In urma cu cateva zile, aflandu-ma intr-o vizita la tara, privirea mi-a intepenit pe campul ingalbenit. M-a cuprins brusc nostalgia gandindu-ma cat de iute a zburat timpul, cum s-au metamorfozat culorile, cat de repede a trecut inca o vara. Parca ieri era aprilie cand totul inverzea chemandu-ne la un alt inceput.
Apoi mi-am dat seama ca, in fond, nu vara a trecut, nu timpul, ci s-au scurs trei luni din NOI, inca un anotimp din viata noastra. Intelegeti? Noi suntem cei care trecem! Un om intelept numit David scria acest adevar, cu cateva mii de ani in umra, intr-unul din poemele sale: Omul, zilele lui sunt ca iarba, si infloreste ca floarea de pe camp. Cand trece un vant peste ea nu mai este, iar locul pe care-l cuprindea nu o mai cunoaste. (Psalmul 103)
Candva, mai devreme sau mai tarziu, nu vom mai fi aici…nici eu, nici tu. Cu fiecare zi, cu fiecare ceas si clipa ne apropiem tot mai mult de inevitabila trecere, pentru ca asa cum spunea Marin Preda, cu o moarte toti suntem datori.
Si pentru ca viata ne e asa scurta- e doar un abur, o scanteie- te intreb: ce faci cu ea? pentru ce existi?
Traim adesea pentru lucruri neinsemnate, pentru fleacuri. Ne straduim sa strangem cat mai multi bani, sa avem o casa cat mai luxoasa si mai mare, sa ne imbogatim vitrina cu diplome si medalii ori sa castigam un nume. Facem un sens pentru existenta din a fi impliniti in dragoste, a avea o familie, a ne creste copiii si a-i vedea mai tarziu realizati, a calatori peste hotare, a ne innobila mintea cu informatii, a practica sportul preferat, a respira aerul de primavara, a pierde vremea.
Astfel, trecem prin viata cautand mici pietricele scanteietoare, nestiind ca am fost fauriti sa gasim Diamantul cel mai de pret, care se afla sub ochii sufletelor noastre.
Despre acest diamant, despre scopul suprem, despre ce trebuie sa facem cu viata noastra si pentru ce ni se da un timp sa fim vii as vrea sa va scriu in cele ce urmeaza.
Raspunsul la cautarea sensului il gasim in cuvintele Bibliei, care spune ca Dumnezeu a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului; le-a aşezat anumite vremuri şi a pus anumite hotare locuinţei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu şi să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare din noi. (Faptele apostolilor 17:27).
Asadar, avem suflare de viata, existam, respiram pentru o vreme (70-80 de ani) ca sa ne indreptam gandul si inima spre Dumnezeu. Timpul petrecut in aceasta lume ni-i dat sa-L cautam pe Iisus Hristos, sa ne aflam mantuirea sufletului in El si sa catigam Cerul pentru eternitate.
Cat timp traiesti poti realiza multe, insa daca nu L-ai gasit pe Dumnezeu ai trait d-e-g-e-a-b-a!
Tu ce faci cu viata ta?
Nici nu iti imaginezi cat de repede va trece!
Alinn V. 09.09.2011
Kristallherz 