Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Limba romana’ Category

Deşi taman s-a teminat bacalaureatul, iar rata de promovare depăşeşte 50 %, ţin să revin pe blogul meu cu niţică limbă română.

Aud pe cineva (pardon, pe foarte multă lume) spunând: „vroiam să îi scriu, dar n-am avut timp”.

Bine că n-ai avut timp să devii scriitor, zic eu în sinea mea, că făceai praf limba română.

Prieteni, nu există vroiam! Nici vroiai! Şi nici vroia! Pentru că nu să există (încă) pre limba noastră cea română verbul a vroi.

Există doar verbul a vrea şi verbul a voi. De aceea, la imperfect avem:

a vrea

eu vream                    noi vream

tu vreai                         voi vreaţi

el/ea vrea                    ei/ele vreau

a voi

eu voiam                    noi voiam

tu voiai                        voi voiaţi

el/ea voia                   ei/ele voiau

Aşadar, corect este: Vream să îi scriu, dar n-am avut timp sau Voiam să îi scriu, dar n-am avut timp.

Eu sper să am timp destul vara asta pentru scris pe blog.

Vă doresc numai Binele!

Anunțuri

Read Full Post »

Preocupat fiind în ultimile săptămâni cu licența și cu alte treburi urgente, nu am mai avut timp să dăschiz laptopul și să vă scriu.  Dar, întrucât zilele trecute m-am decis că voi susține examenul de licență taman în septembrie, am zis să șterg praful de pe laptop și să văz cum mai stau lucrurile în lumea de dincolo de ecran.

Și așa am dat de puncte, puncte și iar puncte.

Mulți au impresia că un punct (.) nu e de ajuns la sfârșitul unui propoziții, așa că încheie de fiecare dată cu câte trei puncte (…). Nu d-alta, dar să vază toți, domn’le! Unu nu se bagă de samă.  Știți voi vorba: Când pui unu’, nu-i niciunu’! Când sunt 3 abia fac unu’!

Sau poate că oamenii aștia vor să ne țină în suspans. Așa se face că, la trei cuvinte spuse, sar cu puncte, puncte (…) ca să stai cu sufletul la gură de câte 7 de ori până la finalul frazei.

Ori poate că așa-i la modă, și am rămas eu în urmă. După cum se poartă k-urile, tz-urile și sh-urile, se poate a se purta azi extrem de mult și punctele de suspensie.

Așa se face că cineva scrie:

În urmă cu 5 săptămâni am plecat de la Galați la Fălticeni… Am avut o escală la Onești… Când am sosit în Onești am cerut câteva informatii, ne-am luat ceva de mancare, apoi am deschis internetul ca să mai verificăm una-alta… Ne bucurăm de masa de prânz… Știam că mai avem o oră de stat… Pe la 10 ne-am îndreptat spre poartă…  Niciun stres… Când am ajuns la poartă, era ultima strigare pentru zborul spre Fălticeni… La 10 și un sfert decola avionul. L-am prins din întâmplare? Nu cred… Urma să fim cazați la un văr…

(fără a schimba punctuația, pentru a nu afecta persoana autorului, datele din fragment au fost modificate)

Și cazul acesta nu este singular. Așa cum remarcam la început, o mulțime de persoane din generația mea de cristal au tendința ca după fiecare propoziție să arunce câte trei puncte.

Prieteni, țin să reamintesc, celor ce au uitat, că limba română dispune și de alte semne de punctuație, cum ar fi punctul, virgula, punct și virgula, semnul exclamării, semnul întrebării.

Păstrați punctele de suspensie pentru situațiile când sunt necesare!

În rest, numai bine! Ori, mai corect spus, numai Binele să-L aveți!

Read Full Post »

Să știi sau să nu știi…când să scrii corect cu doi de „i”: iată o nouă întrebare.

Daca data trecută am explicat, aici, indicativul prezent, de persoana a doua, singular, al verbului a ști și infinitivul acestuia, acum vom trece la conjunctivul verbului a ști (știți voi, conjunctivul e acela format cu „să”- exemplu: să cred, să dorm, să pictez, să scriu etc.).

Trebuie să ști cum să vorbești, scria cineva.

Eu aș zice că trebuie să știi și cum să scrii.

Prieteni, noi scriem corect să știi, cu doi de „i”. Pentru că la conjunctiv, verbul a ști se conjugă astfel:

să știu

știi -cu doi “i”, întrucât primul “i” face parte din radicalul verbului (care se păstreaza pentru toate persoanele), iar cel de-al doilea reprezintă terminația specifică persoanei a II-a, singular.

să știe

să știm

să știți

să știe

Așa că, noi scriem corect astfel: Trebuie să știi cum să vorbești.

La fel se întâmplă cu verbele: a scrie, a ține, a fi ș.a. care la conjunctiv, persoana a II-a, singular, vor fi scrise astfel: să scrii, să ții, să fii- cu doi de „i”.

Atenție, nu puneți la toate verbele la conjunctiv, persoana a II-a, singular, doi de „i”! Țineți cont de radicalul verbului și vedeți dacă acesta se termină în „i”. Dacă nu, verbul la conjunctiv, prezent, persoana a II-a, singular va fi cu un singur „i”. Exemple: să iubești, să mergi, să crești, să filmezi, să vorbești, să punctezi etc.

Vă doresc un sfârșit de săptămână plăcut!

Read Full Post »

A ști sau a nu ști… când să scrii corect cu doi de „i”: aceasta-i întrebarea.

Cineva a scris pe un site creștin de socializare: Degeaba ști să citești, dacă n-ai citit niciodată Biblia. 

Adevărată afirmație. Însă eu aș adăuga că ar fi bine să știi și să scrii corect. Altfel, poate fi degeaba.

Prieteni, verbul a ști, la modul indicativ, se conjugă așa:

(eu) știu

(tu) știi– cu doi „i”, întrucât primul „i” face parte din radicalul verbului (care se păstreaza pentru toate persoanele), iar cel de-al doilea reprezintă terminația specifică persoanei a II-a, singular.

(el/ea) știe

(noi) știm

(voi) știți

(ei/ele) știu

Țineți minte: (tu) știi, se scrie cu doi „i”. La fel: (tu) scrii.

Deci, corect este: Degeaba știi să citești, dacă nu ai citit niciodată Biblia.

Altcineva scria: De unde poți știi tu când cineva trece pragul pocăinței?

E lucru relativ greu să poți ști când cineva trece pragul pocăinței (referitor la păcate personale ori intime), dar nu la fel de greu e să poți ști când cineva trece pragul anagramării.

Prieteni, verbul a ști, la infinitiv se scrie întotdeauna cu un singur „i” (fie că e vorba despre infinitivul lung- format cu morfemul „a”, fie infinitivul scurt- fără morfemul „a”).  De altfel aproape toate verbele de conjugarea a IV-a, terminate în „i”, se scriu astfel la infinitiv: a ști, a muri, a pândi, a prosti, a dovedi, a cuceri, a pofti, a deveni, a rodi, a plictisi etc. Excepție: a (se) sfii, a pustii.

Deci, corect este: De unde poți ști tu când cineva trece pragul pocăinței?

Să recapitulăm: -verbul a ști, la modul indicativ, persoana a II-a, singular se scrie: (tu) știi să mergi pe role.

– la infinitiv verbul a ști, nu suportă doi de „i”: A ști să mergi pe role e lucru mare.

Data viitoare, vom vorbi despre conjunctivul verbului a ști.

Până atunci, numai bine!

Read Full Post »

Un site aflat în topul blogosferei evanghelice, în urmă cu câteva zile, anunța:

„Concurs. Tema: Animalele- creații ale lui Dumnezeu!

Premiul I: Biblie cu copertă de piele, cu fiermuar.”

Măi fraților, eu nu vreau biblie cu fiermuar, că nu știu ce e acela și s-ar putea să îmi prind degetele. Vă întreb, cu respect: O biblie cu fermoar nu aveți? Sau măcar o biblie fără fiermuar?

Am pretenții de la un site aflat în topul evanghelic. Dumneavoastră nu aveți? În cazul în care vă lipsesc aceste pretenții, ar trebui să vă puneți fermoar la scris.

Dragi prieteni, fiermuar este greșit. La fel și fermuar ori fermor. Corect este fermoar.  Pentru că vine cuvântul franțuzesc fermoir pe care îl citim fermoar.

Numai bine!

Read Full Post »

Cere-ți și vi se v-a da, am găsit scris undeva.

Și eu zic să cereți, dar pe românește, că altminteri nu vi se va da.

Forma verbului a cere, la modul indicativ, cât și la imperativ, persoana a doua, plural, este cereți.

eu cer, tu ceri, el/ea cere

noi cerem, voi cereți, ei/ele cer. (indicativ)

(voi) cereți! (imperativ)

Cere-ți, scris astfel, este foma imperativului, persoana a doua, singular.

exemplu: Cere-ți banii inapoi, Vasile!

Cât despre vi se v-a da, corect este vi se va da, întrucât va da este forma de viitor a verbului a da, va fiind verb auxiliar pentru formarea viitorului literar, persoana a treia, singular).

eu voi da, tu vei da, el/ea va da

noi vom da, voi veți da, ei/ele vor da.

În concluzie, pe românește, se scrie cereți și vi se va da!

Read Full Post »

Atentie! Acest subiect ar putea provoca reactii adverse celor ce sunt in cauza, ceea ce ar insemna ca mi-am atins scopul, sau cum bine stiu o parte dintre voi ma va sustine in acest demers. Una peste alta, sunt foarte incantat numai de ideea insasi ca, in sfarsit, scriu despre problema asta, indiferent de atitudinile ce vor fi starnite ulterior.

Traim intr-o epoca postmoderna, cand totul este relativizat si abstractizat pana la limita absurdului, si intr-o genetatie degenerata care ignora adevaratele valori autohntone, substituindu-le cu imprumuturi occidentale nereprezentative.

Astfel, in sfera limb-istica reincepe un proces de manie a imitatiei care se desfasoara concomitent cu cel de dezintegrare a limbii autohtone, cu alte cuvinte incepem sa vorbim cu limba altora.

Exista in randul tinerilor de azi o tendinta excesiva, maniaca si de prost gust pentru englezisme. Din spirit de turma, prea multa ignoranta si lipsa de respect pentru limba noastra, s-a ajuns pana intr-acolo, incat in majoritatea conversatiilor noastre a devenit obligatorie si absolut necesara utilizarea expresiilor englezesti. Copiem in mod fraieresc o multime cuvinte streine ale caror corespondente le gasim si in romana. Ni se pare ca suntem mai interesanti si mai culti daca spunem have a nice day, si devenim poligloti peste noapte cu un take care, back, gone ori you too. Si ce sa va mai spun de invovatia geniala a unora care folosesc cuvinte din mai multe limbi in expresie, gen esti cel mai shine sau trebuie sa go to school!? Astia chiar ar merita un premiu: niste salam cu miere sa vada ce tare-i combinatia asta inovatoare.

Francezii ne pronunta numele pe limba lor, fara vreun efort de a-l spune corect, pe englezi nu o sa-i auziti vreodata vorbind limba romana in patria lor, iar belgienii din Brugge nici nu-ti raspund daca li te adresezi in franceza, macar ca inteleg perfect ceea ce le-ai spus, toate acestea din respect pentru limba lor.

Noi insa suntem mai destepti si folosim limba altora cand vorbim…pai de ce s-o obosim pe a noastra?

Alinn V. 28.05.2010


Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: