Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘îndreptățire’

Dacă în urmă cu ceva timp arătam AICI, în puține cuvinte, ce ar trebui să înțelegem atunci când vorbim despre credință în sens biblic, data trecută, AICI, am început să povestesc despre îndreptățirea (justificarea) prin credință, arătând că dreptul Dumnezeu nu poate să treacă cu vederea păcatele noastre (calcările legilor Lui perfecte) și nu poate să ne ierte pur și simplu.

Dacă toți suntem vinovați înaintea dreptății Lui, pentru că toți am păcătuit și suntem lipsiți de gloria lui Dumnezeu (Romani 3:23), iar plata păcatului este moartea (Romani 6:23), adica despărțirea veșnică de Dumnezeu, cum putem fi salvați, iertați de păcatele noastre și acceptați de Dumnezeu și, în același timp, El să rămână drept?

Putem să ne îndreptațim singuri, prin faptele noastre bune? De asemenea, am arătat data trecută că nu putem să ne îndreptațim singuri înaintea Lui, prin faptele noastre bune, la fel cum un criminal nu poate să scape de pedeapsa judecătorului pentru simplul fapt că, înainte de crima sa, a fost un om bun.

Dat fiind situația noastră cumplită (vinovați ce nu se pot reabilita în fața Dreptului Judecător), Dumnezeu, în dragostea și bunătatea Lui, fără vreo obligație în acest sens, a găsit pentru noi o soluție.

Cineva trebuia să plătească pentru toate calcările noastre de lege, iar Dumnezeu a ales ca Fiul Său, Isus Hristos, să suporte această pedeapsă, în locul nostru, pe cruce.

Deși Acesta a trăit o viață perfectă (singura viață perfectă ce a fost vreodată trăită), El a primit pedeapsa din partea dreptății lui Dumnezeu Tatăl, luând asupra Sa pe cruce nelegiuirile noastre. Pe cruce, Dumnezeu Însuși a lovit fără milă în Fiul Său, ca și cum Acesta ar fi fost un josnic nelegiuit.

Jertfa lui Isus Hristos este modalitatea prin care Dumnezeu poate ierta un păcătos, călător al legilor Lui și îl poate privi ca fiind drept.

Cum e posibil acest lucru?

Prin credință. Numai prin credință.

Păcătosul care vine înaintea lui Dumnezeu, recunoscând că este vinovat și că nu se poate îndreptăți singur, trebuie să creadă că Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a plătit înaintea Tatălui, pe cruce, prețul pentru păcatele sale.

Credința aceasta, atât de simplă, este mâna întinsă spre Dumnezeu, pentru a primi din partea Lui, iertarea de păcate, în baza a ceea ce Isus Hristos a făcut pe cruce. Credința aceasta este asumarea, cu întreaga ființă, a faptului că Isus a suferit în locul nostru pedeapsa nelegiuirilor noastre.

Cum putem fi socotiți drepți înaintea lui Dumnezeu? Într-un singur fel: crezând din inimă în jertfa lui Isus, acceptând soluția lui Dumnezeu pentru oamenii păcătoși.

Dacă citești aceste rânduri și te gândești că Dumnezeu ar avea vreun alt motiv, independent de jertfa lui Isus Hristos, pentru care să privească la tine și să te considere drept (neprihănit) – cum ar fi faptul că mergi la biserică, că nu faci anumite păcate, că slujești sau că faci bine celor din jur etc, atunci este momentul să-ți reconsideri credința…

Există o singură cale prin care putem fi vreodată îndreptățiți în fața sfințeniei lui Dumnezeu, și aceasta nu are legătură cu noi înșine, ci cu persoana lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Cine se încrede în El nu va fi dat de rușine. (1 Petru 2:6).

Ești tu socotit neprihanit (drept) de către Dumnezeu? Crezi tu că Dumnezeu, uitându-se la tine în momentul de față, poate spune despre tine că ești neprihănit (drept)? Dacă da, ca este motivul pentru care crezi că ești îndreptățit înaintea sfințeniei Lui? Dacă nu, ce crezi că ar trebui să (mai) faci pentru ca Dumnezeu să poată spune despre tine că ești neprihănit (drept)?

Dar acum s-a arătat o neprihănire (dreptate)  pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea și Prorocii: și anume neprihănirea (dreptatea) dată de Dumnezeu, care vine prin credința în Isus Hristos, pentru toți și peste toți cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiți neprihăniți (drepți), fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. (Romani 3:21-24)

Slavă lui Dumnezeu pentru că El a găsit soluția pentru noi păcătoșii! Slavă Lui pentru că prin credința în Fiul Său suntem socotiți drepți, suntem justificați! Iar dacă El ne socotește drepți, cine ne mai poate condamna!?

Publicitate

Read Full Post »

Acum ceva timp arătam AICI, în puține cuvinte, ce ar trebui să înțelegem atunci când vorbim despre credință în sens biblic. Afirmam atunci că, în ciuda faptului că toți oamenii au un fel de credință (adică anumite convingeri cu privire la divinitate și la lucrurile spirituale), nu toți au credința potrivită sau, mai corect spus, nu toți își leagă credința de ce trebuie sau de cine trebuie.

O temă de maximă importanță în Scriptură și foarte dragă inimii mele este mântuirea (îndreptățirea/justificarea) prin credință. Ea este unul dintre subiectele preferate al scriitorilor Noului Testament, punctul central al Reformei religioase și temelia vieții creștinilor.

Consider că orice s-ar putea clădi în viața creștină (orice fel de trăire sfântă, orice binefacere și faptă bună, orice lucrare și slujbă) trebuie să aibă drept temelie îndreptățirea (justificarea) prin credință, prin har. Încă nu am văzut vreun om care să trăiască o viață spre slava lui Dumnezeu, dar care să nu fi avut la bază o înțelegere temeinică a mântuirii prin credință. În schimb, am văzut pe mulți care, neavând o temelie solidă pentru mântuirea lor, se chinuie să trăiască o viață sfântă, dar nu reușesc. Pentru că justificarea prin credință este forța motrice pentru o viață sfântă. Dacă nu există această temelie, orice se construiește de-asupra va fi strâmb.

După ce apostolul Pavel abordează tema păcatului în primele două capitole din Epistola către Romani, arătând că fiecare om este vinovat înaintea lui Dumnezeu de încălcarea legilor Lui perfecte, la mijlocul capitolului 3 (Romani 3:21-30), acesta arăta soluția lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.

Pasajul din Romani 3 ne pune înaintea unei mari dileme, și anume, cum poate Sfântul Dumnezeu să ierte pe păcătoșii răzvrătiți și în același timp să rămână drept? Cum se împacă dreptatea și sfințenia lui Dumnezeu cu iertarea și dragostea Lui?

Ceea ce trebuie să înțelegem mai înainte de toate este faptul că Dumnezeu, în dreptatea Sa, nu poate ierta pur și simplu păcatul. Dacă ar face asta, ar fi nedrept. Ar fi nedrept ca Dumnezeu să treacă cu vederea faptul că legile Lui sunt încălcate de oameni. Caracterul Lui nu-i permite să facă acest lucru.

Imaginați-vă că ajungeți în fața judecătorului, în calitate de victimă, împreună cu cel care v-a tâlhărit, iar când va fi să se dea sentința, judecătorul va spune: „eu sunt un om foarte bun și plin de dragoste pentru toți oamenii; îmi place să iert pe cei ce greșesc, așa că cel care te-a tâlhărit poate pleca liniștit acasă, fără vreo pedeapsă.” Sunt convins că într-o astfel de situație fiecare dintre voi ar striga: „Dar nu este drept! El trebuie pedepsit pentru că a încălcat legea!

Desigur, lucrul acesta este puțin probabil a fi realitate. Pentru că judecătorul trebuie să fie drept și trebuie să facă dreptate. Cu atât mai mult, Dumnezeu Însuși, Cel care a fost ofensat de încălcările noastre de lege și de păcatele noastre, va trebui, conform caracterului Său, să ne pedepsească după dreptate („fiindcă plata păcatului este moartea…” Romani 6:23).

Deci, dacă potrivit dreptății Lui trebuie să fim pedepsiți, cum ar putea El să ne ierte, și totuși să rămână drept, în același timp? Cum ar putea El să ne privească și să spună că suntem drepți și sfinți când noi în realitate am păcătuit de mii de ori împotriva Lui? Sau ce am putea să facem noi ca să ne îndreptațim înaintea Lui și să nu mai fim priviți de El ca fiind călcători de lege?

Am arătat că dacă Dumnezeu ne-ar ierta pur și simplu ar însemna că El ar fi nedrept. Căci „cel ce iartă pe vinovat și cel ce osândește pe cel nevinovat sunt amândoi o scârbă înaintea Domnului.” (Proverbe 17:15)

Să încercăm să ne îndreptațim singuri? Este o nebunie. E ca și cum cel care a tâlhărit sau un criminal ar încerca să-l înduplece pe judecător, spunându-i să-i treacă cu vederea călcarea de lege, pentru că el a făcut la viața lui mult bine oamenilor, înainte să greșească. Și totuși mulți cred că se pot îndreptăți singuri înaintea lui Dumnezeu, astfel încât El să le treacă cu vederea păcatele trecute, dacă se vor face mai buni… E un fel de troc : „Tu mă ierți, iar eu în schimbul iertării promit că nu mai fac…”

Dumnezeu nu poate ierta pur și simplu. Ar fi nedrept. Plata păcatului este moartea, atât moartea fizică (a trupului), cât și moartea veșnică (despărțirea sufletului de Dumnezeu pentru eternitate). Suntem vinovați și trebuie să plătim conform dreptății Lui.

Și, totuși, cum poate Dumnezeu să ierte și să rămână drept? Cum putem fi noi păcătoșii socotiți drepți (justificați)? Cum poate Dumnezeu să privească spre noi și să nu mai fim văzuți ca fiind călcători de lege?

Răspunsul îl găsiți în următorul articol.

Read Full Post »

Faptul că Biblia, respectiv Noul Testament vorbește în mai multe rânduri despre copiii lui Dumnezeu că fiind aleși, este o realitate ce nu poate fi contestată.

Că unii văd în alegerea lui Dumnezeu un act suveran prin care El, în bunătatea Sa, se îndură de cine vrea, pe când alții găsesc că ea nu are la bază decât prestiința divină (El știind mai dinainte cine are să vrea a crede și a se pocăi), este altă poveste. Cât despre mine, prietenii și o bună parte dintre cunoscuți știu că sunt adeptul primei variante. Dar nu vă grăbiți să fugiți, că nu acesta este subiectul despre care voi scrie în cele ce urmează.

Tema de față s-a născut în urma citirii unui text biblic, mai exact Pilda celor chemați la nuntă sau Pilda nunții fiului de împărat, cum este denumită în traducerea Cornilescu și pe care o găsim în Matei 22:1-14. Textul îl găsiți AICI, iar epilogul parabolei este acesta: „Căci mulți sunt chemați, dar putini sunt aleși.”

Pentru cei ce nu cunosc, în parabolă este vorba despre un împărat care, făcând nuntă fiului său, și-a trimis slujitorii să invite pe cei meniți să fie la eveniment, însă aceștia au refuzat să vină. Pentru că totul era pregătit, regele a dat ordin ca oamenii săi să cheme la falnica nuntă pe toți cei ce vor fi găsiți pe străzi, indiferent de statutul lor social și chiar moral („fie buni, fie răi” – v. 10). În felul acesta, sala festivă s-a umplut cu oameni. Când împăratul a intrat în sală, a zărit pe cineva care, sfidând regulile ceremoniale, nu avea ținuta vestimentară adecvată evenimentului la care fusese invitat. După ce regele înfruntă nerușinarea individului, poruncește ca acesta să fie legat și scos afară („în întuneric, acolo unde va fi plânsul și scrâșnirea dinților„).

În urma acestei pilde, Isus Hristos concluzionează, așa cum aminteam anterior, că mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși.

Faptul că evenimentul nunții regale semnifică Împărăția lui Dumnezeu este menționat chiar de către Isus în incipitul parabolei. Împăratul, potrivit oricărei interpretări serioase, este Dumnezeu, iar fiul împăratului, nimeni altul decât Isus Hristos, fiul lui Dumnezeu. Nunta- evenimentul ceremonial unde există belșug și bucurie, așa cum am spus, reprezintă Împărăția cerurilor. Cei dintâi invitați, conform celor mai multe interpretări, sunt evreii – cei la care Isus a venit mai întâi, dar care L-au respins, crucificându-l.

Potrivit epilogului, cei rămași la nuntă, la bucuria mirelui, sunt cei aleși (indiferent de interpretarea pentru care optează fiecare asupra termenului). Cel care nu rămâne la eveniment, ci este alungat în întunericul de afară, este așadar, tot în conformitate cu epilogul, acela care este chemat, dar nu este ales.

Astfel, dacă a fi ales înseamnă să fiu în Împărăția lui Dumnezeu, iar a nu fi ales, înseamnă alungarea de la fața lui Dumnezeu, într-un loc de teroare, suferință și singurătate, se naște întrebarea : cum pot fi ales? sau cum pot fi sigur că sunt ales?.

Răspunsul îl aflăm desigur din text, din parabolă, unde se observă că diferența a fost făcută de vestimentația de ceremonie („haina de nuntă”) a participanților sau, în cazul celui alungat, de lipsa acesteia. Așadar, o concluzie simplă a textului ar fi aceea că cei aleși (care vor fi în Împărăția lui Dumnezeu) au haina de nuntă.

Dar oare ce semnifică această haină de nuntă, care va face diferența pentru eternitate între cei aleși și cei nealesi și care va trimite pe unii în prezența Mirelui, iar pe alții în întunericul de afară?

Conform adevărului general desprins din evanghelii și mai ales din epistole, haina de nuntă reprezintă neprihănirea (dreptatea) lui Hristos, care ne este atribuită nouă prin credință și cu care suntem îmbrăcați în momentul în care acceptăm în dreptul nostru sacrificiul înlocuitor al lui Isus. Ținuta festivă obligatorie este haina albă a credinciosului ce a fost spălat de păcate în sângele Mielului (Apocalipsa 7:14).

Cum pot fi sigur că sunt ales? Sau cum pot să fiu dinte cei aleși? Într-un singur mod: îmbrăcând haina dreptății (neprihănirii) lui Isus Hristos, oferită celor ce cred în jertfa Sa salvatoare.

La nunta Fiului, în Împărăția cerurilor, nu putem intra cu o altă haină. Nu putem intra cu haina propriei neprihănirii și nici cu haina faptelor bune, a milosteniei ori a propriei bunătăți („sunt un om bun, corect, credincios, onest etc., Dumnezeu mă va accepta în Împărăția Sa”). Acolo vor intra doar cei aleși, care au renunțat la propria lor justificare, dezbrăcându-se de hainele lor cele mai bune și frumoase, și care s-au acoperit cu haina primită în dar la crucea lui Hristos.

Cum pot să fiu sigur că sunt salvat? Crede că ești un păcătos, vinovat înaintea lui Dumnezeu, fără vreo șansă de a te îndreptați prin propriile eforturi! Și crede că jertfa lui Hristos este salvarea ta, îndreptățirea ta! Agață-te cu tot sufletul tău de Cel ce a murit pe cruce pentru mântuirea Ta!

Cine crede în Isus Hristos, este ales. Căci este scris: „Cine se încredere în El, nu va fi dat de rușine.” (Romani 9:33)

Ești tu sigur că vei fi în Împărăția lui Dumnezeu? Ești tu dintre cei aleși? Este jerfta lui Isus Hristos haina ta festivă și sigurul tău motiv pentru care crezi că vei fi vreodată acceptat la nunta Fiului Marelui Împărat?

Iată niște întrebări care cer un răspuns.

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat: