Cândva vă spuneam că voi trata pe blogul meu principalele teme ale cărţii “În căutarea certitudinii”. Iată că a sosit timpul pentru cea dintâi provocare, adevărul despre adevăr, menită să răspundă la întrebarea contează ce cred?.
Dacă în vremea iluminismului oamenii considerau că pot stabili adevărul prin intermediul raţiunii (gândirii logice), odată cu epoca modernă şi, respectiv, cu dezvoltarea ştiinţei, oamenii au considerat că singura cale spre aflarea adevărului o reprezintă deducţia ştiinţifică. Ceva mai târziu, lumea a realizat faptul că ştiinţa nu poate răspunde la toate întrebările omului, şi în mod special la cele legate de originea existenţei, raţiunii, moralităţii ori cu privire la semnificaţia vieţii.
Dezamăgirea omului, ca urmare a incapacităţii ştiinţei ori raţiunii de a determina adevărul obiectiv cu privire la aceste întrebări, a condus la o atitudine de resemnare care constituie premisa filosofiei postmoderne a zilelor noastre.
Potrivit gândirii postmoderne, adevărul absolut, obiectiv fie nu există, fie, dacă există, nu poate fi determinat. Filosofia postmodernă indică faptul că adevărul este relativ, iar în consecinţă fiecare individ este liber să determine pentru sine ceea ce este adevărat. Aşadar, dacă ceva este adevărat pentru tine, atunci este suficient de adevărat, neavând nimeni dreptul să pună sub semnul întrebării convingerea ta.
Din perspectiva postmodernă, noi suntem cei care creăm adevărul prin ceea ce alegem să credem. Adevărul nu există în afara propriei noastre decizii cu privire la ce este adevărul. Credinţa noastră determină adevărul.
Filosofia postmodernă face ca în zilele noastre accentul să fie pus pe actul credinţei şi nu pe cât de întemeiată pe adevăr este respecitva credinţa. Cu alte cuvinte, important este să cerzi ceva şi să poţi răspunde oricând cu fermitate: am şi eu credinţa mea! Astfel, pentru cel care alege să creadă în Christos şi Biblie, adevărul devine creştinismul, pentru cel care alege să creadă în Mahomed şi Coran, adevărul devine islamul, iar pentru cel care susţine că nu există niciun dumnezeu, adevărul devine ateismul. Toate aceste adevăruri au valoare egală, întrucât în postmodernism adevărul este orice lucru pe care o persoană l-ar alege să creadă în el.
Problema postmodernismului constă în faptul că o lume, în care orice lucru devine adevăr atunci când cineva decide să creadă în lucrul respectiv, echivalează cu o lume fără niciun adevăr. Oamenii pot susţine adevăruri diferite numai dacă nu cred cu adevărat în niciunul; ei nu pot valida toate adevărurile, dacă au noţiunea că există, de fapt, un singur adevăr real. Filosofia postmodernă seacă de orice semnificaţie noţiunea de adevăr, îndreptând-o spre nimic.
Contrar gândirii postmoderne, adevărul reprezintă o realitate obiectivă, aflată în afara propriei noastre persoane, valabilă pentru toţi oamenii, în orice vreme şi în orice loc. Adevărul nu este determinat de ceea ce alegem să credem, ci constituie ceva deja stabilit, la care noi trebuie să răspundem cu credinţă.
Adevărul nu este o realitate adaptabilă la sistemul nostru de convingeri. Adevărul este real şi sigur, indiferent dacă alegem să credem în el sau nu, la fel cum muntele Everest este real şi sigur, indiferent dacă noi alegem să-l escaladăm sau nu.
Credinţa nu crează adevărul. Adevărul există independent de credinţă. Dacă simpla credinţă ar fi în stare să creeze adevărul, atunci două convingeri diferite ar naşte două adevăruri diferite. Astfel, potrivit filosofiei postmoderne, în cazul în care un individ ar crede despre un măr că este bun de mancat, în vreme ce prietenul său ar crede despre acelaşi măr că este plin cu viermi, amândoi ar trebui să aibă dreptate. În realitate, ştim că unul dintre ei se înşeală, iar secţionând mărul vom descoperi adevărul obiectiv. Adevărul despre măr există independent de ceea ce cred cei doi indivizi, iar dacă mărul este bun de mâncat, oricât de puternică ar fi credinţa celui care susţine contrariul, aceasta nu ar schimba nicidecum adevărul.
În viaţa de zi cu zi nimeni nu foloseşte simpla credinţă pentru a determina adevărul. Să ne imaginăm că ar trebui să ne cumpărăm o maşină, iar vânzătorul ne-ar spune plin de entuziasm că automobilul lui se află într-o stare excelentă. Înainte să cumpărăm maşina, în mod normal, am verifica starea ei de funcţionare, chemând un mecanic de încredere, pentru a determina adevărul obiectiv. Ştim cu toţii că dacă noi am crede cu tărie că respectiva maşină se află într-o stare impecabilă, nu ar însemna în mod automat că aşa şi este. Credinţa oricât de puternică ar fi ea, nu determină adevărul.
În problemele cotidiene insistăm ca adevărul să preceadă credinţa noastră, iar convingerile noastre sunt condiţionate de adevărul obiectiv. În schimb, în chestiunile religioase, abandonăm obiectivitatea, concentrându-ne asupra actului credinţei, fără a verifica dacă aceasta este ancorată în adevăr, în ciuda faptului că aceste aspecte sunt cu mult mai importante decât mărunţişurile zilnice şi chiar decât cumpărarea unei maşini.
Dacă o convingere nu poate determina adevărul, atunci nu prezintă mare importnaţă “să ai şi tu credinţa ta” (oricare ar fi ea), ci ce contează cu adevărat e ca aceea credinţă să aibă drept temelie adevărul. O credinţă este absolut inutilă dacă nu există o realitate care să o valideze, asemenea unui receptor telefonic ridicat în zadar, dacă nu există cineva la celălalt capăt al firului. Când credinţa noastră întinde mâna, trebuie să existe o mână care să o apuce.
Dacă filosofia postmodernă ar fi adevărată, şi dacă fiecare individ ar fi liber să determine pentru sine ce este adevărat, atunci orice discuţie despre adevăr, originea existenţei, semnificaţie, raţiune ori moralitate nu ar însemna decât o pierdere de timp, întrucât adevărul despre toate acestea ar fi pentru fiecare în parte ceva diferit.
Dar dacă există un adevăr obiectiv, atunci existenţa acestuia spulberă ideea potrivit căreia ne putem crea propriul adevăr, considerând-o o farsă distrugătoare. Dacă există un adevăr obiectiv, idependent de credinţa noastră, atunci ceea ce credem contează extrem de mult, iar nouă ne revine responsabilitatea de a căuta adevărul.
Fiecare avem credinţă. Dar a sosit timpul să ne întrebăm dacă ceea ce credem este adevărat.
Va urma…
Pffff…ce să spun? Mă bucur că la vârsta ta te preocupă aspecte atât de adânci. E un bun punct de pornire. O sa-mi permit să îţi dau spre analiză şi investigare o valenţă nouă. Să vedem ce spune DEX despre adevăr:
ADEVẮR, adevăruri, s. n. 1. Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității obiective în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. ◊ Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător. Adevăr relativ = reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realității. ◊ Loc. adv. Într-adevăr sau în adevăr = corespunzător realității, în realitate, de fapt. ♦
deci plecăm de la premisa că toate cuvintele sunt nişte simboluri care apelează concepte indicând astfel înspre realitate. Deci nici un cuvânt şi nici un concept nu poate reprezenta o realitate ea fiind mult prea complexă. Adevărul prin urmare este conform definiţiei o concordanţă între realitatea obiectivă şi ceva. Când spun concordanţă, deja nu mai am o limitare , o specificare clară. Trebuie să fiu deacord, trebuie să intru în zona subiectivă a credinţelor mele proprii ca să stabilesc dacă ceea ce eu numesc adevăr este în concordanţă cu ceea ce cred. După mine termenul de „adevăr” nu prea are o valoare obiectivă, intrinsecă. Concentrează-te pe realitate. Vezi cum se creează, cum se relevă realitatea. Adevărul e doar o concordanţă cu acea realitate.
Desigur, adevărul nu aparține realității, pentru că realitatea e prin sine însăși adevărată, ci aparține enunțurilor despre realitate.
Afară plouă, spun eu.
Iar tu spui că afară este soare.
Realitate este una singură, presupunând că locuim pe aceeași stradă. Realitatea nu are cum să fie altfel decât adevărată. Iar realitatea este independentă de ceea ce credem noi. Indiferent ce am crede, realitatea rămâne nemodificată.
Ceea ce putem categorisi ca fiind adevărat sau neadevărat sunt enunțurile noastre despre realitate. Așa că vom verifica realitatea și vom constata că unul dintre noi a spus un adevăr.
Ca să continui… Da a doua întrebare din titlul este cea relevantă. Contează ce crezi! De fapt asta este TOT ceea ce contează pentru realitatea ta: ceea ce crezi. Ceea ce cred ceilalţi este relevant doar pentru realitatea sau adevărul lor. Ceea ce crezi TU este relevant pentru realitatea TA. Realitatea ta o creezi tu prin setul tău de credinţe şi convingeri. Este o direcţie bună de investigare şi autocunoaştere. Succes! Încă odată, felicitări!
Contează ceea ce crezi, tocmai pentru că ceea ce crezi nu crează o realitate pentru tine. Realitatea există independent de ceea ce credem noi. De aceea trebuie să ne asigurăm că ceea ce credem are drept suport o realitate fundamentală, un absolut.
Realitatea există în mod obiectiv. Întrebarea e: ceea ce crezi e conform cu ea sau crezi în ceva ce nici măcar nu există, în ceva ce nu e adevărat?
O lume în care fiece persoană își determină realitatea prin propria credință, am spus mai devreme că este o lume în care nu ar mai conta ce crede fiecare, adică o lume fără o realitate obiectivă și fără adevăr.
Concluzionând spun că există o realitate obiectivă, și deci un adevăr obiectiv, la care trebuie să ne aliniem. Nu decidem noi ce este real și adevărat. Realitatea și adevărul există în afara noastră. Noi însă putem să răspundem cu credință la acestea.
Nimic nu există independent de tine! NIMIC! dar asta e mai greu de înţeles şi de acceptat. necesită o mare investigare interioară. Facă-se voia TA ! ….Creatorul are atributul de a fi TOT CEEA CE ESTE ! Deci inclusiv TU. Tu eşti o parte din Dumnezeu, pentru că fără tine, EL nu ar mai putea fi întreg, El nu ar mai putea fi TOT CEEA CE ESTE ! De fapt voia ta este deja voia LUI ! pentru că tu nu poţi fi, nu poţi exista înafara LUI ! Tu nu poţi voi altceva decât EL voieşte. Dar tu nu poţi percepe realitatea completă cu mintea logică. Pentru simplul motiv că mintea logică a fost creată pentru altceva. Tu eşti deja o parte din ceea ce tu numeşti realitate obiectivă. De acea nu o poţi vedea. Este ca şi cum ai încerca să te vezi pe tine cu un binoclu. CEEA CE CAUŢI ESTE CHIAR ACOLO DE UNDE TE UIŢI!
Creatorul este cu totul distinct de creația Sa, la fel cum pictorul nu se confundă cu tabloul creat. Desigur, creația oglindește într-o anumită măsură caracterul Creatorului, la fel cum pictura este o expresie a persoanei pictorului.
Creatorul nu trebuie să fie tot ceea ce este, ci din voința Lui trebuie să derive tot ceea ce este. În El avem viața, mișcarea și ființa. Prin El sunt toate susținute. Însă El nu este nicidecum identic cu ceea ce susține.
Exemplul mărului mi se pare aici elocvent. Eu cred despre un măr că este bun de mâncat, în vreme ce tu crezi despre el că e plin cu viermi. Să zicem că secționând mărul, aflăm adevărul, și anume că acesta este plin cu viermi. Faptul că eu am crezut cu tărie că mărul este bun de mâncat și ca nu are viermi nu a schimbat cu nimic situația, starea reală a mărului. Adevărul despre măr nu a fost modificat de credința mea. Pentru că adevărul a existat în mod obiectiv, independent de credința noastră, a mea și a ta. Adevărul era prestabilit. Nu noi l-am determinat. Adevărul exista în afara noastră, în afara credințelor noastre. Oricât de puternică ar fi fost credința mea că mărul acela este bun, ea nu ar fi schimbat adevărul obiectiv, realitatea.
Așa cum am spus, dacă îndrăznim să admitem că nu există adevăr obiectiv, independent de ceea ce crede fiecare dintre noi, prestabilit, și că fiecare își determină pentru sine ce este adevărat și ce nu, atunci ar trebui să ne mulțumim cu o lume fără niciun adevăr. Aceasta este concluzia absolut logică: o lume în care fiecare își determină propriul adevăr înseamnă o lume fără niciun adevăr. Atunci cel care crede în Dumnezeu și cel care nu crede în Dumnezeu nu se deosebesc cu nimic, întrucât pentru fiecare adevărul e ceea ce vrea el să creadă. Șă deci, atunci, nu ar conta ce credem…