Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘pentru Minte’ Category

Ca să mă țin de cuvânt, pentru luna septembrie vă recomand o nouă carte, și anume Dumnezeu este Evanghelia, de John Piper. Mărturisesc că aceasta este una dintre cele mai bune cărți creștine, dacă nu cea mai bună, din cele citite până acum; totodată această carte mi-a schimbat perspectiva asupra Evangheliei biblice, făcându-mă să înțeleg centralitatea lui Hristos în Vestea Bună.

DUMNEZEU ESTE EVANGHELIA: Meditaţii asupra dragostei lui Dumnezeu care s-a dăruit pe Sine.

Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina în întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos. – 2 Corinteni 4:6

Cartea aceasta este un strigăt ieşit din inima lui John Piper. El pledează în favoarea faptului că Dumnezeu Însuşi, revelat în moartea şi învierea lui Cristos, este darul suprem şi cel mai măreţ al Evangheliei.

Niciuna dintre faptele lui Cristos menţionate în evanghelii şi niciuna din binecuvântările pe care noi le primim prin Evanghelie nu poate fi o veste bună dacă nu reprezintă un mijloc prin care am văzut şi ne-am desfătat cu gloria lui Cristos. Iertarea este o veste bună pentru că deschide calea spre o părtăşie plină de bucurie cu Dumnezeu. Justificarea este o veste bună pentru că ne asigură intrare liberă la bucuriile pe care le găsim în prezenţa lui Dumnezeu. Viaţa eternă este o veste bună pentru că devine o bucurie veşnică împreună cu Cristos.

Darurile lui Dumnezeu sunt o binecuvântare doar în măsura în care ne conduc la Dumnezeu. Iată ce este dragostea lui Dumnezeu: angajamentul Lui de a face tot ce este necesar (cel mai dureros fiind moartea Fiului Său) pentru a ne înnobila cu ceea ce ne dă profunzime şi o împlinire trainică – adică cu El Însuşi.

Cartea poate fi comandată AICI.

Vă doresc o toamnă cu binecuvântări din belșug!

Read Full Post »

Deşi taman s-a teminat bacalaureatul, iar rata de promovare depăşeşte 50 %, ţin să revin pe blogul meu cu niţică limbă română.

Aud pe cineva (pardon, pe foarte multă lume) spunând: „vroiam să îi scriu, dar n-am avut timp”.

Bine că n-ai avut timp să devii scriitor, zic eu în sinea mea, că făceai praf limba română.

Prieteni, nu există vroiam! Nici vroiai! Şi nici vroia! Pentru că nu să există (încă) pre limba noastră cea română verbul a vroi.

Există doar verbul a vrea şi verbul a voi. De aceea, la imperfect avem:

a vrea

eu vream                    noi vream

tu vreai                         voi vreaţi

el/ea vrea                    ei/ele vreau

a voi

eu voiam                    noi voiam

tu voiai                        voi voiaţi

el/ea voia                   ei/ele voiau

Aşadar, corect este: Vream să îi scriu, dar n-am avut timp sau Voiam să îi scriu, dar n-am avut timp.

Eu sper să am timp destul vara asta pentru scris pe blog.

Vă doresc numai Binele!

Read Full Post »

Cândva vă spuneam că voi trata pe blogul meu principalele teme ale cărţii “În căutarea certitudinii”. Iată că a sosit timpul pentru cea dintâi provocare, adevărul despre adevăr, menită să răspundă la întrebarea contează ce cred?.

Dacă în vremea iluminismului oamenii considerau că pot stabili adevărul prin intermediul raţiunii (gândirii logice), odată cu epoca modernă şi, respectiv, cu dezvoltarea ştiinţei, oamenii au considerat că singura cale spre aflarea adevărului o reprezintă deducţia ştiinţifică. Ceva mai târziu, lumea a realizat faptul că ştiinţa nu poate răspunde la toate întrebările omului, şi în mod special la cele legate de originea existenţei, raţiunii, moralităţii ori cu privire la semnificaţia vieţii.

Dezamăgirea omului, ca urmare a incapacităţii ştiinţei ori raţiunii de a determina adevărul obiectiv cu privire la aceste întrebări, a condus la o atitudine de resemnare care constituie premisa filosofiei postmoderne a zilelor noastre.

Potrivit gândirii postmoderne, adevărul absolut, obiectiv fie nu există, fie, dacă există, nu poate fi determinat. Filosofia postmodernă indică faptul că adevărul este relativ, iar în consecinţă fiecare individ este liber să determine pentru sine ceea ce este adevărat. Aşadar, dacă ceva este adevărat pentru tine, atunci este suficient de adevărat, neavând nimeni dreptul să pună sub semnul întrebării convingerea ta.

Din perspectiva postmodernă, noi suntem cei care creăm adevărul prin ceea ce alegem să credem. Adevărul nu există în afara propriei noastre decizii cu privire la ce este adevărul. Credinţa noastră determină adevărul.

Filosofia postmodernă face ca în zilele noastre accentul să fie pus pe actul credinţei şi nu pe cât de întemeiată pe adevăr este respecitva credinţa. Cu alte cuvinte, important este să cerzi ceva şi să poţi răspunde oricând cu fermitate: am şi eu credinţa mea! Astfel, pentru cel care alege să creadă în Christos şi Biblie, adevărul devine creştinismul, pentru cel care alege să creadă în Mahomed şi Coran, adevărul devine islamul, iar pentru cel care susţine că nu există niciun dumnezeu, adevărul devine ateismul. Toate aceste adevăruri au valoare egală, întrucât în postmodernism adevărul este orice lucru pe care o persoană l-ar alege să creadă în el.

Problema postmodernismului constă în faptul că o lume, în care orice lucru devine adevăr atunci când cineva decide să creadă în lucrul respectiv, echivalează cu o lume fără niciun adevăr. Oamenii pot susţine adevăruri diferite numai dacă nu cred cu adevărat în niciunul; ei nu pot valida toate adevărurile, dacă au noţiunea că există, de fapt, un singur adevăr real. Filosofia postmodernă seacă de orice semnificaţie noţiunea de adevăr, îndreptând-o spre nimic.

Contrar gândirii postmoderne, adevărul reprezintă o realitate obiectivă, aflată în afara propriei noastre persoane, valabilă pentru toţi oamenii, în orice vreme şi în orice loc. Adevărul nu este determinat de ceea ce alegem să credem, ci constituie ceva deja stabilit, la care noi trebuie să răspundem cu credinţă.

Adevărul nu este o realitate adaptabilă la sistemul nostru de convingeri. Adevărul este real şi sigur, indiferent dacă alegem să credem în el sau nu, la fel cum muntele Everest este real şi sigur, indiferent dacă noi alegem să-l escaladăm sau nu.

Credinţa nu crează adevărul. Adevărul există independent de credinţă. Dacă simpla credinţă ar fi în stare să creeze adevărul, atunci două convingeri diferite ar naşte două adevăruri diferite. Astfel, potrivit filosofiei postmoderne, în cazul în care un individ ar crede despre un măr că este bun de mancat, în vreme ce prietenul său ar crede despre acelaşi măr că este plin cu viermi, amândoi ar trebui să aibă dreptate. În realitate, ştim că unul dintre ei se înşeală, iar secţionând mărul vom descoperi adevărul obiectiv. Adevărul despre măr există independent de ceea ce cred cei doi indivizi, iar dacă mărul este bun de mâncat, oricât de puternică ar fi credinţa celui care susţine contrariul, aceasta nu ar schimba nicidecum adevărul.

În viaţa de zi cu zi nimeni nu foloseşte simpla credinţă pentru a determina adevărul. Să ne imaginăm că ar trebui să ne cumpărăm o maşină, iar vânzătorul ne-ar spune plin de entuziasm că automobilul lui se află într-o stare excelentă. Înainte să cumpărăm maşina, în mod normal, am verifica starea ei de funcţionare, chemând un mecanic de încredere, pentru a determina adevărul obiectiv. Ştim cu toţii că dacă noi am crede cu tărie că respectiva maşină se află într-o stare impecabilă, nu ar însemna în mod automat că aşa şi este. Credinţa oricât de puternică ar fi ea, nu determină adevărul.

În problemele cotidiene insistăm ca adevărul să preceadă credinţa noastră, iar convingerile noastre sunt condiţionate de adevărul obiectiv. În schimb, în chestiunile religioase, abandonăm obiectivitatea, concentrându-ne asupra actului credinţei, fără a verifica dacă aceasta este ancorată în adevăr, în ciuda faptului că aceste aspecte sunt cu mult mai importante decât mărunţişurile zilnice şi chiar decât cumpărarea unei maşini.

Dacă o convingere nu poate determina adevărul, atunci nu prezintă mare importnaţă “să ai şi tu credinţa ta” (oricare ar fi ea), ci ce contează cu adevărat e ca aceea credinţă să aibă drept temelie adevărul. O credinţă este absolut inutilă dacă nu există o realitate care să o valideze, asemenea unui receptor telefonic ridicat în zadar, dacă nu există cineva la celălalt capăt al firului. Când credinţa noastră întinde mâna, trebuie să existe o mână care să o apuce.

Dacă filosofia postmodernă ar fi adevărată, şi dacă fiecare individ ar fi liber să determine pentru sine ce este adevărat, atunci orice discuţie despre adevăr, originea existenţei, semnificaţie, raţiune ori moralitate nu ar însemna decât o pierdere de timp, întrucât adevărul despre toate acestea ar fi pentru fiecare în parte ceva diferit.

Dar dacă există un adevăr obiectiv, atunci existenţa acestuia spulberă ideea potrivit căreia ne putem crea propriul adevăr, considerând-o o farsă distrugătoare. Dacă există un adevăr obiectiv, idependent de credinţa noastră, atunci ceea ce credem contează extrem de mult, iar nouă ne revine responsabilitatea de a căuta adevărul.

Fiecare avem credinţă. Dar a sosit timpul să ne întrebăm dacă ceea ce credem este adevărat.

Va urma…

Read Full Post »

Pentru prima lună de vară, vă recomand cartea lui N. Steinhardt, Jurnalul fericirii.

„Jurnalul fericirii este în egală măsură o operă de bilanţ existenţial (asemenea Luntrei lui Caron a lui Lucian Blaga), dar şi una conturând devenirea şi cristalizarea unei conştiinţe – în toate componentele ei: teologică şi morală, civică şi politică, estetică etc.” Virgil Bulat

jurnalul_fericirii

„Am intrat în închisoare orb (cu vagi străfulgerări de lumină, dar nu asupra realităţii, ci interioare, străfulgerări autogene ale beznei, care despica întunericul fără a­l risipi) şi ies cu ochii deschişi; am intrat răsfăţat, răzgâiat, ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose; am intrat nemulţumit, ies cunoscând fericirea; am intrat nervos, supărăcios, sensibil la fleacuri, ies nepăsător; soarele şi viaţa îmi spuneau puţin, acum ştiu să gust felioara de pâine cât de mică; ies admirând mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul; ies împăcat: cu cei cărora le­-am greşit, cu prietenii şi dusmanii mei, ba şi cu mine însumi.” (N. Steinhardt)

„O carte splendidă, amestec inextricabil de notaţie cotidiană, amintire, confesiune, hermeneutică, humor, tragedie, istorie, universalitate, metafizică, fiziologie, citate de lectura… N. Steinhardt dovedeşte aceeaşi uluitoare forţă de pătrundere în adevărul lucrurilor dincolo de coaja groasă a locului comun. Literatura noastră s-a îmbogăţit cu o carte de primă mână, la care vom simţi nevoia să ne întoarcem nu o dată, în clipe de restrişte, dar şi de bucurie.” (Nicolae Manolescu)

Vă doresc o vără plină de bincuvântări!

Spor la citit!

Read Full Post »

Să știi sau să nu știi…când să scrii corect cu doi de „i”: iată o nouă întrebare.

Daca data trecută am explicat, aici, indicativul prezent, de persoana a doua, singular, al verbului a ști și infinitivul acestuia, acum vom trece la conjunctivul verbului a ști (știți voi, conjunctivul e acela format cu „să”- exemplu: să cred, să dorm, să pictez, să scriu etc.).

Trebuie să ști cum să vorbești, scria cineva.

Eu aș zice că trebuie să știi și cum să scrii.

Prieteni, noi scriem corect să știi, cu doi de „i”. Pentru că la conjunctiv, verbul a ști se conjugă astfel:

să știu

știi -cu doi “i”, întrucât primul “i” face parte din radicalul verbului (care se păstreaza pentru toate persoanele), iar cel de-al doilea reprezintă terminația specifică persoanei a II-a, singular.

să știe

să știm

să știți

să știe

Așa că, noi scriem corect astfel: Trebuie să știi cum să vorbești.

La fel se întâmplă cu verbele: a scrie, a ține, a fi ș.a. care la conjunctiv, persoana a II-a, singular, vor fi scrise astfel: să scrii, să ții, să fii- cu doi de „i”.

Atenție, nu puneți la toate verbele la conjunctiv, persoana a II-a, singular, doi de „i”! Țineți cont de radicalul verbului și vedeți dacă acesta se termină în „i”. Dacă nu, verbul la conjunctiv, prezent, persoana a II-a, singular va fi cu un singur „i”. Exemple: să iubești, să mergi, să crești, să filmezi, să vorbești, să punctezi etc.

Vă doresc un sfârșit de săptămână plăcut!

Read Full Post »

Pentru luna lui mai doresc să vă fac cunoștință cu o nouă carte: Creștinismul redus la esențe.
Recomand această carte tuturor celor care sunt ori pretind a fi creștini, cât și celor care se îndoiesc de validitatea creștinismului!
Prezentăm aici cititorului român una dintre capodoperele literaturii creştine moderne. O strălucită şi profundă prezentare a credinţelor fundamentale ale creştinismului, o carte care produce o delectare pentru intelect şi o tonică înaripare a credinţei. De la data când a fost mai întâi publicată (1941) şi până astăzi, cartea aceasta s-a vândut în sute de mii de exemplare şi le-a slujit multor intelectuali drept călăuză pentru întoarcerea la o credinţă vie şi mântuitoare în Dumnezeu. Printre cei ce s-au convertit prin citirea ei se numără şi Chuck Colson, fost consilier al preşedintelui Nixon. Implicat în scandalul Watergate, Chuck Colson a ajuns la închisoare. Acolo acitit această carte, s-a convertit la creştinism, şi ulterior a devenit una  dintre personalităţile cele mai remarcabile ale vieţii religioase americane.
C.S. Lewis a fost un savant cu o vastă cultură filozofică, ştiinţifică şi literară. El a scris un număr de 58 de cărţi de o uimitoare varietate tematică: poezie, critică literară, filozofie, apologetică creştină, romane ştiinţifico-fantastice, unele pentru adulţi, altele pentru copii, şi cărţi referitoare direct la viaţa spirituală a creştinismului.
1-b14398f1e7
„Aşa a început teologia. Oamenii ştiau deja despre Dumnezeu într-un mod vag. A venit apoi un om care a pretins că este Dumnezeu; nu a fost genul de om pe care-l poţi socoti nebun. El i-a făcut pe oameni să creadă în El. Ei L-au întâlnit din nou după ce au văzut cum a fost omorât. Şi apoi, după ce au format o mică societate sau comunitate, ei L-au descoperit pe Dumnezeu şi înăuntrul lor: călăuzindu-i, făcându-i înstare să facă lucruri pe care nu le puteau face înainte. Şi când au analizat toate acestea, ei au văzut că au ajuns la definiţia creştină a Dumnezeului tri-personal.
(…)
Dacă creştinismul ar fi ceva născocit de noi, este cert că l-am putea face mai uşor. Dar nu este. În ceea ce priveşte simplitatea, noi nu putem concura cu oamenii care inventează religii. Cum am putea să concurăm cu ei? Noi avem de-a face cu un Fapt real. Bineînţeles că oricine poate născoci o religie simplă, dacă nu are fapte reale de care trebuie să ţină seama.”
C. S. Lewis, Creștinismul redus la esențe
Vă doresc un sfârșit de mai binecuvântat!

Read Full Post »

Mi-am propus ca în fiecare lună să vă recomand câte o carte interesantă.

Pentru luna lui april am ales cartea lui Josh McDowell şi Thomas Williams, denumită În căutarea certitudinii. Am citit această carte anul trecut și aș putea, fără ezitări, să o trec în rândul celor mai bune cărți citite vreodată. Probabil că, anul acesta, voi ține, pe blogul meu pentru suflet, câteva prelegeri în legătură cu ideile de bază ale acestei cărți.

in-cautarea-certitudinii

Descriere:

„Ușor de digerat, bine organizată și patrunzatoare, În cautarea certitudinii va servi drept manual valoros tuturor celor care vor să simtă că stau pe temeiul solid al adevarului.” Dr. Ravi Zacharias, autor și vorbitor.

Conteaza ceea ce cred? În ce ar trebui să-mi pun încrederea? Pot să am încredere în ce gândesc? Cine decide ce este drept? Ce rost are totul? Este Universul un accident cosmic? Are Dumnezeu ceva de-a face cu toate acestea? Cum aș putea sa-L cunosc pe Dumnezeu?
Cu totii ne dorim să simtim stabilitatea pe care o conferă certitudinea în viața noastră. Dar statisicile sunt îngrijoratoare: în prezent, 80% dintre adolescentii din Romania nu mai cred într-un absolut moral. Conceptul de adevar universal a lasat loc ideii postmoderne conform căreia adevarul autentic ori nu poate fi cunoscut, ori nu există. Aceasta incertitudine are un preț, ea împingând multe vieți in derivă si anxietate, ba chiar disperare, din cauza lipsei unui scop.

Lectura acestei carți te va îndruma spre concluzia certă și inevitabilă că există un singur adevar absolut, care poate să confere certitudine, semnificație și scop vieții tale.

Cei interesați pot comanda cartea de AICI.

Vă doresc un aprilie binecuvâtat!

Read Full Post »

Aveam de gand sa scriu despre cu totul un alt subiect, dar fiindca cineva mi-a ridicat ieri o minge la fileu, m-am gandit ca ar fi pacat sa ratez ocazia de a face un vole la o idee interesanta. Pentru asta am tras un chiul de la spital cateva ore, asa incat nu o voi da la intors cu reverul stiloului, ci voi contura cu pasiune un alt adevar de esenta, poate chiar o axioma.

Caracteristica esentiala a timpului este ireversibilitatea. Ce trece ramane trecut si nu mai poate fi intors din drum oricat ne-am stradui sa o facem. Masina timpului nu functioneaza decat in filme. Trecem prin viata si e atat de limpede faptul ca nu o putem lua de la capat.

Din asta cauza orice om are anumite regrete cu privire la unele fapte, atitudini, alegeri, intentii ori nerealizari din trecut. Nu exista fiinta umana cu dosar perfect. A fost candva Unul, Singurul cu cazier impecabil si pentru asta L-au rastignit.  In rest, toti purtam pareri de rau. Nu ne-am nascut perfecti, atotstiutori si nici sfinti. Ne luptam sa invatam din fostele greseli si uneori reusim.

Daca am avea puterea sa intoarcem clepsidra lui Cronos am schimba schimba multe, dar e imposibil. E utopic. Si daca o vom rasturna spre trecut, timpul se va incapatana sa se scurga in acelasi sens. Tot ce putem sa facem e sa traim azi intelegand bine lectiile de ieri. Asta vrea si bunul Dumnezu.

Cheia succesului, uneori, nu sta in alegeri bune, ci in alegeri proaste urmate de cele bune.

Nimeni nu cunoaste esenta si importanta binelui fara sa fi cunoscut mai intai adancimea raului.

Asadar, lasa trecutul, uita ce a fost si invata sa traiesti intelept prezentul. E tot ce ti-a ramas.

La finalul vietii as dori ca orice om ce a citit aceste randuri sa poate spune, asemenea domnului Tutea cand aflat pe patul de moarte, a fost intrebat de un reporter: daca ati mai avea 18 ani, domnule profesor, cum v-ati reconstrui viata? Exact asa cum a fost- a raspuns el.

Va doresc numai bine. Trebuie sa ma intorc la spital.

Alinn V. 26.08.2011

Read Full Post »

Multi dintre noi traim viata dupa deviza ca ziua cea mai potrivita pentru a actiona este MAINE. Avem ontologic tendinta sa lasam treburile spre a fi rezolvate maine.  Ne amagim mereu cu iluzia ca incepand de maine vom incerca sa fim mai buni, sa ne implinim promisiunile de ieri, sa ne apucam de invatat ori sa initiem o afacere profitabila.

Avem visuri marete pentru ziua de maine.

Astfel, ne proiectam viata intr-un permanent maine si uitam sa traim prezentul.

Edgar Guest a scris o poezie remarcabila privind acest subiect, opera ce se intituleaza TO- MORROW. Iata ce spune el:

Avea de gand sa fie tot ceea ce un muritor putea sa fie… Maine.

Nimeni nu va fi mai curajos si mai bun ca el… Maine.

Avea un prieten cu probleme si griji, care avea nevoie de incurajare. Il va vizita si va vedea ce va putea face pentru el… Maine.

In fiecare dimineata punea in ordine scrisorile pe care le va scrie… Maine.

Si se gandea la oamenii pe care ii va incanta… Maine.

Era rau, intr-adevar, dar era foarte ocupat azi si nu avea de gand sa se opreasca din drum. Cat timp trebuie sa acorde celorlalti, le va spune… Maine.

Acest om ar fi fost cel mai strasnic muncitor… Maine.

Lumea l-ar fi cunoscut, daca ar fi vazut ziua de… Maine. 

Dar adevarul e ca a murit si s-a topit. Si tot ce a lasat in urma sa a fost un morman de lucruri pe care intentiona sa le faca MAINE. 

Pe geamul unui magazin din Santa Fe, New Mexico era un afis cu urmatoarele cuvinte: Maine dam toata marfa din magazin pe gratis. Sigur ca a doua zi afisul era tot acolo, ceea ce insemna ca de fapt promisiunea nu se va implini niciodata.

Daca iti doresti sa faci ceva in viata ar fi bine sa incepi de AZI.

Alinn V. 22.05.2011

Read Full Post »

Urmele istoriei pastreaza vie in timp amintirea celei mai importante persoane de care umanitatea a avut parte, in pofida tuturor incercarilor ce s-au facut de catre unii, pentru ca numele sau sa fie ingropat in uitare.

In prefata uneia dintre cartile profesorului- apologet  Josh Mcdowell am gasit scrise urmatoarele cuvinte:

Cu aproape 2000 de ani in urma, un anume Isus Si-a facut intrarea in rasa umana, intr-o mica asezare evreiasca. El a fost membrul unei familii sarace dintr-un grup minoritar, traind in una dintre cele mai mici tari ale lumii. El a trait aproximativ 33 de ani, dintre care doar ultimii 3 au cuprins activitatea Sa publica.

Totusi, oamenii de pretutindeni isi aduc aminte de El. Data ziarului nostru de dimineata sau anul de publicatie al unui manual universitar aduc marturie cu privire la faptul ca Iisus a trait una dintre cele mai semnificative vieti din cate au fost traite vreodata.

Remarcabilul istoric H. G. Wells a fost intrebat odata: Cine a lasat cea mai permanenta impresie asupra istoriei? El a replicat ca, daca este sa judecam maretia unei persoane pe baza de standarde istorice, Iisus se situeaza pe primul loc.

Istoricul Kenneth Scott Latourette spunea: Odata cu trecerea secolelor, se aduna tot mai multe dovezi cu privire la faptul ca, masurat dupa efectele pe care le-a produs in istorie, Iisus a trait viata cea mai influenta din cate s-au trait vreodata pe aceasta planeta. Si aceasta influenta pare sa fie in continua crestere.

Ernest Renan facea urmatoarea observatie: Iisus a fost cel mai maret geniu religios care a trait vreodata. Frumusetea Lui este eterna. si domnia Lui nu va avea sfarsit. Iisus este unic in toate privintele si nimic nu poate fi asemanat cu El.

Intreaga istorie este de neconceput fara Hristos.

Alinn V. 24.04.2011

Read Full Post »

Older Posts »

%d blogeri au apreciat: