Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘bernard de clairvaux’

Zilele trecute, mi-a fost dat de Domnul să descopăr un adevăr fundamental al vieții creștine, față de care până atunci am fost orb. Știam despre el, dar nu-l văzusem niciodată atât de lămurit și nici nu-mi răscolise vreodată viața, cu toate că întregul creștinism se învârte în jurul său. De aceea, îmi pare că până acum viața mea a gravitat prea departe de ceea ce așteaptă Dumnezeu de la mine.

Iată despre ce este vorba…

Ne întoarcem la Dumnezeu ca să ne fie bine: să scăpăm de pedeapsa veșnică, să primim eliberare de păcat, să găsim sens pentru existență, să căpătăm pace cu noi înșine, să ne bucurăm de acceptare și dragoste necondiționată, să dobândim speranță pentru viitor ori binecuvântări pentru prezent. Venim la El pentru că ne promite ceva. Și nu e nimic culpabil în acest lucru, ci dimpotrivă, absolut firesc.

Situația descrisă anterior devine culpabilă când, odată convertiți la creștinism, ea se tranformă într-un mod de viață ori, mai degrabă, într-un plafon. Trăim cu Dumnezeu pentru că avem de câștigat. Pentru că lângă El ne simțim în siguranță. Pentru că ni s-au deschis ochii și vedem binecuvântările Lui. Pentru că în El găsim bucurie și împlinire. Pentru că funia căsniciilor împletită cu El e trainică. Altfel spus, trăim cu Dumnezeu pentru că ne prinde bine. Ieșim în câștig. Suntem avantajați.

Și asta înseamnă, așa cum spunea Bernard de Clairvaux, a-L iubi pe Dumnezeu de dragul NOSTRU. Și vai, câți dintre noi rămânem la acest plafon! Trăim cu Dumnezeu, însă pentru noi! Facem lucruri corecte în ochii Celui de sus (ne sfințim comportamentul, rostim rugăciuni, studiem Scripturile), dar pentru noi. Viața întreagă gravitează astfel în jurul nostru. NOI suntem în centrul universului, iar Dumnezeu slujește la împlinirea binelui nostru suprem.

În mod evident nu asta așteaptă Domnul de la noi!

Dacă ceea ce trebuia să fie doar un punct de pornire în relația noastră cu Dumnezeu devine punctul final și scopul ultim al creștinismului nostru, atunci avem o problemă.

Noi toți existăm pentru că Dumnezeu a vrut. Am fost creați (și re-creați) ca să trăim pentru EL! Viața noastră Îi aparține Lui. În jurul Lui ar trebui să graviteze întreaga noastră existență. El ar trebui să fie scopul ultim al năzuițelor noastre și punctul final al creștinismului nostru. El ar trebui să fie motivul pentru care ne trezim în fiecare dimineața și pentru care respirăm. Toate lucrurile corecte și frumoase ar trebui făcute pentru El. Chiar și lucrurile obișnuite ar trebui făcute pentru El. („Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva: să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu.” 1Corinteni 10:31; „Și un pai de ridic de la pământ, o fac pentru slava lui Dumnezeu!” Sf. Laurențiu)

Ar trebui să ne revizuim poziția și, așa cum remarca Bernard de Clairvaux, să învățăm să-L iubim pe Dumnezeu de dragul lui Dumnezeu!

Și să învățăm să trăim cu Dumnezeu, pentru Dumnezeu! Căci viața trăită pentru noi înșine e o viață pierdută.

Cât despre mine, nu mai vreau să pierd nicio clipă. Așa să-mi ajute Dumnezeu!

Va urma… dacă va voi El.

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat: