Evanghelia fara cuvinte!?

Cred ca fiecaruia dintre noi i-a trecut pe la urechi, macar o data, urmatoarea afirmatie (atribuita se pare in mod eronat lui Francisc D’Assisi): “Vestește Evanghelia și, dacă este nevoie, folosește și cuvinte.” Personal, in mediul evanghelic, am auzit de mai multe ori aceste cuvinte, si nu de putine ori am gandit ca ar fi vrednice de crezare.

Cu toate acestea, zilele trecute, gandindu-ma mai profund la implicatiile ei, am realizat ca formula prescrisa prin dictonul mai sus citat reprezinta o imposibilitate: cand anume vestirea Evangheliei (vestea buna a salvarii pacatosilor prin sacrificiul Isus Hristos) nu ar necesita folosirea cuvintelor? Poate cineva (care nu cunoaste evenghelia), sa o inteleaga si sa fie mantuit, fara ca mai intai sa o auda, respectiv fara ca altcineva sa i-o fi expus in cuvinte?

In cele ce urmeaza as vrea sa expun, cat de succint imi va fi cu putinta, cateva argumente in sustinerea faptului ca vestirea Evangheliei, fara cuvinte, este un nonsens.

1. Evanghelia fara cuvinte nu poate fi inteleasa. Oricat de sfanta si morala ar fi viata noastra, oricat de implicati am fi in societate prin diverse binefaceri, oricat de mult ne-am stradui (si am reusi) sa ne asemanam cu Isus Hristos, fara cuvinte, respectiv fara o expunere clara a ceea ce este Evanghelia, nimeni din jurul nostru nu ar putea ajunge sa inteleaga ce este Evanghelia, prin simplul fapt ca se va uita la viata noastra. Oamenii de langa noi nu vor afla niciodata despre Hristos care a murit pentru pacatele noastre, despre faptul ca exista o judecata dreapta la sfarsitul vietii pamantesti, despre faptul ca Dumnezeu este manios pe pacatosi si ca ei sunt in vrasmasie cu El, despre singura cale spre mantuire- Isus Hristos…doar privind la viata noastra frumoasa. Sunt destui oameni fara Dumnezeu care duc o viata morala inalta, sunt o multime de budisti cu un comportament ireprosabil, sunt atei cu o buna conduita sociala… spune oare ceva viata lor despre Evanghelie? Cu siguranta, nu. Evanghelia nu poate fi inteleasa, descifrata, fara a fi expusa in cuvinte.

Sunt convins ca fiecare dintre cei ce cititi aceste randuri si sunteti nascuti din nou, copii ai lui Dumnezeu, ati facut pasul credintei in Isus Hristos in urma auzirii Evangheliei. Fara a fi auzit sau citit despre evanghelia lui Hristos in prealabil, nu ar fi fost posibila convertirea voastra.

2. Suntem chemati sa fim martori ai lui Isus Hristos. A depune marturie fara cuvinte nu are niciun sens. Ceea ce se cere de la un martor, in primul rand, este sa spuna, sa declare (verbal sau in scris), ceea ce a vazut, auzit, experimentat. Noi toti, ucenici ai lui Hristos, am primit mandatul acesta de a fi martori- de a spune despre Isus, Mantuitorul nostru. Cum am putea oare sa implinim mandatul acesta fara a folosi cuvinte? Ce ar fi fost cu noi astazi daca apostolii ar fi stat in Ierusalim sau ar fi mers in Samaria ori pana la marginile pamantului si s-ar fi multumit sa duca o viata decenta, sfanta, evlavioasa, in comunitatea respectiva, insa fara a spune altora Vestea Buna?

In Faptele Apostolilor, capitotul 4, este consemnat faptul ca, dupa ce ucenicilor li s-a poruncit de catre autoritatile din Ierusalim sa nu mai vorbeasca despre Isus, acestia nu s-au supus dispozitiilor, considerand ca, in felul acesta, nu ar mai asculta de Dumnezeu. Petru in aceasta situatie nu a spus : „Nu este nicio problema, stam cuminti in banca noastra, iar oamenii vor intelege Evanghelia uitandu-se la caracterul nostru deosebit…ce nevoie mai avem de cuvinte si explicatii?”. Dimpotriva, el si ceilalti apostoli au inteles ca nu pot face ceea ce Isus le-a cerut (sa fie martori) decat daca vor vorbi, vor expune in cuvinte Vestea Buna. De asemenea, vedem cum apostolii se duceau din loc in loc si vesteau Cuvantul, fara a considera ca ar fi suficient sa arate prin viata lor ca au umblat cu Isus.

3. Duhul Sfant ne imputerniceste ca sa vestim Evanghelia. Una dintre lucrarile importante ale Duhului Sfant in viata credinciosilor este aceea de a ne da putere si indrazneala sa spunem despre Isus Hristos. Duhul Sfant nu ne ajuta doar sa ducem o viata sfanta si sa traim la standarde inalte in viata de familie, in biserica sau in comunitatea din care facem parte, ci ne sprijina cu puterea Sa in vederea vestirii Evangheliei. Un efect imediat al botezului cu Duhul Sfant al primilor credinciosi a fost faptul ca acestia „au inceput sa spuna lucrurile minunate ale lui Dumnezeu” (Fapte, cap 1).

Asadar, Evanghelia fara cuvinte nu poate fi evanghelie, nu poate fi descifrabila, nu poate fi inteleasa. (Desigur, vestirea evangheliei fara a dovedi un caracter crestin va fi doar demagogie.) Avem nevoie sa spunem, in cuvinte potrivite, pe intelesul oamenilor, Evanghelia lui Hristos in generatia noastra. Ba mai mult, trebuie sa o spunem, intrucat este o porunca a lui Dumnezeu. Iar rugaciunea mea este ca Dumnezeu, prin Duhul Sfant, sa ne dea indrazneala si o dorinta inflacarata sa facem acest lucru, ascultand de El si onorandu-l prin aceasta. Pentru ca Evanghelia… este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea oamenilor.

Publicitate

Read Full Post »

Evanghelia și a doua șansă

Auzim adesea ideea că Evanghelia ar fi o a doua șansă pe care o dă Dumnezeu omului pentru a se îndrepta.

Ca și cum, la un moment dat, după o viață cu multe eșecuri și neascultare față de Dumnezeu, Acesta îți iese înainte spunându-ți : „știi ceva, tu ai dat-o în bară în multe feluri, dar Eu te iert de tot trecutul tău murdar; nu-mi mai pasă de ce ai făcut până acum, important e ceea ce faci de acum înainte… Îți ofer șansa unui nou început. Rup filele vechi, compromițătoare din caietul vieții tale și îți dau ocazia de a scrie, de azi înainte, o nouă istorie, pe un caiet curat. Vezi ce scrii de data asta!”

Evanghelia unei a doua șanse presupune faptul că, Dumnezeu îți dă ocazia de a fi din nou în punctul zero, încercând de data asta să faci lucrurile altfel. Dacă prima „viață” nu prea ți-a ieșit, primești șansa unei a doua…în care să te îndrepți, să faci ce trebuie, să asculți, să nu mai eșuezi.

Evanghelia celei de a doua șanse înseamnă că ai căzut într-o groapă adâncă (pe un teren plin de astfel de gropi), iar Dumnezeu te scoate de acolo și îți spune: „Eu te-am scos, dar vezi cum faci de azi înainte să nu mai cazi în vreo groapă.”

O astfel de evanghelie nu este Evanghelia lui Isus Hristos. O astfel de evanghelie nu are în centru, de la început și până la sfârșit, pe Dumnezeu. Ea presupune că Dumnezeu te iartă de trecut, dar, din acel moment, trebuie să te zbați din răsputeri pentru a nu mai face ceea ce ai făcut. Dumnezeu își face partea, îți dă o nouă șansă, dar mai apoi totul depinde de tine. În final, în centrul ei este omul.

În schimb, adevărată Evanghelie, ne spune că Dumnezeu, când ne întâlnește, nu doar ne oferă o nouă șansă, de care mai apoi noi trebuie să profităm, ci că El ne dă o inimă nouă și o natură nouă, imputernicindu-ne prin Duhul Sfânt să trăim o viață nouă. El nu ne oferă doar posibilitatea de a trăi o altfel de viață (pe modelul „descurcă-te de acum și nu o mai da în bară!”) , ci ne schimbă întregul soft, dându-ne dorința, voința și puterea de a trăi după noi standarde.

Evanghelia adevărată presupune că Dumnezeu nu doar rupe filele vechi și murdare din caietul vieților noastre, lăsându-ne apoi responsabilitatea de a scrie corect, ci că El ne și înzestrează cu o abilitate nouă în acest sens, ne îndrumă și ajută pas cu pas.

Evanghelia nu e o a doua șansă pe care o primește omul vechi, de a răzbi și a se ridica la standardele lui Dumnezeu de această dată. Evanghelia transformă intrinsec omul: Dumnezeu îi iartă trecutul (și viitorul), îi schimbă întreaga natură în așa fel încât să dorească și să poată trăi o viață după voia lui Dumnezeu.

Evanghelia este despre Dumnezeu (Isus Hristos) și puterea Sa… de la început și până la sfârșit. Soli Deo gloria!

Read Full Post »

Niciunul măcar!

În capitolul 3 al Epistolei lui Pavel către Romani, găsim consemnat un adevăr extrem de greu de acceptat și foarte nepopular, cu privire la noi, ființele umane, și anume, că suntem, începând cu Căderea părinților noștri Adam și Eva, ființe decăzute, depravate din punct de vedere moral, incapabile să împlinească în mod desăvârșit cerințele Legii divine.

Fiindcă am dovedit că toţi, fie iudei, fie greci, sunt sub păcat, după cum este scris: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. „ Romani 3: 9-12

Adevărul acesta cutremurător despre noi este începutul Evangheliei, este vestea proastă care precede Vestea Bună a salvării prin credința în Hristos Isus. Vestea proastă este că, în ochii lui Dumnezeu, nu suntem așa de buni cum pretindem a fi. Dimpotrivă, în lumina sfințeniei Sale, suntem fără vreo excepție vinovați, ticăloși, nepricepuți și nevolnici în ce privește relația cu Dumnezeu si legea Lui.

Conform Scripturii, noi am fost ontologic afectați de păcat, așa încât în starea noastră naturală nu-L dorim pe Dumnezeu și nici nu ne găsim plăcerea în ascultarea de poruncile Lui. Deși ne place să păstrăm păreri bune despre noi înșine, adevărul este că suntem așa de „buni”, încât niciunul dintre noi nu vrea și nu este capabil să facă binele, niciunul măcar.

Desigur, dacă ne vom compara cu anumiți indivizi din jurul nostru, s-ar putea să păstrăm despre noi impresia de persoane bune, corecte, amăgindu-ne că nu suntem așa de răi precum sunt alții; însă, comparându-ne cu standardul lui Dumnezeu, cu cerințele legii divine, rămânem cu această întunecată caracterizare: niciunul dintre noi nu este bun, niciunul măcar.

Acestă realitate tristă ar trebui însușită de către fiecare dintre noi în cel mai profund mod cu putință, căci nu există altceva care să ne caracterizeze mai bine decât termeni precum: păcătoși, netrebnici, nepricepuți, nedrepți, răi etc.

Mai mult decât atât, vestea aceasta rea cu privire la noi nu constă în faptul că suntem păcătoși din punct de vedere al rezultatelor, din cauza faptelor rele pe care le facem uneori, ci în faptul că suntem păcătoși din punct de vedere ontologic, incapabili să facem binele în felul cerut de Dumnezeu, din cauza naturii noastre decăzute. Astfel, noi nu suntem păcătoși pentru că ni se întâmplă să păcătuim, ci păcătuim tocmai din cauza naturii noastre în care este impregnat păcatul.

Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar…

Oh, de am crede aceste cuvinte, am da drumul din mână iluziei că suntem oameni buni, râsul nostru s-ar transforma în lacrimi și am striga cu disperare către Dumnezeu după milă și ajutor, pentru a ne salva de noi înșine și pentru a ne regenera!

De ce nu venim la Hristos, de ce nu alergăm la Evanghelie? Pentru că nu credem adevărul despre noi înșine, nu credem că suntem așa de păcătoși încât nu avem nicio scăpare în afara Evangheliei lui Hristos. Dacă nu credem vestea rea despre noi înșine, ce nevoie am avea de vestea bună a evangheliei?

Facă Domnul lumină în inimile noastre așa încât să ne vedem propria ticăloșie, netrebnicie, nedreptate și nepricepere! Căci acesta este începutul unei vieți noi.

Read Full Post »