Cândva, aproape toată muzica creștină era însoțită de versuri cu încărcătură teologică, versuri care relevau adevăruri profunde, transcedentale, capabile să ne marcheze viața în măsura în care ni le asumam.
Autori și compozitori din secolul trecut, precum Nicolae Moldoveanu ori Traian Dorz au oferit posterității o imensă și sublimă colecție de versuri și cântece, reprezentând o adâncă sursă de inspirație pentru închinarea din liturghia evanghelicilor.
Astăzi, deși scena evanghelică e plină de cântăreți (unii dintre ei foarte buni), adesea, versurile pieselor muzicale par să fi pierdut din profunzimea teologică, respectiv din cantitatea de adevăr transcedental pe care o oferă. Uneori, subiectivismul postmodern ori umanismul par să-și fi pus amprenta serios asupra textelor cântate, de vreme ce în cântece apărem mai des noi și sentimentele noastre decât Dumnezeu și adevărurile Scripturii.
Avem muzică nouă, bună, adaptată, ca să fim relevanți, dar pare că am pierdut profunzimea. O muzică bună, care ne înalță emoțional, dar fără adevăruri profunde pe care inimile noastre să se razime, nu poate avea efecte de lungă durată, la fel cum, o predică siropoasa ori motivațională, rostită excelent, dar fără conținut teologic, nu are niciun efect în lumea spirituală. Să nu uităm că închinarea trebuie să fie în adevăr. Iar adevărul se găsește în Scripturi, acolo de unde ar trebui să fie inspirate textele muzicii evangelice.
Închei spunând doar: Dumnezeu să binecuvânteze muzicienii noștri cu texte profunde, cu adevăruri transcendentale, inspirate din Cuvânt!
Și dacă tot a venit vorba, vă las aici o melodie de-a lui Nicolae Moldoveanu, o capodopera, cu adânc conținut teologic, cu teme substanțiale: substituția penală a morții lui Hristos, justificarea prin credință, dreptatea lui Dumnezeu.
Kristallherz 
Se văd rădăcinile de evanghelist BER-ist în tine
Sunt in asentiment cu cele spuse mai sus.
Originile nu se uita niciodată.