Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘În versuri’ Category

Să mori…

 

Să mori e lucru’ cel mai greu-

Să te îngropi pe tine când trăieşti

Cu tot ce ai, cu tot ce eşti,

Ca să învii cu Dumnezeu.

 

Să mori e lucru-atât de dureros-

Să te desprinzi de lume şi păcat,

De tot ce-odată te-a-ncântat,

Ca să te bucuri în Hristos.

 

Să mori e-nfrângere deplină-

Să te opreşti din alergare,

Din goana după slava trecătoare,

Ca să trăieşti spre gloria divină.

 

Să mori e tragedie pentru fire-

Să nu te mai răzbuni nicicând

Pe cel ce te-a lovit prin faptă ori cuvânt,

Ca să răspunzi la ură cu iubire.

 

Să mori înseamnă suferinţă-

Să-ţi calci mandria în picioare,

Dorinţa oarbă de a fi mai mare,

Ca să trăieşti în umilinţă.

 

Să mori e vorbă ce îţi dă fiori-

Să laşi în urm’a banilor iubire,

Slujirea lui Mamon spre-navuţire,

Ca să aduni în cer comori.

………

Să mori, tu nici nu vrei a te gândi,

De viaţa ta eşti mulţumit,

Dar vreau să-ţi spun azi lămurit,

Că-i singura ta şansă de-a trăi!

 

Să mori îţi pare pură nebunie,

Când traiu-ntreg îţi stă în faţă,

Dar, de nu vrei să mori în viaţă,

Tu vei muri o veşnicie!

 

Alin V.

Read Full Post »

Doamne, ascultă a mea rugă stingheră și umilă,

Înălțată cu tremur și cu nesiguranță.

Nu Te uita spre mine fără să ai milă!

Răspune-mi cu iubire! De Tine-mi

leg a mea speranță.

 

De câte ori îndrept privirea către min’

Îmi vine greu să cred că vorba-mi străpunge-va

văzduhu-nalt,

Că strigătele mele surde răzbi-vor pân la Tin’

Și vei veni spre mine dintr-un salt.

 

Căci am motive multe să nu mai cred în mine

Când chiar sinceritatea-mi se pare că mă-nșeală.

Mi-e teamă- Îți spun timid printre suspine,

N-aș vrea ca ruga mea să fie vorbă goală.

 

Doresc un punct de sprijin: unul, numai unul!

Când lumea mea se-nvârte și temeliile se rup,

În mine, Îți spun, Doamne, că nu găsesc niciunul,

În mine nu-i nimic de care cu sufletul să mă apuc.

 

Și-acum pricep că nu se află în persoana mea

Motiv să mă asculți ori să privești spre mine

Și singurul temei rămâne dragostea

Ce izvorăște nencetat, o, Dumnezeule, din Tine.

 

De-aceea vreau ca-n ochii mei nicicând să nu depindă

Răspunsul Tău de frumusețea rugii mele,

Învață-mi inima mereu de Tine să se prindă

Și să se țină strâns ca iedera de arbori

‘nălțată către stele!

Alin Vasile

Read Full Post »

Iertare…

Acesta este un post exclusiv subiectiv si s-ar incadra in capitolul spontaneitati. E un ecou al sufletului care are de-a face cu o serie de intamplari regretabile din viata mea.

Stiam, cel putin in terorie, de multa vreme, ca a fi om inseamna a-ti asuma raspunderea unei naturi imperfecte cu potential alarmant spre esec. Cunosteam un pic din ceea ce Blaise Pascal spunea despre dualitatea fiintei umane: Ce himerã mai este si acest om? ce îngrãmãdire de contradictii!? Judecãtor al tuturor lucrurilor; imbecil vierme de pãmânt; depozitar al adevãrului; îngrãmãdire de incertitudine si de eroare; mãrire si lepãdãturã a universului.

Acum insa am cunoscut cu adevarat infrangerea ca efect ontologic inevitabil. E vorba despre constienta dureroasa a propriei naturi. Urmeaza marturisirea:

III – Iertare
Iertare! Sunt ca orice om
M-am indoit de-a ta putere,
Am ras de sfintele mistere
Ce sunt in fiecare-atom
Iertare! Sunt ca orice om.
Sunt ticalosul peste care
Daca se lasa o-ntristare
De toti se crede prigonit,
Dar, Doamne, nu m-ai parasit
Sunt om ca orice om — iertare.

Alexandru Macedonski

Iertarea- este reinvierea omului din propria cenusa, puterea de a merge mai departe, speranta pentru viata si bucuria de a fi. E darul nemeritat a lui Dumnezeu prin Iisus Hristos.

Alinn V. 13.12.2010

Read Full Post »

Nici prin gand nu imi trecea ca voi scrie despre asta. Nu mi-am pregatit acest post. Nu am habar cum va arata. Stiu doar ca l-am inceput. Cu gandul la tatal meu.

Ieri a fost ziua lui, ar fi implinit 41 de ani. Din 2001 nu mai este printre noi, insa il port cu mine mereu. Nu il pot uita si nici nu vreau. Am o poza alb-negru, cu el la varsta de 18 ani, pe care o tin dupa mine pe oriunde. Ii seman extraordinar de mult. La tara, uneori, oamenii ma striga Nicu(ca pe el). Sunt mandru de asta.

Cineva, imediat dupa accident, mi-a spus ca tatal meu e de neinlocuit. Asa a si fost. Si pentru mine si pentru mama.

Ma simt onorat ca-i port numele si ca pot scrie despre el.

Poza incolora de la casatoria lui cu mama imi aduce aminte de o poezie din ale domnului Adrian Paunescu.

Parinti in alb-negru

Fotografia lor alb-negru
Ca moştenire mi-a rămas,
Ca şi-n arhivă, o scrisoare,
Şi-n bandă, un fragment de glas.

Şi am aflat o veste bună,
Că-n lumea noastră, orice-ar fi,
Există proceduri moderne
De refăcut fotografii.

Şi pozele-şi găsesc deodată
Culorile ce le-au avut,
Recursul nostru tehnologic
Acţionează în trecut.

Aş vrea să-mi colorez părinţii,
Blocaţi în limitele reci,
Să nu rămână, prin uitare,
În alb şi negru pentru veci.

Îi duc la doctorul de poze,
Ca să le facă un consult,
Să vadă el dacă rezistă
Acestui înviaj ocult.

Şi, când începe colorarea
Eu lăcrimez şi mă închin
Şi-i smulg pe mama şi pe tata
Din cromatismu-acestui chin.

Şi poza lor din tinereţe
O rog, privind-o-n amănunt,
Să se întoarcă-n sine însăşi,
Cu ei mai bine morţi, cum sunt.

Şi, Doamne, cât erau de tineri,
Puternic – el, frumoasă – ea,
Se bălăceau în bucurie
Şi nu ştiau ce va urma.

„Zâmbiţi”, li s-a cerut probabil,
Şi ce distins e cuplul lor,
El – ofiţer, ea – elegantă,
Spre-a fi zdrobit, ulterior.

Războaie, puşcării, coşmaruri,
Destin de două ori nedrept,
O viaţă-ntreagă, alb şi negru,
S-o colorez n-am nici un drept.

Ca de o electrocutare,
De cromatism fugind mereu,
Trăiesc blocat, în alb şi negru,
Şi, vai, din poza lor alb-negru
Eu simt c-am fost născut şi eu.

Iubiti-va parintii! Respectati-i! Fiti langa ei cat mai sunt!

Alinn V. 28.11.2010

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: