E dureros cand cei din jur iti inseala asteptarile, iti toarna plumb in ghete, ori iti picura ceara in suflet prin vorbele, atitudinile sau faptele lor. Dar cel mai apasator dintre toate e sentimentul propriei vinovatii, atunci cand iti dai seama ca tu esti cel care a dezamagit lumea din jur in mai multe randuri:
Cineva ti-a acordat increderea sa. Si-a atarnat o mana de vise si sperante legitime de gatul tau, iar tu… ai fugit. Ai dezertat cand ii era lumea mai draga.
Altuia i-ai facut promisiuni pe care mai tarziu le-ai calcat in picioare. Cuvinte mari rostite usor.
Cativa te priveau ca lider. Trebuia sa le fii un model, sa aduci un suflu nou in cercul tau si sa dai dovada de caracter. Dar ai mers pe drumuri pustii, pe cai strambe…si ei te-au urmat.
Unii te-au iubit. Prea mult poate. Ti-au dovedit-o in dese randuri. Dar tu ai fost prea orb ca sa vezi.
Altii te-au asteptat. Aveau nevoie de tine… dar tu nu ai mai venit niciodata.
Ai fost de multe ori las, impietrit, neintelept, ignorant, nerecunoscator, pasiv, iresponsabil, inconsecvent fata de anumite persoane din jurul tau. Ele au avut de suferit din pricina ta.
Acum m-as fi bucurat sa fie vorba de tine…dar de fapt aici nu am scris decat despre mine.
As vrea sa imi cer iertare celor fata de care m-am purtat astfel! Sunt dator vandut lui Dumnezeu, vietii, oamenilor care inca ma iubesc, cred in mine, ma urmeaza sau ma asteapta. Stiu ca nu voi fi perfect (nu in viata asta), dar voi face tot ce imi sta in puteri sa traiesc cat mai aproape de ceea ce se asteapta tot Cerul de la mine!
Va multumesc ca ati avut si de data aceasta rabdare sa ma ascultati.
Alinn V. 09.11.2011
Kristallherz 
ai scris tare frumos… eu sunt mândră de tine. profa’
Va multumesc, nu numai pentru aceste cuvinte, ci pentru toata sustinerea de care mi-ati facut parte pana acum!
Alin….nu pot sa exprim in cuvinte admiratia pe care o am fata de tine! Cu fiecare post, cresti tot mai lult in ochii mei, si a multora, sunt sigura! 🙂 Ma uimeste faptul ca iti asumi fiecare greseala, mai mult sau mai putin intentionata. Sunt multi care calca pe cadavre pentru a „razbi in viata”….si nu au niciun regret! Considera ranile altora singurele solutii la problemele lor. Astazi te felicit din tot sufletul pentru inima aceea de aur din care izvorasc atata bogatie, dragoste si respect pentru oameni. Esti un om minunat si pe mine, cel putin, nu cred ca ai reusi sa ma dezamagesti nici daca ti-ai dori asta, pentru ca ai in spate un sac de marturii in favoarea ta! Esti si sunt sigura ca vei ramane o binecuvantare pentru toti cititorii acestui blog! 🙂 Mult har mai departe! 🙂
Cred ca ma supra-apreciezi. Nu merit cuvintele astea. Stiu atat de bine cum sunt… nu sunt nici pe departe asa, desi as vrea. Iti multumesc. Stiu ca le-ai scris cu sinceritate, dar exista o parte din mine pe care inca nu ai descoperit-o, si poate ca e mai bine asa. Omul minunat de care vorbesti a dat-o in bara in dese randuri. Imi doresc insa ca tot ceea ce mi-ai spus aici sa devina realitate in viata mea.
we all have made mistakes. life don`t come with instructions!
prea dur cu tine!
Inteleg, Neli. Stiu ce presupune sa fii om. Dar pana acum am fost prea ingaduitor cu mine. Si m-a costat asta.
Nu cred ca este o postare la care ar fi potrivite comentariile, mai ales daca este cu dedicatie. Cand iti ceri iertare nu te astepti sa primesti like-uri 🙂 Cred eu…
Stii doar ca nu scriu pentru like-uri. Scriu in speranta ca voi schimba ceva: in mine si in altii… Cat despre commentarii cred ca sunt bine venite, chiar si la acest post. Sunt convins ca nu-s singurul ce trece pe drumul acesta.
Empatizez, Alin.
Am trait si poate ca uneori inca mai traiesc aceleasi stari.
Probabil ca atunci cand ai vazut primele doua comentarii ai avut doua ganduri care se bateau cap in cap in mintea ta:
– oamenii astia n-au inteles nimic, n-au citit durerea, n-au citit regretul sau lacrimile, ci au citit doar cuvintele si arta combinarii lor
– poate ca oamenii astia au dreptate si o fi ceva de capul meu, poate chiar stiu sa scriu [ti-a crescut inima sa vezi ca cineva inca te apreciaza – in traducere]
Ma rog sa te ajute Domnul sa alegi varianta care crezi ca te ajuta sa renunti tot mai mult la Alin, si sa pui in loc pe Cristos.
Mult har,
Laura
Laura, trebuie sa aduc unele completari:
Eu cred ca au inteles ceea ce voiam sa transmit si au incercat intr-un fel sa ma incurajeze, sa ma ridice. Uite, sa-ti spun cum e profa’: mereu mi-a facut parte de sustinere si mi-a acordat incredere.
Si ai dreptate…sunt unele lucruri pe care multi nu le stiu despre mine. Poate ca daca le-ar sti ar intelege de ce sunt suparat pe mine. Am toate motivele sa fiu. Laudele nu ma fac mai bun, sunt acelasi…urmele dezamagirilor raman.
Cat despre scris: as fi ipocrit sa spun ca nu imi dau silintele sa-mi aleg cuvintele potrivite, insa nu scriu de dragul unor mofturi poetice ale mele, ci vreau sa transmit un mesaj. Altfel as fi scris poezie, sau proza poetica, cu cascade de metafore si epitete. Dar pe mine ma preocupa mesajul. Vreau sa transmit ceva, ceva mai mult decat vorbe bine ticluite, ceva pentru suflet.
Si vis-a-vis de ce ai mai spus: Imi doresc sa moara tot mai mult din mine cu fiecare zi, iar Dumnezeu sa-si faca loc tot mai mult in viata mea. Dar trebuie sa platesc pretul. E dureros sa mori…
Oh, n-am cum adaug ceva.
Numa as raspunde cu „Amin”.
Foarte, foarte frumos.
Exista cineva care poate sa spuna ca nu este vinovat de lucrurile scrise de tine? Puteam sa scriu si eu aceleasi lucruri- poate nu cu atita talent dar vinovatiile erau legitime…
Faptul ca si altii au gresit in felul in care eu am facut-o nu ma scuza si nu ma scuteste de responsabilitatea faptelor mele. Nu vreau sa judec faptele mele dupa metrul lumii, cu unitatea de masura a celor multi, ci dupa standardul lui Dumnezeu. Pentru ca in fata Lui vom da toti socoteala intr-o zi…si asta ar trebui sa ne infioare. Atunci nu vom putea raspunde cu ” si altii au facut-o „…
Atunci cand nu avem asteptari de la cei dragi… numai asteptari de la noi insine pentru ceilalti, atunci dezamagirea nu-si poate face cuib in inima noastra, poate nici in inima celor dragi noua din cauza noastra. Asta am invatat de la un om deosebit si as vrea sa incercam fiecare acest lucru…va da roade:)
Se poate, insa, sa fim dezamagiti de noi insine atunci cand nu ne-am ridicat la asteptarile celor dragi. Si, cateodata, e bine sa nu fim prea multumiti cu noi insine.
Frumos articolul.Nu cred ca e cineva care sa nu se regaseasca macar putin in ceea ce ai scris.Cu totii facem greseli,e uman si numai asa putem invata cu adevarat.Tind sa cred ca vinovatia e un fel de a plati pentru ceea ce am facut.Pentru ca nu e tocmai un sentiment dragut,te roade pe interior.
Intr-adevar, Bia, toti face greseli. Important e sa invatam din ele. Insa nu cred ca vinovatia e un fel de a plati pentru ele, ci vinovatia e doar un arbitru care ne arata ca am calcat stramb, ca am dat-o in bara, care asa cum ai spus si tu, ne roade sufletul atunci cand incalcam legile lasate de Dumnezeu. Vestea buna e ca Cineva a platit pentru toate greselile si pacatele noastre, Cineva a primit in locul nostru pedeapsa pentru ele, iar Acest Cineva se numeste Iisus Hristos. Pentru asta a murit El crucificat. Pentru ceea ce am facut noi.
ma regasesc…
Ce faci cu sentimentul teribil ca ai putut sa dezamagesti? Vindeca timpul, sau cum te “ajuti” singur sa treci peste?
Nu cred că poți să te ajuți singur. Alinare și balsam vindecător găsești doar în iertarea Lui și în harul ca ești iubit și acceptat așa cum ești. Asta ne smerește. Să știm că suntem primiți cu brațele deschise chiar și după ce am dat-o în bară.