Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘caini’

Vreau ca viața mea să învie odată cu  primăvara.

Vreau să uit de ninsorile din sufletul meu și de frigul eșecurilor. Vreau să încep să-mi desțelenesc ogorul inimii, să pregătesc semănatul cerului în viața mea.

E primăvară. E înviere. Învierea sufletului și condeiului meu.

Voi porni învierea scrisului cu o poveste:

Ceasul arăta 1:30 a.m. Stăteam în pat ascultând muzică și gândindu-mă la viața de sub soare când liniștea nopții a fost spartă de hămăiturile câinilor din cartier. Păreau mulți. Printre hămăituri se făcea auzit și un scheunat prelung și intens. Îmi imaginam că are loc o încăierare între bandele canine din cartier ori că un biet cățel mai fraier primește o lecție de la vreo gașcă de câini pentru că a îndrăznit să-i încalce teritoriul.

După apx. 10 minute, am auzit pe cineva bătând la ușă. M-am ridicat din pat speriat și am deschis cu oarecare sfială. Era vecinul din blocul de vis-a-vis, domnul avocat. Venise să mă anunțe că s-a prins în gardul meu un câine.

Năuc, am ieșit în curte să verific. Era adevărat. Un câine se zbătea atârnat de gard, cu labele din față prinse între uluci. Celelalte două membre nu-i ajungeau la sol, pe trotuar:  se folosea de ele sprijinundu-se, pe vârfuri, de temelia de beton a gardului, îngustă la exterior de câțiva milimetri. Fără sanșe de scăpare din prinsoare și întins pe gard ca un răstignit, câinele tremura din toate încheieturile și gâfâia ca un muribund. Din când în când, cu ultimele picături de enrgie rămase, patrupedul scotea câte un scheunat adânc ce părea a fi un strigăt disperat după ajutor.

M-am apropiat de el și, cu oarecare teamă, i-am pus mâna pe cap, mângâindu-l. Atunci, câinele, simțind că are un punct de sprijin, a lăsat ca toată greutatea corpului să-i fie susținută de brațul meu. Am încercat împreună cu domnul avocat să eliberăm bietul animal, însă labele îi erau puternic înțepenite în gard.

Când am plecat să căutăm unelte pentru a desprinde ulucile între care era țintuit, câinele, văzându-se singur, a început să schelălăie grozav, asemenea unui om care plânge în hohote când își vede spulberată cea din urmă speranță pentru viață.

În scrut timp am revenit cu unelte și am reușit să scoatem ulucile, eliberând astfel câinele din prinsoare.

Din întâmplarea aceasta am învățat două lecții.

Prima lecție pe care mi-au predat-o patrupezii de maidan a fost lecția unității și spiritului de întrajutorare. Când s-a prins în gard bietul animal, toți câinii din împrejurimi au început să latre pentru a atrage atenția unei ființe (umane) capabile să-l elibereze. De am fi fost noi în locul câinilor, pesemne c-am fi zis: „Lasă-l că-și merită soarta! Cin’ l-a pus să sară gardu’ omului!? Să sufere acuma.” Ar trebui să învățăm de la câini că suntem datori să facem tot ce ne stă în puteri pentru a ne ajuta semenii prinși în gardurile vieții! Ar trebui să învățăm că suntem datori să ridicăm pe cel căzut, indiferent de cauzele căderii lui. Ar trebui să învățăm că, până la morală, omul are nevoie de o mână întinsă cu milă și dragoste.

Cea de-a doua lecție predată de rasa canină a fost lecția strigătului după ajutor și acceptării ajutorului. Câinele prins în gard a scheunat (a strigat) după ajutor. Ceilalți câini, neputincioși, au lătrat (au strigat) și ei după ajutor. În tot timpul operațiunii de salvare, câinele prins în gard nu a opus rezistență încercărilor noastre de a-l elibera. De am fi fost noi în locul câinelui, pesemne că am fi sfârșit răstigniți de gard, încercând să ne salvăm singuri; am fi preferat să murim mândri, decât să ne umilim a cere ajutor altora. Ar trebui să învățăm de la câini că e bine să strigăm după ajutor când suntem înțepeniți în probleme, când singuri nu ne putem elibera! Ar trebui să învățăm a permite altora să ne sprijine capul, când singuri nu-l putem ține sus! Ar trebui să învățăm a ne destăinui înfrângerile, persoanelor de încredere capabile să ne îndrume spre biruință!

Alin V. 21.03.2013

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat: