„… un misticism profetic, cu o puternică sententiozitate ibseniană, ceea ce dă exhaustiv cazului său o și mai cețoasă obscuritate cazuistică,” zicea George Călinescu despre Pădurea Spânzuraților.
Am citit asta pe coperta cărții, în adolescență, înainte să deschid cartea, ca să ma dumiresc despre ce era vorba în ea. Ce-i drept, mai multă ceață cazuistică și ibseniană mi-a adus G. Călinescu decât lumină! Acum, revăzând recenzia lui, înțeleg și mai bine de ce nu mi-au plăcut în copilărie scrierile lui de critică literară. Înțelegeam mai multe din desenele de pe coperți decât din explicațiile lui uneori.
Deh, eram și eu MAI tânăr…
App: Cartea a fost bună. Una din preferatele mele din literatura română!
Dar cred totuși că editorul putea alege cuvinte mai potrivite pentru coperta cărții, unele care să stimuleze un simplu amator ca mine să deschidă paginile ei, nu să-l trimită direct la DEX.
Dar, vorba cuiva: dacă am înțelege în viață toate câte-s neînțelese, ce farmec ar mai avea viața…? Pe asta nu mai știu cine a zis-o, dar sigur nu G. Călinescu. E prea simplă și exhaustivă să fie a lui.
Lasă un comentariu