Revin după o perioadă lungă de repaus, punându-vă în scris frământările mele din ultima vreme, cu privire la dragostea lui Dumnezeu.
Am auzit, adesea, o mulțime de predicatori spunându-le oamenilor că Dumnezeu îi iubește, ceea ce este un fapt, indiscutabil, adevărat. Problema constă în aceea că ascultătorul, mândru din fire, în cele mai multe cazuri, consideră dragostea lui Dumnezeu ca fiind ceva absolut normal, obișnuit, corect. „Desigur că Dumnezeu mă iubește, doar sunt un bărbat bun (o femeie cumsecade, un tânăr detreabă)”, își spune omul, văzându-se, prin lentilele proprii, vrednic să fie iubit.
Astfel, dragostea lui Dumnezeu, precizată dar neexplicată, în ochii necreștinului apare deseori ca un lucru extrem de banal, ce nu merită prea multă atenție din partea lui, ori care, în cel mai bun caz, stârnește interes doar pentru că ridică omului stima de sine, după ideea: „dacă până și Dumnezeu mă iubește, înseamnă că e ceva de capul meu.”
Însă, adevărul e că dragostea lui Dumnezeu pentru noi oamenii este extrem de nedreaptă (injustă, inechitabilă), în sensul că nu își găsește niciun temei în noi înșine. Dumnezeu nu ne iubește pentru că suntem buni, atrăgători, drăguți, simpatici, cumsecade, morali ori în vreun alt fel vrednici de iubit. Nedreptatea constă în aceea că nu avem în noi nimic care să-L facă pe Dumnezeu să ne iubească, nimic care să-L facă să privească cu plăcere spre noi, nimic care să-L atragă.
Dimpotrivă, Biblia ne spune că noi, prin păcatele noastre (minciună, invidie, curvie, răutate, egoism etc.), am devenit dușmani ai lui Dumnezeu, trecând de cealaltă parte a baricadei, în tabăra rebelilor; pe fruntea noastră nu scrie nicidecum că suntem oameni vrednici de iubit de către Dumnezeu, ci răzvrătiți ce merităm cu prisosință din partea Sa ură, respingere și mânie.
Privind în față adevărul cutremurător despre noi, dragostea lui Dumnezeu pare cel mai nedrept, nefiresc și pe deplin nemeritat lucru din univers. Dumnezeu ne iubește, nu pentru ce suntem noi, ci în ciuda a ceea ce suntem noi. Orice picătură din iubirea Sa ce cade peste viețile noastre e numai un favor. Dumnezeu nu ne datorează nimic.
Gândul ăsta ar trebui să ne smerească, iar în același timp să ne umple de recunoștință la adresa lui Dumnezeu, care ne iubește injust, adică fără temei în noi înșine. Și pe de altă parte, ca propovăduitori ai Evangheliei, consider că ar trebui să ne facă responsabili a le explica oamenilor natura dragostei lui Dumnezeu, astfel încât să nu fi redusă la dimensiuni banale și pentru a nu spori mândria ascultătorilor.
Notă: Pentru a fi limpede pentru toți, în cele de mai sus termenul „nedreptate” nu se referă la încălcarea dreptății divine, ci doar la faptul că, privind spre noi, dragostea lui Dumnezeu e în modul cel mai profund nemeritată, inechitabilă, incorectă.
Kristallherz 
Intr-adevar Dumnezeu ne iubeste pentru ca asa ne spune Biblia, dar nu pentru cine santem noi, ci pentru ca EL ne-a creat si a vrut sa fim copiii Lui, ascultatori, dar e inexlpicabil de ce a ingaduit sa apara pacatul in om. Este cred o enigma, daca Dumnezeu ne-a vrut sa fim ca El de ce a ingaduit pacatul in om, oare nu avea puterea de a nu ingadui pacatul? Nu vreau sa-l acuz pe Dumnezeu, e doar un semn de intrebare. Oricare ar fi raspunsul vreau din tot sufletul sa-l slujesc pe Dumnezeu.
Lidia Boar, Dumnezeu a creat oamenii cu libertate de alegere intre ascultare si neascultare, pentru ca, fara aceasta libertate, noi am fi fost obligati, constransi, fortati sa actionam doar intr-un singur sens, intrucat nu am mai fi avut alternativa. Iar Dumnezeu nu a vurt sa dea nastere unei lumi condamnate sa-L iubeasca, pentru ca asta nu ar mai fi fost dragoste. Ce dragoste e aceea cand nu ai alternativa, cand esti obligat sa iubesti, cand esti setat sa te supui?
Dumnezeu a creat oameni cu libertate, pentru ca doar asa putea fi iubit. E de altfel evident ca, odata cu oferirea acestei libertati, Dumnezeu si-a asumat riscul unei eventuale razvratiri.
Dar, altfel nu cred ca se putea. Altfel, asa cum am mai spus, lumea noastra ar fi aratat ca un taram plin cu roboti, setati sa faca numai binele, obligati sa se supuna, sa asculte si sa-l iubeasca pe Dumnezeu.
Dumnezeu nu a creat raul, ci doar posibilitatea raului.
Tu spui: „Biblia ne spune că noi, prin păcatele noastre (minciună, invidie, curvie, răutate, egoism etc.), am devenit dușmani ai lui Dumnezeu, trecând de cealaltă parte a baricadei, în tabăra rebelilor; pe fruntea noastră nu scrie nicidecum că suntem oameni vrednici de iubit de către Dumnezeu, ci răzvrătiți ce merităm cu prisosință din partea Sa ură, respingere și mânie.”
Acest lucru este adevarat, de aceea Biblia mai spune: Dumnezeu este un judecător drept, un Dumnezeu care Se mânie în orice vreme. (Psalmii 7:11)
Dar, in comentariul tau zici: „Dumnezeu a creat oamenii cu libertate de alegere intre ascultare si neascultare, pentru ca, fara aceasta libertate, noi am fi fost obligati, constransi, fortati sa actionam doar intr-un singur sens, intrucat nu am mai fi avut alternativa.”
Acest lucru nu este adevarat. Cuvantul spune: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.” Aşadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă. (Romani 9:15-16)
Eu zic: “Dumnezeu a creat oamenii cu libertate de alegere intre ascultare si neascultare, pentru ca, fara aceasta libertate, noi am fi fost obligati, constransi, fortati sa actionam doar intr-un singur sens, intrucat nu am mai fi avut alternativa.”
Iar tu spui: „Voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi Mă voi îndura de oricine-Mi va plăcea să Mă îndur.” Aşadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă. (Romani 9:15-16)
Între acestea două nu mi se pare a fi o contradicție, deci nu cred că se exclud una pe cealaltă. Dumnezeu fără om nu vrea, iar omul fără Dumnezeu nici nu vrea și nici nu poate, aș completa eu.
Când trecem de cealaltă parte a baricadei, și suntem născuți din nou, realizăm că e numai îndurarea lui Dumnezeu și bunătatea Sa.
E un subiect complicat, care merită dezbătut în măsura în care există deschidere și dacă, în final, concluziile ne ajută în vreun fel.
Nu este in Biblie aceasta invatatura, “Dumnezeu a creat oamenii cu libertate de alegere intre ascultare si neascultare…”. Nici-un verset din intreaga Scriptura nu sustine aceasta.
De asemeni, nu este scris ca, „Dumnezeu fără om nu vrea,..”
Eu cred ca este un subiect foarte bun de dezbatut, deoarece nu este vorba de o parere sau alta, ci este vorba de viata si moarte (1 Petru 3:10-12).
Credeam că m-am făcut înțeles. Să reformulez, ca să fie mai clar: Dumnezeu a creat oamenii cu libertatea de a alege între a asculta și a nu asculta, în sensul că nu i-a setat, în mod automat, să asculte. Desigur, El le-a poruncit ascultarea, dar ei au avut de a ales între a asculta și a nu asculta. Asta nu înseamnă că Dumnezeu a creat răul. Ci a creat oamenii cu libertate între a alege să asculte sau să nu asculte.
Dumnezeu fără om nu vrea, când vine vorba de mântuire. Din nou mi se pare evident că Dumnezeu nu bagă pe nimeni cu de-a sila în Rai, și nu mântuiește pe nimeni fără ca acela să consimtă.
Nu este scris acest lucru în Biblie: 1. „Dumnezeu a creat oamenii cu libertatea de a alege între a asculta și a nu asculta”. Nu scrie nici: 2. „Ci a creat oamenii cu libertate între a alege să asculte sau să nu asculte. ” Si, desigur nu scrie: 3. „Asta nu înseamnă că Dumnezeu a creat răul.”
Toate acestea nu vin din „ADEVĂR”. Biblia spune că Dumnezeu „făcut pe oameni fără prihană”, și de aceea este zis că El „voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului” (1 Timotei 2:4). Însă, oamenii sunt stricați chiar înainte de a se naște (Psalmii 58:3) căci umblă cu multe şiretenii. Pentru nr. 1 și 2 avem versetul care spune: Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe şiretenii. (Eclesiastul 7:29)
La nr 3. tu spui: „Asta nu înseamnă că Dumnezeu a creat răul.”
Dar cine l-a creat?
Păi trebuie scris ad-literam ca să ne convingem că e aşa?
Cum poţi spune ca Dumnezeu nu a creat oamenii cu libertatea sau posibilitatea de a alege între bine şi rău? La ce te referi când spui asta, pentru că mie mi se pare un lucru evident?
Omul avea posibilitatea să păcătuiască. Acest lucru este clar. Dacă nu ar fi avut această posibilitate, dacă nu ar fi existat şi opţiunea neascultării, atunci de ce Dumnezeu i-ar mai fi poruncit să mănânce din toţi ceilalţi pomi, cu excepţia pomului cunoştinţei binelui şi răului?
Deci omul avea posibilitatea, exista virtual opţiunea să mănânce din pomul acela, nu?
Ar fi absurd să-ţi spună cineva să nu faci ceva ce oricum nu ai putea niciodată să faci, să te oprească de la o imposibilitate.
Faptul că Dumnezeu le-a poruncit să nu mănânce din pomul acela dovedeşte că ei puteau alege să mănânce din el, şi că acest fapt nu era o imposibilitate pentru ei. Dovadă că au şi făcut-o.
Până aici trebuie să fii de acord.
Dumnezeu i-a creat neprihăniţi. Dumnezeu le-a dat porunca să nu mănânce din acel pom, ceea ce dovedeşte că ei puteau alege să nu mănânce, aceasta însemnând neascultare, fapt care i-a şi costat enorm.
” “Dumnezeu a creat oamenii cu libertate de alegere intre ascultare si neascultare…”. Nici-un verset din intreaga Scriptura nu sustine aceasta.”
Geneza 2:16, 17
16 Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină;
17 dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.”
Din acest verset se subintelege. Au avut de ales in a manca sau nu (au avut de ales in a asculta de Dumnezeu sau invers) si avand in vedere ca asa se numea pomul, e clar ca de cand au mancat au stiut ca e bine si ce e rau.
Deuteronomul 30:19
19 Iau azi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta,
Din versetul de mai sus la fel e clar ca evreii aveau libertate in a asculta sau a nu asculta, dar spre deosebire de noi ei cunosteau cu totii pretul neascultarii, pe cand in ziua de azi sunt oameni la care nu s-a ajuns cu vestea buna.
Larisa, în niciunul din versetele pe care tu le-ai adus ca exemplu nu susține învățătura: “Dumnezeu a creat oamenii cu libertate de alegere între ascultare și neascultare…”. Dacă citeai cu mai multă atenție răspunsul pe care l-am dat anterior (pt kristallherz) ai fi putut înțelege și nu ar mai fi fost nevoie să vii cu același lucru care a mai fost spus, și care desigur nu susține ce spuneți voi.
Acele exemple din Geneza 2:16, 17 și Deuteronomul 30:19, ambele vorbesc de îndemnul sau alegerea „ascultare”. Nu este vorba nicidecum de „libertatea de a alege neascultarea”, fiindcă aceasta nu este în Biblie, ci este o „învățătură falsă”. În întreaga Scriptură, îi este dat omului îndemnul de a alege „ascultarea”.
Cum nu? Tu nu vezi in verset ca Dumnezeu i-a dat posibilitatea sa aleaga intre a asculta de Dumnezeu (sa nu manance) si a fi neascultator (sa manance). Normal ca peste tot in Biblie te indeamna la ascultare, dar opusul ascultarii e neascultarea, care e facuta mult mai des de oameni. Se subintelege din verset ca aveau libertate de alegere.
Daca e cum zici tu iar noi nu am fost creati cu posibilitate de alegere, inca eram in gradina Eden 🙂
Adevărul creştin, mie, la fel ca şi Larisei, mi se par lucrurile evidente chiar în exemplele acestea.
Nu înţeleg încă paradigma ta, modul tău de a gândi lucurile şi raţionamentul pe care mergi. Încă am impresia că vorbim despre lucruri diferite, şi că vorbele în care îmbrăcăm ideile ne fac să avem păreri contradictorii. Sper să fie aşa.
Îndemnul din Geneza la ascultare sau, mai degrabă, porunca lui Dumnezeu dovedeşte că omul putea (putea, dar nu trebuia- fă diferenţa între posibilitate şi necesitate) să nu asculte şi să mănânce din pom, cum de altfel a şi făcut-o. Ce rost ar avea să-i spui unui copil să nu se atingă de soba încinsă, dacă el oricum nu are posibilitatea de a se atinge de ea? Înţelegi logica nostră? Porunca doveşte că era posibil contrariul. Posibil, nu şi necesar.
Sau, în cel de-al doilea exemplu, din Deuteronom, ce rost ar avea să-i ceri unui om să fie ascultător, dacă el nu are cum să fie altfel decât ascultător? Ar fi un nonsens. Dar, îi ceri să fie ascultăror, tocmai pentru că ştii că ar putea, că are posibilitatea să aleagă să nu fie ascultător.
Uite inca un verset in care se vede clar ca aveau drepotul sa aleaga:
Iosua 24:15
15. Si daca nu gasiti cu cale sa slujiti Domnului, alegeti astazi cui vreti sa slujiti: sau dumnezeilor carora le slujeau parintii vostri dincolo de Rau, sau dumnezeilor amoritilor in a caror tara locuiti. Cat despre mine, eu si casa mea vom sluji Domnului.”
Normal ca nu scrie mot-a-mot, dar se subintelege ca nu ne obliga nimeni sa facem ce spune Dumnezeu.
Te rătăcești, pentru că nu cunoşti nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu (Matei 22:29b). Acest verset este clar un indemn la „ascultare”, dar nicăieri în Sfintele Scripturi nu vei găsii un indemn la „neascultare”, asta ca sa fie echitabil și sa poți spune “Dumnezeu a creat oamenii cu libertate de alegere intre ascultare și neascultare…”.
Eu n-am zis ca Biblia undeva indeamna sa NU ascultam, ci am zis doar ca se subintelege din anumite versete ca avem LIBERTATEA DE A ALEGE, evident suportand consecintele. Citeste cu atentie.
Foloseşti cuvinte prea dure şi dai verdicte când nu e cazul. Încearcă să fii mai echilibrat şi dacă cineva nu gândeşte ca tine, nu-l anatemiza.
Nu există îndemn la neascultare. Dar tocmai îndemnul la ascultare, presupune faptul că omul, ar putea (îmi dau seama că aici e problema cea mai mare, când spun „ar putea”, dar nu găsesc încă un alt cuvânt), în nebunia lui, să nu asculte. Altfel ce rost ar avea să-l îndemni la ascultare, dacă, pentru el, asta e singura o opţiune, şi nu poate decât să asculte…
Am o întrebare pentru tine, adevărule creştin:
Primii oameni au putut să aleagă să nu asculte de Dumnezeu sau nu?
dacă nu au putut şi le era imposibil să nu asculte, atunci cum au făcut-o?
Cuvântul lui Dumnezeu adeverește că: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. (Romani 3:10-12; citește și Psalmii 14:1-3; Psalmii 53:1-3)
Pentru că: Domnul cunoaşte gândurile omului: ştie că sunt deşarte. (Psalmii 94:11)
Inima omului este rea: Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? (Ieremia 17:9)
Apoi, vine descoperirea pe care o dă Dumnezeu: Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. (Romani 7:18)
Deci, este foarte clar că omul nu poate să facă binele.
Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă să-şi îndrepte paşii spre ţintă. (Ieremia 10:23)
Totuşi nu mi-ai răspuns la întrebare. Citeşte cu atenţie, te rog.
Primii oameni au putut să aleagă să nu asculte de Dumnezeu sau nu?
dacă nu au putut şi le era imposibil să nu asculte, atunci cum au făcut-o?
Citește tu cu atenție răspunsul pe care l-am postat înainte, nu te mai grăbii.
„… Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare…” (Romani 11:32)
Da, sunt de acord cu tine. Omul este neputincios, în firea sa, fără Duhul lui Dumnezeu, în a trăi o viaţă sfântă, în ascultare de Dumnezeu. Tocmai de asta e nevoie de naşterea din nou, de schimbarea inimii, schimbarea naturii. Pentru că omul e incapabil să se ridice la standardele lui Dumnezeu prin puterile proprii. Oamenii sunt închişi în neascultare. Sunt prinşi în natura lor păcătoasă. Şi au nevoie de har divin.