Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘În familie’ Category

Azi bunica mea a împlinit 74 de ani. Ca să înțelegeți povestea, cred că e nevoie să vă spun că, după mama, ea mi-e cea mai dragă persoană pe lume, poate și pentru că, de la nașterea mea, locuim sub același acoperiș.

Întrebând-o cum se simte la această vârstă înaintată, mi-a răspuns privindu-mă cu drag: parcă ieri erai copil, iar eu mai tânără cu 23 de ani… nu ştiu cum a zburat timpul.

Aniversarea ei, pe lângă a fi motiv de mulţumire la adresa lui Dumnezeu care mi-a făcut favorul de a pune lângă mine o astfel de persoană, a fost motiv să înţeleg mai bine că viaţa ni-i scurtă şi că timpul trece iute: ai 20 de ani şi mâine parcă, pe nesimţite, te trezeşti că împlineşti 70. Şi apoi vine moartea. Desgiur, la unii dintre noi, se poate a veni mai devreme.

Lucru cert e că toţi murim. Garantez pentru faptul că, peste 90 de ani (cu extremă îngăduinţă spun 90), niciunul dintre cei ce vom fi citit aceste rânduri nu vom mai fi în viaţă. Şi atunci se naşte în mintea mea o întrebare: asta să fie tot? Ne naştem, copilărim, facem scoală, ne căsătorim, construim o casă, creştem copii, îmbătrânim, murim… şi atât? Să nu fie nimic dincolo de mormânt?

Posibilitatea asta mi s-ar părea cea mai tragică şi, totodată, cea mai lipsită de sens dintre toate câte mi le pot imagina. Dacă ar fi doar atât, viaţa mi-ar părea cel mai trist lucru ce s-ar găsi în univers. Dacă ar fi doar atât aş striga cu disperare: prea puţiiiiiiiiiiin!

Intuiţia îmi spune că trebuie să fie ceva mai mult, că trebuie să existe ceva dincolo (dincolo de mormânt), că nu existăm fără noimă, doar ca, după 20, 30, 50 ori 80 de ani, să murim.

Vă spun că trebuie să existe ceva mai mult! Ba mai mult decât atât, am convingerea că există! Există o veşnicie! Iar intuiţia mea că, dincolo de ultima lopată de ţărână pusă peste mine, urmează ceva într-un anume sens cu mult mai important decât viaţa, nu e altceva decât gândul veşniciei pe care Dumnezeu l-a pus în fiecare om. (Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei… Eclesiastul 3:11)

Prieteni, vă îndemn să vă reconsideraţi viaţa în perspectiva veşniciei! Pentru că intuiţia voastră e adevărată: există ceva după moarte! Ceva ce se numeşte eternitate.

Read Full Post »

E dureros cand cei din jur iti inseala asteptarile, iti toarna plumb in ghete, ori iti picura ceara in suflet prin vorbele, atitudinile sau faptele lor. Dar cel mai apasator dintre toate e sentimentul propriei vinovatii, atunci cand iti dai seama ca tu esti cel care a dezamagit lumea din jur in mai multe randuri:

Cineva ti-a acordat increderea sa. Si-a atarnat o mana de vise si sperante legitime de gatul tau, iar tu… ai fugit. Ai dezertat cand ii era lumea mai draga.

Altuia i-ai facut promisiuni pe care mai tarziu le-ai calcat in picioare. Cuvinte mari rostite usor.

Cativa te priveau ca lider. Trebuia sa le fii un model, sa aduci un suflu nou in cercul tau si sa dai dovada de caracter. Dar ai mers pe drumuri pustii, pe cai strambe…si ei te-au urmat.

Unii te-au iubit. Prea mult poate. Ti-au dovedit-o in dese randuri. Dar tu ai fost prea orb ca sa vezi.

Altii te-au asteptat. Aveau nevoie de tine… dar tu nu ai mai venit niciodata.

Ai fost de multe ori las, impietrit, neintelept, ignorant, nerecunoscator, pasiv, iresponsabil, inconsecvent fata de anumite persoane din jurul tau. Ele au avut de suferit din pricina ta.

Acum m-as fi bucurat sa fie vorba de tine…dar de fapt aici nu am scris decat despre mine. 

As vrea sa imi cer iertare celor fata de care m-am purtat astfel! Sunt dator vandut  lui Dumnezeu, vietii, oamenilor care inca ma iubesc, cred in mine, ma urmeaza sau ma asteapta. Stiu ca nu voi fi perfect (nu in viata asta), dar voi face tot ce imi sta in puteri sa traiesc cat mai aproape de ceea ce se asteapta tot Cerul de la mine!

Va multumesc ca ati avut si de data aceasta rabdare sa ma ascultati.

Alinn V. 09.11.2011

Read Full Post »

Nici prin gand nu imi trecea ca voi scrie despre asta. Nu mi-am pregatit acest post. Nu am habar cum va arata. Stiu doar ca l-am inceput. Cu gandul la tatal meu.

Ieri a fost ziua lui, ar fi implinit 41 de ani. Din 2001 nu mai este printre noi, insa il port cu mine mereu. Nu il pot uita si nici nu vreau. Am o poza alb-negru, cu el la varsta de 18 ani, pe care o tin dupa mine pe oriunde. Ii seman extraordinar de mult. La tara, uneori, oamenii ma striga Nicu(ca pe el). Sunt mandru de asta.

Cineva, imediat dupa accident, mi-a spus ca tatal meu e de neinlocuit. Asa a si fost. Si pentru mine si pentru mama.

Ma simt onorat ca-i port numele si ca pot scrie despre el.

Poza incolora de la casatoria lui cu mama imi aduce aminte de o poezie din ale domnului Adrian Paunescu.

Parinti in alb-negru

Fotografia lor alb-negru
Ca moştenire mi-a rămas,
Ca şi-n arhivă, o scrisoare,
Şi-n bandă, un fragment de glas.

Şi am aflat o veste bună,
Că-n lumea noastră, orice-ar fi,
Există proceduri moderne
De refăcut fotografii.

Şi pozele-şi găsesc deodată
Culorile ce le-au avut,
Recursul nostru tehnologic
Acţionează în trecut.

Aş vrea să-mi colorez părinţii,
Blocaţi în limitele reci,
Să nu rămână, prin uitare,
În alb şi negru pentru veci.

Îi duc la doctorul de poze,
Ca să le facă un consult,
Să vadă el dacă rezistă
Acestui înviaj ocult.

Şi, când începe colorarea
Eu lăcrimez şi mă închin
Şi-i smulg pe mama şi pe tata
Din cromatismu-acestui chin.

Şi poza lor din tinereţe
O rog, privind-o-n amănunt,
Să se întoarcă-n sine însăşi,
Cu ei mai bine morţi, cum sunt.

Şi, Doamne, cât erau de tineri,
Puternic – el, frumoasă – ea,
Se bălăceau în bucurie
Şi nu ştiau ce va urma.

„Zâmbiţi”, li s-a cerut probabil,
Şi ce distins e cuplul lor,
El – ofiţer, ea – elegantă,
Spre-a fi zdrobit, ulterior.

Războaie, puşcării, coşmaruri,
Destin de două ori nedrept,
O viaţă-ntreagă, alb şi negru,
S-o colorez n-am nici un drept.

Ca de o electrocutare,
De cromatism fugind mereu,
Trăiesc blocat, în alb şi negru,
Şi, vai, din poza lor alb-negru
Eu simt c-am fost născut şi eu.

Iubiti-va parintii! Respectati-i! Fiti langa ei cat mai sunt!

Alinn V. 28.11.2010

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: