30

Astăzi împlinesc 30 de ani. 30… ar însemna mai mult de o treime dintr-o viață îndestulată de zile, având în vedere că „anii vieții noastre se ridică la 70, iar, pentru cei mai tari, la 80 de ani” (Ps. 90:10).

Și, totuși, astăzi nu vreau să scriu despre mine. Astăzi cuvintele mele sunt despre altcineva. Cineva care în urmă cu câteva zile a împlinit 52 de ani. E persoana care a fost cel mai mult timp alături de mine în acești 30 de ani și în ochii căreia am citit pentru prima dată dragostea necondiționată.

Aproape 30 de ani de trudă amestecată cu bucurie și cu lacrimi, cu multe prea-scurte nopți, cu rugăciuni și sfaturi și cu două sau trei joburi… ca să fiu și eu om mare.

Au trecut 30 de ani…ca un vis, ca un abur. Și în toți anii aceștia, am găsit în ea sprijin, dragoste, pace și încredere, ca și cum brațele lui Dumnezeu ar fi luat chipul ei.

Nu aș fi ajuns niciodată la 30 de ani, copil al lui Dumnezeu, căsătorit cu cea mai frumoasă și potrivită fată din univers, capabil să-mi câștig pâinea prin muncă… dacă Dumnezeu nu m-ar fi binecuvântat, mai înainte de toate, cu tine!

Mamă, am împlinit 30 ani. (Am sentimentul că încep să îmbătrânesc…) Și sunt recunoscător lui Dumnezeu că, în urmă cu 30 de ani, a ales să fiu fiul tău!