Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Lumea de sub Soare’ Category

În urmă cu fix 18 ani (4 aprilie 2004), am început să trăiesc…cu adevărat. Nu pot explica CUM am fost adus din moarte la viață… știu doar că s-a întâmplat și că nu există nici măcar o fărâmă de merit în propria-mi persoană pentru asta.

Nu am căutat pe Dumnezeu… am fost căutat, încă de copilărie, cu o dragoste care m-a cucerit. Nu am fost nici bun, nici cuminte și nici credincios. Am fost păcătos, mort față de Dumnezeu, fără dorință și fără putere de a mă schimba. Până când El, în îndurarea Sa, mi-a dat viață… o viață nouă.

Au trecut 18 ani atunci, 18 ani de la prima mea suflare în viața spirituală, 18 ani în care am fost purtat pe brațele Lui, 18 ani în care s-a scris cu slove mari și îngroșate, în viața mea, poate cel mai frumos cuvânt cunoscut vreodată : HAR!

Povestea întreagă o regăsiți AICI.

Read Full Post »

In urma cu cativa ani, in lucrarea mea de licenta „Credinta crestina in relatie cu stiinta”, mentionam urmatoarele:

Studiul lumii vii arată că între lumea lipsită de viață și cea vie există o imensă prăpastie, diferența dintre cele două reprezentând „cea mai dramatică și mai fundamentală dintre toate discontinuitățile găsite în natură.” Geneticianul Michael Denton remarca faptul că „între o celulă vie și cel mai ordonat sistem non-biologic- cum ar fi un cristal sau un fulg de zăpadă- se află un abis atât de vast și de absolut, încât depășește orice limită a capacității noastre de a-l înțelege.”

În acest sens, demn de remarcat este faptul că și cele mai mici organisme unicelulare, cum ar fi bacteriile, a căror masă este de o mie de miliarde de ori mai mică decât gramul, reprezentând adevărate microfabrici, compuse din elemente cu un design de mare precizie și formând mecanisme moleculare uimitoare, care la rândul lor sunt alcătuite din aproape o sută de miliarde de atomi, sunt cu mult mai complexe decât orice mecanism conceput de inteligența umană și, în mod cert, fără egal în lumea lipsită de viață (non-biologică).

Gândindu-ne la acestea, devine foarte greu de crezut și extrem de improbabil ca viața pe pământ să fi evoluat din materie lipsită de viață, ca urmare a acțiunii forțelor oarbe și lipsite de scop din natură.

Read Full Post »

După cum știți cei mai mulți dintre voi, anul trecut, în august, am fost diagnosticat cu necroză bilaterală de cap femural, fapt pentru care a trebuit să trec prin 3 operații la nivelul șoldurilor, intervenții prin care s-au executat foraje de decompresie a capetelor femurale.

După cum spuneam AICI, necroza de cap femural semnifică faptul că celulele osoase din capul femural sunt afectate de lipsa circulației sângelui în acele zone. Altfel spus, pentru că nu se irigă cu sânge, acele porțiuni din os mor.

Asta am aflat la finalul verii în urma unui RMN.

Cum am ajuns la RMN?

În luna mai am resimțit primele dureri în zona inghinală, dureri care au apărut fără vreo cauză mecanică cunoscută la momentul acela-eram la nunta unui prieten și am simțit dureri la piciorul stâng în timp ce stăteam la masă.

Pe atunci eram într-o formă fizică excelentă: aveam 78 de kg (așa cum îmi propusesem la începutul anului 2021), făceam sport des (de 3-4 ori pe săptămână jucam fotbal, trasee montane când aveam ocazia), eram foarte atent cu mâncarea și, cel mai important, nu resimțeam nicio durere la nivel oaselor sau articulațiilor. Erau zile când jucam fotbal chiar și de doua ori (câte o oră jumătate la interval de câteva ore).

După ce am trecut pe la câțiva medici în decurs de câteva luni fără să descopere problema (neurolog, reumatolog, ortoped), în urma unui RMN s-a constatat existența necrozei, la nivelul ambelor șolduri.

A fost un șoc și pentru mine, dar și pentru medici (deși cineva ma anunțase cu un an în urmă)…

Apoi au urmat întrebarea: cum am ajuns eu la necroză bilaterală de cap femural?

Discutând cu medicii pe la care am trecut despre posibilele cauze ale necrozei, rând pe rând au fost eliminate: traumatisme puternice nu am avut sau nu-mi amintesc să fi avut (însă doctorii mi-au spus că pentru așa ceva ar fi trebuit să fie vorba de o lovitură de proporția unui accident de mașină sau o căzătură de la etaj), tratamente cu cortizon nu mi s-au administrat, alcool nu am consumat, iar analizele de sânge erau foarte bune…

Atunci de la ce să fie?

Aflând de la doctori că necroza osoasă apare în urma unui blocaj sanguin de tipul trombozelor, am întrebat dacă necroza mea apărută din senin poate avea legătură cu vaccinul pe care tocmai îl făcusem cu câteva zile înainte de primele dureri (prima doză de la Pfizer), respectiv la câteva zile după acestea (cea de a doua doză).

Răspunsul a doi dintre cei trei doctori a fost că este foarte posibil ca aceasta să fie cauza, ba chiar unul dintre ei mi-a spus că e sigur de asta, având în vedere că celelalte posibile cauze nu s-au confirmat, perioada în care a apărut, cât și faptul că trombozele se numără printre efectele adverse ale vaccinului.

„Oasele tale- forma, pozitionarea lor în șolduri, lipsa altor semne, arată că a existat o cauză ce a apărut brusc, nu de-alungul timpului”, îmi spune doctorul.

Dacă nu au fost alte cauze identificate, dacă s-au confirmat destule cazuri în care vaccinul a provocat tromboze, dacă perioada coincide cu cea în care am făcut vaccinul, dacă nu am simțit niciodată dureri la nivelul oaselor sau articulațiilor înainte de acel moment, dacă doctorii mi-au spus că și ei cred că vaccinul este cauza… nu sunt toate astea motive întemeiate să cred că aceasta este trista realitate?

Ba mai mult, la ceva timp după ce am fost operat, apar în presă două cazuri identice, pe care le găsiți în link-urile de mai jos:

https://www.national.ro/coronavirus/presedintele-federatiei-silva-a-ajuns-in-carje-dupa-vaccinarea-cu-johnson-are-45-de-ani-745042.html

https://m.activenews.ro/stiri/Jurnalistul-Ionel-Iloae-dupa-a-doua-doza-de-Pfizer-%E2%80%9EAcum-sunt-o-persoana-cu-handicap.-Sunt-mii-de-oameni-cu-probleme-post-vaccin.-Va-rabufni-si-asta-sunt-convins-171072

Nu sunt adeptul teoriei conspirației, nu sunt nici împotriva vaccinului și nici nu cred că virusul ăsta nu există. Ba da, există și a făcut ravagii chiar și printre rudele mele (3 persoane dragi, care nu mai sunt astăzi, poate că ar mai fi trăit liniștite ceva ani buni dacă nu ar fi fost lovite de virusul necruțător).

Totuși cazul meu nu e doar al meu. Vaccinul are, în unele cazuri, efecte adverse, iar cazurile la nivel global cu efecte secundare negative serioase sunt destul de multe (din aproape orice sursă ne-am informa).

Ce rost are toată povestea asta tristă pe care am spus-o?

Mă gândesc că povestea mea va ajuta măcar pe câțiva să discearnă în luarea unor decizii în legătură cu controversatul subiect al vaccinării, în sensul de a cântări care sunt riscurile vaccinări, respectiv care sunt riscurile de a trece prin boală.

Spre exemplu, care sunt riscurile pentru un tânăr în formă fizică bună, cu un sistem imunitar puternic, să moară în urma covid sau să rămână cu probleme serioase? Și care sunt, pentru același tânăr, riscurile pe care și le asumă prin vaccinare?

Știu, veți spune că s-au vaccinat atâția și nu au avut nimic serios. Da, așa am gândit și eu. Dar dacă, să presupunem, 1 din 10000 au probleme serioase în urma vaccinului, cine îți poate garanta că nu vei fi tu acela?

Știu că subiectul ăsta e unul care poate separa oameni și că el poate fi o sursă de discordie (sper să nu fie în cazul de față)… Am scris ceea ce ați citit mai sus dintr-un spirit de datorie față de adevăr și de semeni, probabil din același spirit cu care sunt încurajați oamenii vulnerabili să se vaccineze impotriva virusului.

Data viitoare vă spun și cum cineva mi-a comunicat cu an înainte de aceste probleme de sănătate, că voi avea parte de ele…

Read Full Post »

Pentru a putea expune tema de astăzi, mă văd nevoit, pentru început, să ofer o explicație sumară a termenului „credință”. Dacă în sens larg, termenul semnifică o anumită convingere cu privire la lucrurile religioase, în sens biblic, credința poate fi definită ca fiind încrederea în Dumnezeu, bazată pe revelația oferită în Sfintele Scripturi.

Astfel, credința, din această perspectivă, înseamnă a te baza pe adevărul descoperit de Dumnezeu în Cuvântul Său.

Aceasta nu este, așa cum cred mulți, echivalentul cu a accepta faptul că Dumnezeu există, ci presupune mult mai mult; credința înseamnă, printre altele, a-L crede pe El cu privire la faptul că suntem păcătoși, că nu suntem în stare să ne salvăm singuri prin fapte bune, că Isus Hristos a murit pe cruce plătind pentru vina noastră, că trebuie să ne întoarcem de la păcatele noastre către El și să primim din mâna Lui iertare și putere pentru o viață nouă.

De altfel, credința autentică, mântuitoare, ne conduce întotdeauna la Isus Hristos. O credință care nu ne pune în relație cu Fiul lui Dumnezeu nu are absolut nicio valoare. În fapt, credința, în ea însăși, nu are nicio valoare, ceea ce contează fiind obiectul ei.

Așadar, nu contează doar să avem și noi credința noastră, ci mai mult contează în ce, respectiv în cine ne punem credința.

Spre exemplu, poți crede cu mare convingere că, trecând râul pe podul de la marginea satului tău, podul acela este suficient de rezistent să te țină pe tine și pe familia ta. Credința ta nu te va ajuta cu nimic dacă podul respectiv este șubred, iar structura lui de rezistență este afectată. De fapt, nu are importanță tăria credinței tale, ci calitatea obiectului ei.

Dacă ai citit aceste cuvinte și ai convingerea că „ai și tu credința ta”, te rog să te întrebi dacă această credință ți-ai legat-o de cine trebuie, respectiv dacă obiectul ei este unul solid. Doresc să-ți reamintesc că adevărata credință are de-a face cu persoana lui Isus Hristos, El trebuind să fie obiectul ei. Orice altceva este doar un pod șubred, care nu va trece testul în eternitate.

Așadar, duce credința ta la o relație cu Isus Hristos? Este ea ancorată în Cuvântul lui Dumnezeu? Îți conferă siguranța că ești salvat și vei ajunge în rai, în Împărăţia Lui?

Despre „mântuirea prin credință”, data viitoare.

Read Full Post »

Bunica mea (din partea mamei) a împlinit zilele trecute 80 de ani, atingând pragul celor tari („anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani.” Moise, Psalmul 90).

Bunica se numără printre cele mai importante binecuvântări pe care mi le-a oferit Dumnezeu în acești aproape 30 de existență. Nu pot concepe viața mea de astăzi, cu toate bucuriile și frumusețile ei (dar și cu tristeți și dezamăgiri uneori), fără bunica. Fără prezența ei constantă, cu siguranță, lucrurile nu ar mai fi fost la fel acum.

Pentru că la câteva luni după naștere mama s-a văzut constrânsă a se întoarce la serviciu, bunica a fost mama înlocuitoare. Zilnic, până mama se întorcea de muncă, ea trebuia să aibă grijă atât de mine, cât și de treburile casei: gătea pentru familia ei și pentru noi, îngrijea de casă și grădină, făcea cumpărăturile etc.

Pe lângă toată grija pe care mi-a oferit-o în copilărie, cel mai mare bine pe care mi l-a făcut bunica a fost acela că mi l-a făcut cunoscut pe Mântuitorul. Când eu aveam doar 6 ani, ea s-a întors la Dumnezeu, cunoscând mântuirea prin jerta lui Iisus Hristos. De atunci, viața ei s-a schimbat (radical) și odată cu a ei, și viețile noastre (a mea și a mamei), pentru că am început să mergem împreună cu ea la Biserica Evanghelică, acolo unde am auzit Evanghelia și lucrurile minunate ale lui Dumnezeu.

Îi sunt atât de recunoscător pentru că prin ea am ajuns și eu la cunoștința adevărului care stă în iertarea păcatelor. În felul ăsta pot spune ca bunica mi-a influențat nu doar viața de aici, vremelnică, ci și destinul veșnic.

Bunica a pus în noi valorile lui Dumnezeu, prin exemplul personal: s-a dedicat muncii casei pentru noi (ne pregătea tuturor mâncare zilnic), fiind un exemplu de altruism. De altfel, cât timp a putut merge fără dureri serioase de picioare și spate, a fost nelipsită lunea și miercurea de la vizitele făcute de Biserică celor bolnavi. Astăzi regretă doar că nu L-a cunoscut pe Domnul mai devreme, în tinerețe.

Bunica reprezintă, de asemenea, un model al vieții de rugăciune. Nu a fost dimineață, în care, trecând prin camera ei, să nu o văd pe genunchi, rugându-se pentru noi, copii sau nepoți. Pentru cei dragi nemântuiți încă se roagă cu lacrimi. Dacă am un motiv de rugăciune, mă pot baza oricând pe ea. La examene în facultate ori teze în liceu, mereu mă întreba ora la care le voi susține, pentru a mijloci pentru mine. Sunt sigur că Dumnezeu a ținut cont în bunătatea Sa de rugile ei.

Ultima data când a fost destul de serios bolnavă – în urmă cu vreo 3 luni, ne-a spus să nu fim descurajați dacă o vom pierde, pentru că știm unde se va duce: va fi împreună cu Domnul inimii ei, cu Cel ce i-a iertat toată păcatele prin moartea Sa pe cruce. Atunci am simțit că trebuie să-i spun din nou, tare și apăsat, că o iubesc. I-au dat lacrimile, spunându-mi că știe acest lucru și că și ea ne iubește.
Prin milă Lui, s-a făcut bine și ne bucurăm de fiecare zi în plus pe care o putem petrece alături de ea.

Bunica e cu adevărat o mare binecuvântare, atât pentru mine, cât și pentru ceilalți apropiați ei. E modul în care Dumnezeu mi-a purtat de grijă ani de zile și mi-a spus „te iubesc!” în poate cel mai coplesitor mod cu putință.

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru ea!

PS: Cu această ocazie vă îndemn să vă prețuiți bunicii (părinții) câtă vreme sunt în viață. Spuneți-le, arătați-le că-i iubiți! Va veni o zi când nu veți mai putea face asta…

Read Full Post »

Atenție: Țin să vă anunț ab initio că acesta nu este un post despre cum și ce ne trebuie ca să studiem Biblia!

În cele ce urmează aș dori să subliniez câteva avantaje care decurg din citirea Bibliei în ordinea cărților ei componente (de la Geneza la Maleahi- în canonul protestant, pentru VT, și de la Evanghelia după Matei la Apocalipsa, pentru NT), dar mai cu seamă din lectura atentă a fiecărei cărți în ordinea în care sunt relatate evenimentele de către autor.

Iată câteva avantaje ale unei astfel de citiri:

1. Acest fel de a lectura Biblia ne ferește de tendința de a selecta spre citire doar acele pasaje care ne sunt plăcute (spre exemplu doar pasajele despre dragostea lui Dumnezeu sau numai cele despre harul lui Dumnezeu).

2. De asemenea, citirea la rând a Bibliei ne scutește de posibila înclinație de a lectura doar pasajele deja cunoscute. Putem cădea foarte lesne în această capcană, atunci când obișnuim să citim din Scripturi doar acele locuri care ne trec prin minte la un moment dat.

3. Citirea integrală a Bibliei ne oferă perspectiva de ansamblu, ajutându-ne să înțelegem întregul plan al lui Dumnezeu cu privire la umanitate.

4. Citirea cărților, în ordinea în care evenimentele sunt relatate de către autor, ne ajută să înțelegem contextul în care se încadrează un anumit pasaj biblic ori anumite versete, fapt extrem de important în realizarea unei hermeneutici corecte. Per a contrario, spre exemplu, obisnuința unei persoane de a citi, în 5 zile consecutive, versete din 5 locuri diferite ale Bibliei ori chiar ale aceleiași cărți biblice, poate favoriza decontextualizarea acestor versete.

5. Prin citirea la rând a Bibliei îi dăm șansa lui Dumnezeu să ne vorbească despre toate lucrurile (chiar și despre acelea care ne-ar crea durere, disconfort), și avem astfel posibilitatea de a crește în toate privințele. Cred că în modul acesta ne ferim de a-L constrânge pe Dumnezeu să ne vorbească doar ceea ce am dori noi a ne vorbi.

6. Citirea Sfintei Scripturi în ordine ne testează și consolidează consecvența, oferindu-ne în acest sens și posibilitatea de a ne stabili anumite standarde față de care să ne putem măsura statornicia.

7. Întrucât Biblia este insuflată de Duhul Sfânt, consider că și așezarea evenimentelor, de către autori într-o anume ordine (spre exemplu evenimentele prezentate într-o evanghelie), nu este întâmplătoare, ci face parte din procesul mai larg de insiprație divină.

Așa cum am spus inițial, acestea sunt câteva avantaje ale citirii Bibliei la rând. Dacă sesizați și alte avantaje (sau dezavantaje) ale acestei modalități de lectură a Scripturii, vă invit a le împărtăși.

Read Full Post »

– Vai, ce frig e, domnule! Abia aștept să ajung acasă, la căldură…

– Eu cred că frigul ăsta e menit a ne face să-i mulțumim lui Dumnezeu că avem o casă, un loc cald, un adăpost.

– Băiete, mie nu mi-a făcut Dumnezeu nicio casă! Eu am făcut-o, muncind cu mâinile mele…

– Dar sănătate și putere de muncă, oare cine v-a dat?

-Nu știu, băiete…

(„…Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit? 1 Corinteni 4:7)

Read Full Post »

Pentru că „o inimă veselă este un bun leac” (Proverbe 17:22), am găsit de cuviinţă să vă transmit următoarele rânduri:

De câţi calvinişti e nevoie ca să schimbi un bec?
De nici unul: dacă e predestinat ca becul să se schimbe, se va schimba singur!

De câţi ortodocşi e nevoie ca să schimbi un bec?
Schimbare? Ce schimbare? Becul a fost pus aici de Sfinţii Apostoli în urmă cu 2000 de ani!

De câţi catolici e nevoie ca să schimbi un bec?
De nici unul, ei folosesc lumânări!

De câţi atei e nevoie ca să schimbi un bec?
Bec? Ce bec? Noi nu credem în becuri!

De câţi penticostali e nevoie ca să schimbi un bec?
Zece. Unul schimbă becul şi nouă se roagă împotriva duhului întunericului!

De câţi membrii MISA e nevoie ca să schimbi un bec?
Zece să stea în cerc, până când unul din ei simte iluminarea interioara.

De câţi psihologi ai nevoie ca să schimbi un bec?
Nici unul. Becul trebuie să vrea să se schimbe singur!!!

De câţi cântăreţi de gospel ai nevoie ca să schimbe un bec?
Cinci. Unul să schimbe becul şi patru să cânte despre cât de bun era cel vechi.

De câţi budisti e nevoie ca să schimbe un bec?
Trei. Unul să-l schimbe, unul să nu-l schimbe, iar unul nici să-l schimbe, nici să nu-l schimbe.

De câte încercări are nevoie un pastor pentru a schimba un bec?
Nu ştim. Toata lumea a adormit în timp ce ne predica despre cum se schimba becul.

De câţi membrii ai corului ai nevoie ca să schimbi un bec?
Zece. Unul să-l schimbe şi nouă să se laude că ei puteau s-o facă mai bine.

De câţi creştini după evanghelie este nevoie ca să schimbi un bec?
Nici unul. Becul cel vechi este foarte frumos, şi nu există nici un motiv să-l schimbăm după standardele lumii!

De câţi baptişti e nevoie ca să schimbi un bec?
În Biblie nu scrie nimic despre becuri!!!

Read Full Post »

Azi bunica mea a împlinit 74 de ani. Ca să înțelegeți povestea, cred că e nevoie să vă spun că, după mama, ea mi-e cea mai dragă persoană pe lume, poate și pentru că, de la nașterea mea, locuim sub același acoperiș.

Întrebând-o cum se simte la această vârstă înaintată, mi-a răspuns privindu-mă cu drag: parcă ieri erai copil, iar eu mai tânără cu 23 de ani… nu ştiu cum a zburat timpul.

Aniversarea ei, pe lângă a fi motiv de mulţumire la adresa lui Dumnezeu care mi-a făcut favorul de a pune lângă mine o astfel de persoană, a fost motiv să înţeleg mai bine că viaţa ni-i scurtă şi că timpul trece iute: ai 20 de ani şi mâine parcă, pe nesimţite, te trezeşti că împlineşti 70. Şi apoi vine moartea. Desgiur, la unii dintre noi, se poate a veni mai devreme.

Lucru cert e că toţi murim. Garantez pentru faptul că, peste 90 de ani (cu extremă îngăduinţă spun 90), niciunul dintre cei ce vom fi citit aceste rânduri nu vom mai fi în viaţă. Şi atunci se naşte în mintea mea o întrebare: asta să fie tot? Ne naştem, copilărim, facem scoală, ne căsătorim, construim o casă, creştem copii, îmbătrânim, murim… şi atât? Să nu fie nimic dincolo de mormânt?

Posibilitatea asta mi s-ar părea cea mai tragică şi, totodată, cea mai lipsită de sens dintre toate câte mi le pot imagina. Dacă ar fi doar atât, viaţa mi-ar părea cel mai trist lucru ce s-ar găsi în univers. Dacă ar fi doar atât aş striga cu disperare: prea puţiiiiiiiiiiin!

Intuiţia îmi spune că trebuie să fie ceva mai mult, că trebuie să existe ceva dincolo (dincolo de mormânt), că nu existăm fără noimă, doar ca, după 20, 30, 50 ori 80 de ani, să murim.

Vă spun că trebuie să existe ceva mai mult! Ba mai mult decât atât, am convingerea că există! Există o veşnicie! Iar intuiţia mea că, dincolo de ultima lopată de ţărână pusă peste mine, urmează ceva într-un anume sens cu mult mai important decât viaţa, nu e altceva decât gândul veşniciei pe care Dumnezeu l-a pus în fiecare om. (Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei… Eclesiastul 3:11)

Prieteni, vă îndemn să vă reconsideraţi viaţa în perspectiva veşniciei! Pentru că intuiţia voastră e adevărată: există ceva după moarte! Ceva ce se numeşte eternitate.

Read Full Post »

Vreau ca viața mea să învie odată cu  primăvara.

Vreau să uit de ninsorile din sufletul meu și de frigul eșecurilor. Vreau să încep să-mi desțelenesc ogorul inimii, să pregătesc semănatul cerului în viața mea.

E primăvară. E înviere. Învierea sufletului și condeiului meu.

Voi porni învierea scrisului cu o poveste:

Ceasul arăta 1:30 a.m. Stăteam în pat ascultând muzică și gândindu-mă la viața de sub soare când liniștea nopții a fost spartă de hămăiturile câinilor din cartier. Păreau mulți. Printre hămăituri se făcea auzit și un scheunat prelung și intens. Îmi imaginam că are loc o încăierare între bandele canine din cartier ori că un biet cățel mai fraier primește o lecție de la vreo gașcă de câini pentru că a îndrăznit să-i încalce teritoriul.

După apx. 10 minute, am auzit pe cineva bătând la ușă. M-am ridicat din pat speriat și am deschis cu oarecare sfială. Era vecinul din blocul de vis-a-vis, domnul avocat. Venise să mă anunțe că s-a prins în gardul meu un câine.

Năuc, am ieșit în curte să verific. Era adevărat. Un câine se zbătea atârnat de gard, cu labele din față prinse între uluci. Celelalte două membre nu-i ajungeau la sol, pe trotuar:  se folosea de ele sprijinundu-se, pe vârfuri, de temelia de beton a gardului, îngustă la exterior de câțiva milimetri. Fără sanșe de scăpare din prinsoare și întins pe gard ca un răstignit, câinele tremura din toate încheieturile și gâfâia ca un muribund. Din când în când, cu ultimele picături de enrgie rămase, patrupedul scotea câte un scheunat adânc ce părea a fi un strigăt disperat după ajutor.

M-am apropiat de el și, cu oarecare teamă, i-am pus mâna pe cap, mângâindu-l. Atunci, câinele, simțind că are un punct de sprijin, a lăsat ca toată greutatea corpului să-i fie susținută de brațul meu. Am încercat împreună cu domnul avocat să eliberăm bietul animal, însă labele îi erau puternic înțepenite în gard.

Când am plecat să căutăm unelte pentru a desprinde ulucile între care era țintuit, câinele, văzându-se singur, a început să schelălăie grozav, asemenea unui om care plânge în hohote când își vede spulberată cea din urmă speranță pentru viață.

În scrut timp am revenit cu unelte și am reușit să scoatem ulucile, eliberând astfel câinele din prinsoare.

Din întâmplarea aceasta am învățat două lecții.

Prima lecție pe care mi-au predat-o patrupezii de maidan a fost lecția unității și spiritului de întrajutorare. Când s-a prins în gard bietul animal, toți câinii din împrejurimi au început să latre pentru a atrage atenția unei ființe (umane) capabile să-l elibereze. De am fi fost noi în locul câinilor, pesemne c-am fi zis: „Lasă-l că-și merită soarta! Cin’ l-a pus să sară gardu’ omului!? Să sufere acuma.” Ar trebui să învățăm de la câini că suntem datori să facem tot ce ne stă în puteri pentru a ne ajuta semenii prinși în gardurile vieții! Ar trebui să învățăm că suntem datori să ridicăm pe cel căzut, indiferent de cauzele căderii lui. Ar trebui să învățăm că, până la morală, omul are nevoie de o mână întinsă cu milă și dragoste.

Cea de-a doua lecție predată de rasa canină a fost lecția strigătului după ajutor și acceptării ajutorului. Câinele prins în gard a scheunat (a strigat) după ajutor. Ceilalți câini, neputincioși, au lătrat (au strigat) și ei după ajutor. În tot timpul operațiunii de salvare, câinele prins în gard nu a opus rezistență încercărilor noastre de a-l elibera. De am fi fost noi în locul câinelui, pesemne că am fi sfârșit răstigniți de gard, încercând să ne salvăm singuri; am fi preferat să murim mândri, decât să ne umilim a cere ajutor altora. Ar trebui să învățăm de la câini că e bine să strigăm după ajutor când suntem înțepeniți în probleme, când singuri nu ne putem elibera! Ar trebui să învățăm a permite altora să ne sprijine capul, când singuri nu-l putem ține sus! Ar trebui să învățăm a ne destăinui înfrângerile, persoanelor de încredere capabile să ne îndrume spre biruință!

Alin V. 21.03.2013

Read Full Post »

Older Posts »

%d blogeri au apreciat: