, sa ramai intreg la minte, sa rezisti psihic si fizic in mijlocul acestui haos. E o adevarata provocare sa nu iti pierzi speranta si sa nu te lasi doborat de vestile rele cu care esti asaltat. E batalie insangerata din care biruitori ies numai cei care au invatat sa priveasca dincolo de intuneric, cei care au ochi sa vada dincolo de noroi. Pentru ca viata nu ne ofera doar tragedii, amaraciuni si intristari, ci ne face parte si de bucurii, zambete si sperante. In tot intunericul exista si lumini: binecuvantari, favoruri divine. Insa atat de putini sunt cei ce le vad, le simt si se bucura de ele.

In acest sens, o poveste spune ca existau, undeva (nu imi amintesc locul) doi baieti gemeni, dar care in privinta felului de a privi viata erau diametral opusi. Unul era tot timpul fericit, orice lucru neinsemnat, orice maruntis il incanta la culme. Celalalt, mereu dezamagit si trist. Pentru el nu exista nimic care sa-l multumeasca.

Intr-o zi, mama lor, cu gandul sa rezolve problema, a cerut sfatul unui psiholog. Acesta i-a raspuns: exista un singur mod de a echilibra lucrurile. De ziua lor, cumparati celui nemultumit cel mai frumos cadou din cate exista si pe care vi-l permiteti. Celuilalt sa-i luati un cadou neinsemnat. Astfel poate creati o diferenta de ordin psihologic in mintea lor.

Cand a venit aniversarea copilasilor, mama ii cumpara celui intristat un tren superb de jucarie. Baiatul fu incantat pentru cateva minunte, apoi insa il arunca dezamagit in sacul cu jucarii. Pentru fratele sau, mama lua, dupa cum spusese psihologul, un cadou cat se poate de urat: o cutie plina cu balegar. Copilul lua repede cutia, o deschise bucuros, iar cand vazu balegarul, lua cu mainile lui mici din el si arunca in sus, prin casa, scormonind de zor in cutie si exclamand: Uraaaaaaaaaa! Uraaaaaaaaaaa! La atata balegar, inseamna ca trebuie sa fie si un calut pe aici!

Ca sa nu te scufunzi in mlastina lumii acesteia trebuie sa fii asemenea baietelului si sa inevti sa te bucuri de orice favor, oricat de neinsemnat sau obisnuit ar parea. Fii multumitor daca ai o familie, o locuinta, daca ai sanatate, hrana, imbracaminte, daca poti sa mergi, sa vezi, auzi, respiri si daca inca iti bate inima in piept si nu faci parte din cei 150 de mii de oameni de pe intregul pamant care au murit doar azi.

Eu cred cu tarie ca LA ATATA NOROI, TREBUIE SA EXISTE SI CEVA BUN IN VIATA ASTA!

Iti trebuie doar ochi sa privesti dincolo de noroi.

Alinn V. 06.10.2011

Read Full Post »

O simpla intrebare, dar care izvoraste dintr-o profunda nedumerire avuta in ultima vreme: sa fie oare totul banal?- asa cum ni se pare deseori- sau ne-am obisnuit atat de mult cu minunile ce ne strabat viata incat totul ne-a devenit lipsit de farmec?

Incerc sa dau nu neaparat un raspuns teoretic, ci voi aborda subiectul din prisma propriilor trairi si sentimente (in ultima vreme am devenit de-a dreptul dezgustat de multele teorii de paie care sunt total contrare realitatii cotidiene). Urmatoarele cuvinte se doresc a fi un demers in favoarea faptului ca ar trebui sa vedem lumea cu alti ochi, sa privim tot ce ne inconjoara ca fiind miracole dumnezeiesti…v-ati intrebat vreodata ce s-ar intampla daca numai pt cateva clipe am fi lipsiti de aerul ce-l respiram? ce s-ar intampla daca Soarele nu ar mai rasari peste noi? daca Pamantul s-ar desprinde din drumul sau obisnuit in elipsa? daca dimineata ne-am trezi orbi? daca nu am mai putea merge sau alerga? Daca niciodata nu v-ati pus astfel de intrebari, cred ca acum ar fi timpul! Intelegeti?

Ne-am obisnuit prea mult cu minunile dumnezeiesti din viata noastra, ni le-am asumat ca pe niste drepturi ce ni se cuvin de la sine si pe care Dumnezeu ar fi obligat sa ni le ofere…am uitat ca viata este un dar, am uitat ca nu toti oamenii pot vedea frumusetea unei primaveri , ca nu toti pot merge in voie, nu toti pot vorbi, nu toti oamenii au o familie, nu toti au prieteni si am uitat ca orice lucru bun din viata noastra si orice privilegiu nu este decat un favor din partea Celui de sus!Daca nu va conving cuvintele mele, va propun sa petreceti o zi intr-un centru de nevazatori, sa vizitati o Casa de copii, sa dati o tura prin spital…si apoi sunt convins ca veti intelege ce am spus.

E tarziu asa ca trebuie sa gasesc o incheiere pledoariei mele pentru miracolele ce ne inconjoara printr-o scurta concluzie: Nimic nu e prea banal daca stim sa privim, nimic nu e prea obisnuit pentru ca nimic din tot ce avem nu ni se cuvine. Totul devine un miracol divin cand ne deschidem ochii sufletului!

Totul special sau…?                                               Alinn V. 15.04.2010

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat: