Cuvintele ce vor urma mi-au cazut pe inima si minte, la sfarsitul anului trecut, in timp ce lecturam Cartea Sfanta. Le-am gasit atunci ca o avertizare plina de iubire din partea lui Dumnezeu pentru un muritor obisnuit ca mine, cu un suflet impaienjenit. Am inteles ca trebuie sa-mi indoi genunchii tari, sa-mi plec fruntea in tarana si sa-mi reconsider viata…pentru ca altfel nu se poate. Despre aceste lucruri am simtit sa predic in urma cu cateva zile la biserica si tot despre ele va voi spune acum si voua, cu speranta ca nu imi voi toci in zadar varful stiloului.
Cam atat cu introducerea.
Oboseala…
Reprezinta acea stare de extenuare, istovire, epuizare fizica sau psihica indisolubil legata de fiinta umana. E naturalul si extrem de obisnuitul nostru „nu mai pot”.
Cu alte cuvinte obosim pentru ca… suntem oameni.
Dar va puteti imagina un Dumnezeu obosit?
Iata ce spune Biblia: „Voi obosiţi pe Domnul … şi mai întrebaţi: Cu ce L-am obosit?” (Maleahi 2:17)
si „Ascultaţi totuşi, casa lui David! Nu vă ajunge oare să obosiţi răbdarea oamenilor, de mai obosiţi şi pe a Dumnezeului meu?” (Isaia7:13)
Un Dumnezeu obosit, epuizat, cu rabdarea pe sfarsite… dar cine oare sa-L fi obosit? Cumva egiptenii care se inchinau lui Ammon, Ra sau Anubis? Asirienii prin cruzimea lor inimaginabila (jupuiau pielea prizonierilor de razboi)? Babilonienii cu imparatul lor arogant Belsatar? Nestiutorii de Dumnezeu? Nicidecum!
Dumnezeu era obosit de ai Sai! De poporul Sau (Casa lui David)! De cei pe care ii purtase pe bratele Sale de-a lungul istoriei, cei ce aveau Legea si cunostinta de El, Templul sfant si jertfele, chivotul legamantului si profetii! Chiar ei L-au obosit pe Dumnezeu!
Inteleg acum ca Dumnezeu pare sa fie istovit, dar nu atat de mult de atei ori pagani, cat de cei ce se numesc crestini, de biserica Sa, de copiii Sai, de cunoscatorii de Cuvant. Neascultarea noastra repetata Il oboseste pe Domnul!
Dar cu ce L-am obosit, vom intreba noi?
Cu pacatele noastre, oameni buni! Dumnezeu s-a saturat sa ne tot spuna: nu mai folosi jumatati de adevaruri, nu mai ridica vocea la parintii tai, nu mai tranti usa de fiecare data cand nu ti se face pe plac, fii multumitor cu ceea ce ai, nu rade de cel sarac, fii darnic, nu cauta sa iesi in evidenta cu orice pret, nu-i uri pe cei ce nu gandesc ca tine, iarta pe cei ce ti-au gresit, nu mai barfi, fa-ti timp sa Ma cauti, pocaieste-te… A obosit si Dumnezeu!
A batut apa in piua cu noi. Si-a racit gura de pomana, incercand in fel si chip: ne-a vorbit prin preoti si pastori, ne-a facut cu mana Sa strapunsa din cer, ne-a cantat din fluier- de jale si de bucurie, ne-a dat paine si apa, soare si ploaie, ne-a zdruncinat pamantul, ne-a inundat, ne-a inzapezit, ne-a destabilizat economic, ne-a soptit, ne-a tipat ca din gura de sarpe… Si noi… noi ne-am inchis ochii sa nu vedem. Ne-am pus mainile la urechi sa nu auzim. Ne-am impietrit inimile sa nu ne intoarcem la El. Am trait la fel.
E obosit, saracul Dumnezeu! Ce-ar putea sa ne mai faca? Are rabdarea intinsa la maxim. Cat oare va mai suporta?
Solutia e una individuala:
Nu-L mai obosi! Pocaieste-te!
Renunta la caile tale rele si intoarce-te la El!
De nu vei face asta, sa stii ca intr-o buna zi, Dumnezeu, prea-obosit fiind, te va lasa in pace…sa te indrepti linistit spre Iad.
Va rog, fiti intelepti, oameni buni! Nu-L mai obositi pe Dumnezeu!
Alinn V. 28.01.2012
Kristallherz 
Apreciez ceea ce faci si ai respectul meu, totusi tind sa cred ca este putin cam exagerat cuvantul „Dumnezeu obosit” sau ca „noi Il obosim pe Dumnezeu”. Cred cu tarie ca Dumnezeu nu oboseste niciodata iertand, ca El ne cheama fara incetare ((citate biblice)). Vezi tu, cand citesti mesajele din vechiul legamant (vechiul testament) trebuie sa le ei in contextul imprejurarilor din care provin, iar noi astazi traim intr-un nou legamant cu Tatal ceresc prin Iisus… si aici nu putem spune niciodata ca Iisus oboseste sa mijlociasca pentru noi. El impreuna cu Duhul Sfant mijloceste inaintea lui Dumnezeu. Deci te asigur ca in contextul noului legamant nimeni si nimic nu-L poate obosi pe Dumnezeu! Chiar si cei ce nu sunt pocaiti cu adevarat, si pe aceia Dumnezeu ii lasa in gandirea mintii lor blestemate, dar sigur Iisus mijloceste si penru ei. Nimic nu-L face pe dumnezeu sa oboseasca…
Este drept, Alin, ca in ultima vreme este nevoie de ceva nou in bisericile crestine, dar nu trebuie sa ajungem nici la extremism, sa scoatem o predica sau o invatatura de acolo de unde nu ii este rostul.
Ramai cu bine!!! Emy Iolu
Emi, trebuie sa iti spun cate ceva:
1. Dumnezeu e acelasi, ieri, azi si in veci! Deci, ar trebui sa ne fie clar ca Dumnezeul Vechiului Legamant nu s-a schimbat odata cu Noul Legamant.
2. VT si NT sunt inseparabile. „Noul Testament în cel vechi se ascunde. Vechiul Testament în cel nou se descoperă” spunea un „oarecare” Sfantul Augustin. Daca le separam, riscam sa ne pierdem.
3. Ar trebui sa stii ca versetul „Dumnezeu nu oboseste iertand” este chiar in Vechiul Testament. Deci daca nu trebuie sa luam in considerare VT, de ce imi dai citate din el?
4. Asa-i! Dumnezeu nu oboseste iertand! Pe cine? Pe cei ce isi cer iertare si se pocaiesc de pacatele lor (le parasesc). Dar in postul meu nu era vorba despre iertare.
5. Cum iti explici ca Dumnezeul asta care nu oboseste niciodata, a pedepsit aspru, in nenumarate randuri pe poporul Sau, dupa ce in prealabil il avertizase prin prooroci sa se intoarca la El? Citeste cartea Judecatori: cum poporul nu asculta si se inchina la idoli, Dumnezeu il trimitea in robie.
6. Noul Testament ne invata sa luam aminte la istoria poporului evreu. „Si aceste lucruri s-au intamplat ca sa ne slujeasca noua drept pilde, pentru ca sa nu poftim dupa lucruri rele, cum au poftit ei”, spune Pavel in 1Corinteni 10:6.
7. Aminteste-ti de Anania si Safira! Doamne fereste, dar in NT parca sa fie!? Sau de biserica din Laodicea, pe care Domnul o avertizeaza ca o va varsa (vomita) din gura Lui daca nu se pocaieste. Din nou, fereasca Dumnezeu, dar in Noul e si asta! Dumnezeu are indelunga rabdare, dar nu la infinit.
8. Vorba unui frate, profesor la teologie: „cea mai mare baie de sange din istoria omenirii nu e in VT, ci in NT, cand rabdarea lui Dumnezeu va ajunge la sfarsit. „Si va fi sânge… pâna la zabalele cailor!” Apocalipsa 20. Acelasi Dumnezeu care ne cheama, ne iubeste, ne iarta, ne indura, acelasi Dumnezeu fi-va si atunci.
Traim viata pe care o meritam, dar nu cea pe care am merita-o daca am deveni cu gandul si inima curate. Si Dumnezeu ne vorbeste in fiecare zi, dar noi nu auzim, nu vedem decat …rautatile, si nemultumirile….El ne asteapta sa IL iertam, caci daca suntem suparati pe viata, pe EL suntem suparati…Sa cautam in noi insine cauza radacina a supararii noastre pe viata pe care o traim, pe nenorocirile pe care le vedem in jur si nu le suportam, si sa cunoastem, sa intelegem ca suntem suparati pe Dumnezeu. Iar El ne spune in fiecare clipa: precum intuitiv a scris intr-o poezie, un inginer artist „De-as sti ca vrei, sa uiti si sa incepem iar, de-as sti ca poti, sa ierti pentru o clipa doar, […]de-as sti ca noi, si numai noi vom fi in vis, ti-as da cheia de la Paradis”…
Ne-am intepenit privirile in jos, la pamant. O, daca ne-am ridica putin fruntea si ochii spre cer si daca ne-am gandi la Dumnezeu, atunci am intelege ca El asteapta altceva de la noi: ascultare!
Da, cei suparati pe viata sunt de fapt suparati pe Dummnezeu!
“De-as sti ca vrei, sa uiti si sa incepem iar, de-as sti ca poti, sa ierti pentru o clipa doar, […]de-as sti ca noi, si numai noi vom fi in vis, ti-as da cheia de la Paradis”
Frumoase versuri!
O vitamina…. Care m-a trezit putin la realitate-articolult tau!
Cred ca noi toti, crestinii, ar trebui sa fim „vitamine”…. Domnul sa-si gaseasca placerea in noi… nu epiuzare si amar!
Bravo, Mina! Ai prins „centrul nervos” al problemei: Dumnezeu ne iubeste oricum am fi, dar nu isi gaseste placere in noi oricum am fi! Dumnezeu isi afla placerea in noi doar daca ascultam de El.
Doamne, cat as vrea sa se bucure si de mine!
Din pacate, adevarat ce ai scris tu aici…mereu Ii promitem ca ne vom schimba si nu vom mai face numeroasele pacate, dar raman doar vorbe spuse-n vant…cu siguranta ca a obosit Dumnezeu, cand ne vede atat de impasibili cu El si Cuvantul Lui!
Pentru ca ne-am facut un Dumnezeu adaptat la viata noastra indoielnica: un dumnezeu dragalas care sa ne permita orice… ca doar ne iubeste si e dator sa ne ierte…ca de renuntat la pacat si de indreptat viata om vedea noi.
Acest articol m-a facut sa stau mai mult si sa ma gandesc daca nu cumva si eu Il obosesc pe Dumnezeu. De multe ori nu cred ca-si gaseste placerea in tot ce fac, de aceea trebuie sa ma introc iar si sa-mi cer iertare.
Domnul sa ne ajute sa ne apropiem de El inainte ca El sa se indeparteze de noi!
Domnul sa te binecuvanteze pentru acest articol frumos!
L-am scris in primul rand pentru mine. Eu sunt cel care L-am obosit si intristat mult pe Dumnezeu. Ii multumesc ca s-a indurat sa imi arate starea! Imi doresc sa Ii aduc bucurie!
Domnul sa te binecuvanteze si pe tine! Tare ma bucur ca au putut fi de folos si altora aceste cuvinte!
„E obosit, saracul Dumnezeu! Ce-ar putea sa ne mai faca? Are rabdarea intinsa la maxim. Cat oare va mai suporta?
Solutia e una individuala:
Nu-L mai obosi! Pocaieste-te!”
Aici il limitezi pe Dumnezeu. Ii limitezi puterea Lui infinita de Dumnezeu la a unui om. Dumnezeu nu poate fi obosit, este Dumnezeu. Intradevar, e scris in Biblie, dar poate fi luat ca si metafora. Dumnezeu nu renunta. Aceste versete sunt insotite de sute alte promisiuni. Nu-l mai saraci pe Dumnezeu. Recunoaste-L si recunoaste-I locul in viata ta, apoi e intre tine si El. Dar El nu e las sau obosit sau cineva care se da batut asa de usor, nu e om.
Draga prietene,
Se pare ca suntem pe unde diferite. Limbajul ne face sa credem ca vorbim despre acelasi lucru, dar nu! Vorbim despre lucruri diferite, care poate ca nu se exclud reciproc, ci se completeaza.
Un Dumnezeu care oboseste nu e o metafora! Impietrirea inimilor noastre, uneori, Il descumpaneste pe Dumnezeu! Dumnezeu nu e unul care sa renunte usor, dar cu certitudine renunta la un momentdat, dupa multe si insistente incercari, atunci cand omul nu vrea cu niciun chip sa cedeze. El oboseste, dar din cauza noastra.
Dumnezeu si-a strigat in nenumarate randuri durerea acesta: „Ce-as mai fi putut face viei mele si nu i-am facut?” (Isaia 5:4).
Sau cum intelegi: „M-am scarbit de ei!(..)ii voi izgoni din Casa Mea.”? Vezi Osea 9:15.
„Dumnezeul meu ii va lepada, pentru ca nu L-au ascultat!” (Osea 9:17). A lepada- asta nu ti se pare o renuntare? sau e tot o metafora? Atunci, tot ca metafora, ar trebui sa luam si pedepsele asupra poporului sau, risipirea lui in lume, distrugerea Ierusalimului, luarea in robie, si altele de acest gen.
Biblia e plina de astfel de avertismente. Dumnezeu renunta, draga prietene, dar nu benevol, ci din pricina noastra. Intr-adevar, ne iubeste nespus de mult, ne-a dovedit-o pe cruce, dar nu e chelnerul nostru de serviciu. El nu se lasa batjocorit…pentru ca e Dumnezeu!
PS: te rog a vedea si raspunsul meu de mai sus la replica lui Emanuel!
Ai scris destul de dibaci, Herr Kristall. Intr-adevar, cei din „poporul ales”, cum le place sa isi spuna singuri, s-au lepadat primii de Domnul si au facut-o de atatea ori incat i-au intrecut pe toti. Il mai asteapta si acum pe mesia al lor, sunt orbi si staruie in orbirea lor. Cat despre treaba cu obositul lui Dumnezeu, presupun ca este o figura de stil. Altfel ar fi ca si cum ai spune ca lui Dumnezeu ii este foame sau ii este frig. Sa trecem peste asta, chiar si asa, cum crezi tu ca il obosim noi pe Domnul, noi copii Lui? Probabil nu ai copii, cand o sa ai, o sa intelegi despre ce este vorba. Il mai suparam, este adevarat si El ne iarta de fiecare data. Chiar si pe cei care nu arata cainta pentru faptele lor, pe cei ce nu intra in nici o biserica, pe cei rai si fara de lege, pe cei ce au ratacit calea si asa mai departe. Si asta o face de mii de ani, fara sa osteneasca a fi bun. Doar ca dupa o viata de iertari, suntem invitati la o discutie cu El. Si de asta ne temem cel mai tare, de clipa cand ne vom revedea tota viata, vom vedea ce greseli am facut, cate lucruri bune am fi putut face si nu am facut. Nimeni nu s-a intors de acolo sa ne povesteasca, asa ca doar ne inchipuim. Si ne rugam sa ne mai ierte o singura data inca. Si poate, da, sa ne dea cheia de la Paradis.
Dumnezeu nu baga pe nimeni cu de-a sila in Paradis. Ne-a oferit o sansa.
L-a trimis pe Fiul Sau la moarte pentru noi si pacatele noastre. In drept, omenirea e deja mantuita. Mana Lui e intinsa pentru toti. Aceasta este vestea buna. Exista iertare pentru toti. Insa in fapt, putini sunt cei care accepta darul lui Dumnezeu si care Il urmeaza pe Iisus Hristos pe calea ingusta, renuntand la viata lor veche si devenind prin puterea Lui oameni noi.
Trebuie sa existe un moment in viata, cand omul isi recunoaste pacatele cu parere de rau, se intoarce catre Dumnezeu cu inima si decide sa asculte de El, sa-si traiasca viata intr-o relatie cu El. Fiindca a fi crestin, nu presupune o religie, ci o relatie.
Abia in acel moment, omul devine un copil al Tatalui ceresc. Pana atunci- suna grav, stiu- noi toti suntem fii ai Satanei. Din pacate, unii mor in aceasta stare, pentru ca NU VOR sa se intoarca la Dumnezeu. Isi iubesc prea mult viata de aici, pierzand-o astfel pe cea de apoi.
Pe scurt, destinul nostru vesnic depinde de vointa si alegerea noastra.
Ca sa largim un pic, putem spune : a fi credincios nu presupune o religie, ci o relatie cu Tatal Ceresc. Treaba cu fiii Satanei nu o inteleg, esti cumva satanist? De ce pomenesti nitam-nisam de acesta? Suntem in mainile Domnului, nu avem a ne teme decat de Domnul si de mania Lui. Nu avem vreun alt dumnezeu decat pe El. Crezi ca suntem copii sa ne sperii cu bau-bau? Am trecut de faza aia. Acum ne sperie alte lucruri. Si oricum, Dumnezeu are grija de toti, credinciosi si mai putin credinciosi. Am incredere in judecata Lui. Aici si dincolo.
Nu e niciun bau-bau, draga Siria. E adevarul Bibliei. Noi oamenii avem o mare problema. Ne-am nascut si traim pe drumul pacatului, incalcand legile lui Dumnezeu si batjocorindu-l pe El prin neascultarea noastra. Noi suntem in conflict cu Dumnezeu, suntem de partea celalalta, in tabara gresita. Trebuie sa ne dam seama de asta si sa ne intoarcem catre El cu pocainta, urmandu-L si ascultand de El.
Cel putin esti sincer, Kristall. Imi place. De obicei ne place la altii ceea ce nu suntem noi sau ce nu avem noi. Pocainta ? Da, frumos cuvant. Schimbarea gandirii noastre sau poate sa avem o minte deschisa, deschisa spre semenii nostrii ca si spre Domnul. Corect ? Cand eram un copil, un preot batran a refuzat sa ma impartaseasca pentru ca nu tinusem post. La 4 ani. Stii ce am invatat din asta ? Faptul ca daca il minti pe preot in legatura cu tinerea postului, te poti impartasi oricand si oricum. Lucru facut apoi cu multa nonsalanta, de vreo 2-3 ori. Probabil ca o razbunare fata de cainosenia unui preot asa marunt la suflet. Sau poate ca o incercare, sa vad daca ii pot pacali. Pe ei, da. Dupa care, nici macar asta nu mai m-a distrat si de vreo 4 decenii am evitat sa ma spovedesc unor preoti nedeschisi la minte. Daca nu poti ierta un copil de 4 ani, ce iertare sa astepte omul de la tine ? In mod cert, omul se va ruga direct Domnului si va ocoli cat va putea, toata clica fariseilor, intreaga sa viata. Asta nu este un apropo la nimic. Este o simpla amintire din copilarie. Mai am amintiri din astea si cu profesori si cu medici. Vorba unui om apropiat mie :” mai, dar tu ii urasti pe toti, tu urasti o lume intreaga”. Ei, nu chiar pe toti, probabil mi-au scapat cativa. Ce vrei, tarele copilariei raman adinc intiparite in sufletul unui om.
Foarte de acord cu afirmatia ta despre pocainta. Pocainta inseamna schimbare: in modul de a-L privi pe Dumnezeu si de a ne raporta la El si la semeni, in perceptia asupra pacatului, in conceptia despre lume si viata, etc. Pocainta ne intoarce viata pe dos; de aceea, cei mai multi o resping categoric- isi iubesc viata lor si nu vor cu niciun chip sa o schimbe.
Nu te pacali singur. Termenul de pocainta a fost folosit de larga masa a populatiei in cu totul alt context. Sensul adevarat a slabit, s-a sters. Foarte putini il mai cunosc si chiar mai putini il iau in seama. Nu toti au parte de studii religioase, un „Cornilescu” sau ceva asemanator. Va dura niste ani buni pana oamenii obisnuiti vor intelege din nou ce este pocainta.
In adevar, sensul termenului a fost denaturat. Dar chemarea lui Dumnezeu la pocainta ramane valabila pentru toti cei ce au urechi sa auda si inima sa inteleaga.
Daca o sa pomenesti unui congolez de Kraken , acesta nu va sti ce este. Daca o sa pomenesti unui norvegian de Mokele- M’bembe, nici acesta nu va sti ce este. Ai prins ideea ? Desi au urechi sa auda si inima sa inteleaga, fiecare este obisnuit cu ce a auzit de generatii, cu traditiile si obiceiurile lui. Altele i se par straine.
Aici este vorba despre noi. Noi care ne numim crestini si care de cele mai multe ori suntem straini de crestinismul autentic. Si „cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare”?
Da. Noi, crestinii. Nu noi oamenii. Si ce-i ala crestinism autentic ? Cum il poti cuantifica, Kristall ? Probabil stii lucruri care noua ne scapa.
Daca vrei sa vezi crestinismul autentic citeste Faptele apostolilor. Tot ce e mai putin decat atat nu e crestinism, e doar religie moarta sau copie palida. Acela este standardul. Viata apostolilor, viata primilor crestini e cea mai buna dovada de crestinism autentic.
Parerea ta. Deci, subiectiva. Dar obiectiv, cum realizezi daca un crestinism este mai „autentic” decat altul ? Ai vreun contor, vreo scala ? Hai sa fim seriosi. In clipa cand ii judecam pe altii si ne indoim de credinta lor, s-ar putea sa fim un pic mai prejos de ei. Este bine sa-i intelegem pe toti, sa nu mai radem de altii. Sa-i lasam pe apostoli cu standardele lor iar noi sa fim doar niste simpli oameni credinciosi. Credinciosi, asa cum stim fiecare. Cum ne-au invatat parintii. Sau asa cum ne duce pe noi capul.
Acesta este standardul obiectiv: Cuvantul lui Dumnezeu! Restul sunt pareri omenesti. „Multe cai pot parea bune omului, dar la urma duc la moarte.” Avem o singura sansa: sa ascultam de Dumnezeu. E singura cale. Nu judecam pe nimeni. Domnul ne va judeca pe toti.
Cuvantul lui Dumnezeu. Corect. Numai ca Dumnezeu pomeneste de om, de credinta, de imparatia Sa, de viata vesnica si de multe alte lucrui. Nu pomeneste de religii, de crestinism autentic sau de standarde. Da, nu judecam pe nimeni. Este bine sa fim flexibili in gandire si idei.
Noi suntem flexibili in gandire, insa nu si Dumnezeu. El spune: cine nu este cu Mine, este impotriva Mea.
Zau, Dumnezeu nu este flexibil in gandire ? Miroase a hula. Sau este o gluma. Il crezi cumva vreu robot, ceva ? Daca nu era flexibil, pana acum eram pierduti, nu mai era picior de om pe planeta asta. Asa zici tu ca spune : cine nu este cu Mine, este impotriva Mea ? Esti naiv, copilas ! Sau Il confunzi cu aia care faceau pe intransigentii, de „Kristallnacht”.