Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Din literatură’ Category

Cuvintele de față s-au grămădit în mintea mea în urma descoperirii, în cartea lui Larry Crabb (Biserica adevărată), a unor versete biblice aparținând profetului Amos.

Iată textul cu pricina: 4. Căci așa vorbește Domnul către casa lui Israel: „Căutați-Mă, și veți trăi!

5. Nu căutați Betelul, nu vă duceți la Ghilgal și nu treceți la Beer-Șeba. Căci Ghilgalul va fi dus în robie, și Betelul va fi nimicit.

6. Căutați pe Domnul, și veti trai! …” Amos 5: 4-6

Se pare că poporul Israel din timpul profetului Amos, în ciuda constantei sale frecvențe la importantele centre religioase naționale (Betel, Beer-Șeba, Ghilgal), traversa o perioadă de profundă criză spirituală. Problema scoasă la iveală de către profet consta în faptul că oamenii vizitau locașurile de închinare ale vremii, fără gândul unei închinări veritabile în fața Dumnezeului Adevărat; participarea lor la activitățile religioase nu avea drept motivație căutarea lui Dumnezeu și a voii Lui, ci forma prin sine însăși un scop independent; religia era practicată de dragul religiei; Dumnezeu era uitat.

Într-o astfel de vreme, când tot ceea ce conta pentru evrei era mersul la Betel, Ghilgal și Beer-Șeba, mesajul lui Amos, venit din partea lui Dumnezeu, suna astfel: „Opriți-vă! Încetați să mai mergeți la Betel, Ghilgal ori Beer-Șeba! Prezența voastră în aceste locuri de închinare a devenit zadarnică, întrucât ați uitat adevăratul scop pentru care ar trebui să fiți acolo. Motivațiile voastre sunt greșite. Căuați pe Domnul și veți trăi!”

Privind înspre mine, cât și la creștinii din jurul meu (pentru a nu generaliza, mă refer la cei cunoscuți), întâlnirile noastre bisericești (formale sau informale) dovedesc adesea că ne asemănăm izbitor de mult cu poporul Israel din vremea profetului Amos, prin faptul că pierdem din vedere scopul esențial al adunării noastre laolaltă- căutarea lui Dumnezeu, și urmărim lucruri adiacente.

Așa se face că, în întâlnirile noastre, am ajuns să căutăm a ne simți bine, uitând de problemele noastre cotidiene, a socializa cu prietenii, a cânta imnuri înălțătoare din punct de vedere emoțional, a înălța rugăciuni frenetice, a asculta predici motivante sau chiar a ne liniști conștiința prin bifarea unei noi prezențe la programul duminical, întrucât ne-am simți vinovați rămânând acasă. Desigur, multe din aceste lucruri sunt bune… în măsura în care sunt subordonate adevăratului scop pentru care Dumnezeu s-ar aștepta să ne întânim: căutarea Sa.

Fiindcă am pierdut motivația reală ce trebuia să marcheze întâlnirile noastre, se întâmplă să plecăm, duminică de duminică de la programele bisericii, cu satisfacția că ne-am îndeplinit menirea și că am petrecut un timp bun, dar la fel de îndepărtați cu inima și viața de Dumnezeul Adevărat.

De aceea, mesajul profetului Amos este cât se poate de actual, amintindu-ne că Dumnezeu nu e mulțumit de mersul nostru rutinat la biserică, de căutarea noastră de programe frumoase cu predici bune și cântece sublime, de tânjirea după serile de tineret provocatoare de emoții intense, când din toate acestea lipsește cu desăvârșire căutarea după Dumnezeu, singurul lucru generator de viață sprituală adevărată (Zoe).

Probabil lipsa căutării lui Dumnezeu să fie cauza pentru care bisericile noastre (unele dintre ele) par/sunt lipsite de viață. Probabil lipsa căutării lui Dumnezeu să fie cauza unor vieți individuale lipsite de vlagă, putere și biruință în lumea spirituală. (E evident că, în lipsa unei căutări adevărate a Izvorului de Viață, vom suferi de absența vieții.)

În încheiere, consider că eu și cu tine ar trebui ca în fiecare întâlnire bisericească (formală sau informală) să răspundem cu onestitate la întrebarea: ce caut eu aici? Iar răspunsul să fie în modul cel mai sincer și real cu putință: dincolo de toate lucrurile bune, Îl caut pe Dumnezeu!

Read Full Post »

Am scormonit adanc in mintea-mi, cu speranta ca voi gasi cuvintele potrivite pentru postul din aceasta seara. Zadarnic! Nu se lega nimic. Apoi, am cautat in suflet si acolo am aflat totul. Limbajul sufletului e singurul care are substanta, viata. Doar acolo logos-urile se intrupeaza.

Dar credeti ca-i altfel in viata asta?

Exista o lege nescrisa a universului care ne spune ca nimic fara inima (suflet) nu poate supravietui. Amintiti-va de legenda Mesterului Manole. Manastirea lui se surpa in fiecare noapte, pana cand in ea s-a zidit suflet viu.  („Sufletul unui om cladit in zid ar tine laolalta incheieturile lacasului pana in veacul veacului. (…) Nu e nimeni sa sprijineasca zidurile?” Lucian Blaga, Mesterul Manole)

E atat de graitoare povestea. Rezista trecerii timpului doar ceea ce realizam cu inima. Toate cele facute din datorie, din inertie, rutina ori sila sunt biete iluzii cadaverice care intr-o zi se vor prabusi, vor fi una cu pamantul. Ca sa va convingeti, priviti la sfarsitul tragic al casatoriilor din interes. Priviti la Romania care moare, incetul cu incetul, din punct de vedere social, politic, moral, cultural, pentru ca nu-i condusa de oameni care sa se sacrifice in edificarea ei.

Fara suflet, relatiile se destrama, ideile raman faclii neaprinse, visurile devin himere, iar asipratiile noaste inchipuiri fara temei. 

Insa atunci cand esti implicat fiintial, ceea ce faci prinde viata. Lucrurile cladite cu inima incep sa pulseze ele insale, si prin aceasta comutativitate misterioasa ele capata durata, rezistenta. Pentru ca oamenii vor apara mereu, cu strasnicie, ceea ce au construit cu pasiune si mari sacrificii. Asa este de cand lumea!

Actiunile noastre capata consistenta cand sunt realizate cu patos. Castele de nisip sa inalti, dar daca pui suflet, ele devin importante. Le aperi cu viata ta, fiindca ai pus ceva din tine la zidirea lor. Si vor dainui… pentru ca le-ai dat suflare de viata.

Concluzia mea e atat de simpla:

Daca vrei sa cladesti ceva durabil in lumea asta, atunci trebuie sa-ti asumi riscul de a pune suflet.

Sufletul da viata!

Alinn V. 22.11.2011

Read Full Post »

%d blogeri au apreciat asta: